Linkuri accesibilitate

Bursele internaționale reacționează pozitiv la modificările guvernamentale din Grecia și Italia


Prețul acțiunilor la bursele asiatice au crescut în deschiderea sesiunii de astăzi, ca reacție la deciziile politicienilor din Grecia și Italia de a instala guverne noi în vederea depășirii crizei datoriilor.
Duminică seara, președintele Italiei Giorgio Napolitano, l-a desemnat pe economistul și fostul comisar european, Mario Monti să formeze un guvern de urgență care să ia măsuri de stabilitate financiară fără a cere ajutoare externe. Monti îl va înlocui pe Silvio Berlusconi, care și-a dat demisia sâmbătă.
În Grecia, noul premier Lucas Papademos urmează să prezinte astăzi Parlamentului măsurile de austeritate necesare înainte de primirea unei noi tranșe dintr-un împrumut salvator. Cabinetul său de unitate națională urmează să ceară miercuri votul de încredere al Parlamentului.
XS
SM
MD
LG