Linkuri accesibilitate

După eşecul politic de ieri: premierul Filat îşi acuză partenerii de guvernare, iar opoziţia comunistă cere demisia guvernului.


După eşecul negocierilor de ieri între Alianţa pentru Integrare Europeană şi aşa numitul „grup Dodon”, premierul Vlad Filat crede că acum este rândul comisiei speciale din Parlament să stabilească o nouă data pentru alegerea preşedintelui ţării. Pentru Filat, motivele eşecului sunt clare: lipsa voinţei politice şi încăpăţinarea Partidului Liberal şi a comuniştilor care, crede premierul, vor numai alegeri anticipate. Mai drastic în declaraţii a fost liderul opoziţiei comuniste, Vladimir Voronin, care a cerut guvernului să demisioneze imediat. În caz contrar, PCRM s-ar pregăti să organizeze proteste în masă. Un moment de cumpănă în politica moldovenească, descris de Liliana Barbăroşie:


„La un pas de la alegerea preşedintelui”


Am fost la un pas de alegerea preşedintelui, a spus astăzi Vlad Filat într-o conferinţă de presă. Spre deosebire de Marian Lupu, care spune că poziţia intransigentă a lui Igor Dodon ar fi motivul eşecului, liderul liberal-democraţilor dă vina pe colegul său de coaliţie, Mihai Ghimpu, care, aşa cum afirmă premierul, insistă pe candidatura lui Marian Lupu, de teamă să nu piardă funcţia de speaker, care ar trebui să-i revină după alegerea şefului statului:

„Să spui că tu îl votezi pe domnul Lupu, când ştii că nu ai voturile necesare de 2 ani de zile şi că până şi domnul Lupu a acceptat această situaţie, este dovadă de imaturitate, iresponsabilitate şi demagogie,” a spus Filat.

Premierul a mai spus că a obosit de comportamentul colegului său de alianţă pe care îl acuză că, la fel ca opoziţia comunistă, împinge lucrurile către anticipate. Asta ar însemna un val de nemulţumire din partea populaţiei, dar şi a partenerilor externi, precum şi o poziţie extrem de vulnerabilă pentru Republica Moldova în faţa unei noi posibile crize economice, îşi atenţionează premierul partenerul.

Liderul liberalilor nu a reacţionat. Anterior însă, Mihai Ghimpu a spus că îl suspectează pe Vlad Filat că ar avea o înţelegere cu ex-comunistul Igor Dodon şi că dacă ar accepta propunerea de a vota un candidat din afara coaliţiei, asta ar însemna „să-şi taie craca de sub picioare”.

Despre ceea ce urmează să se întâmple după eşecul de ieri, politicienii nu au încă o viziune clară. Totuşi, speakerul Marian Lupu a declarat astăzi că cel mai probabil va fi numită o nouă dată pentru alegeri, iar acestea nu ar trebui să se întâmple mai târziu decât peste o lună:

„Dacă vom decide ca aceasta să se întâmple în prima jumătate a lui decembrie, cred că o să fim în concordanţă şi cu sovestea, şi cu legea, şi cu interesul naţional”, a declarat liderul democraţilor.

Reprezentanţii opoziţiei, obişnuiţi să sărbătorească eşecurile coaliţiei de guvernare, au trecut de astăzi la atac. Ar fi nevoie ca alianţa să-şi dea demisia în corpore, a spus într-o conferinţă Vladimir Voronin:

„Dacă ei mai mult de doi ani au bătut capul societăţii că au candidat şi la urmă nici nu au înaintat acest candidat… atunci la ce să ne mai aşteptăm?”

În timp ce comuniştii şi-au anunţat intenţia să le ceară aliaţilor să plece de la guvernare în cadrul unor proteste în următoarele săptămâni, majoritarii spun că vor încerca încă o dată să negocieze cu Dodon voturile necesare pentru alegerea şefului statului.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG