Linkuri accesibilitate

Cât de dependentă e Europa de gazul rusesc?


Directorul general Gazprom Aleksei Miller şi premierul Vladimir Putin

Directorul general Gazprom Aleksei Miller şi premierul Vladimir Putin



În plină criză economică şi la inceptul iernii, ni se reaminteste faptul că Europa e mult prea dependentă de gazul şi petrolul din Rusia. Cât de mare e dependența Europei de energia din Rusia s-a vazut in doua rinduri, in ultimii trei ani, cand Moscova si-a intrerupt livrarile catre Ucraina, perturbând in acelasi timp si aprovizionarea catorva tari din Uniunea Europeana, care au fost nevoite sa recurga la rezervele lor strategice.


Cât de dependentă e Europa de gazul rusesc?


În momentul de fata, 60% din gazul folosit in tarile UE provine din importuri. Aproape jumatate din aceste importuri vin din Rusia, un sfert din Norvegia, iar restul din alte surse, precum Algeria. Situatia insa se va inrautati, si se considera ca in 2020 cca. trei sferturi din gazul necesar Europei va proveni din importuri, fata de 60% astazi. Pe deasupra, acest tablou diversificat e realizat la scara intregii Uniuni Europene. Cand situatia este insa analizata la nivel national, se observa ca anumite tari depind in totalitate de importuri, unele precum Slovacia si Bulgaria avand chiar un singur furnizor de gaz: Rusia.

Comisia Europeana a propus in consecinta o serie de lucrari de infrastructura care ar trebui sa duca la diversificarea surselor de energie. Pentru Europa de sud e prevazut un Coridor al Gazului, proiectul Nabucco, prin care ar putea circula gazul din Azerbaijan,Turkmenistan, Irak si din Orientul Apropiat. Uniunea Europeană cauta astfel sa se pozitioneze in regiunea Asiei Centrale si a Orientului Apropiat, anticipand momentul in care guvernele din aceasta zona vor deveni “respectabile”.

Ideea este, desigur, aceea de a avea un avans fata de Statele Unite, care in acest moment considera Iranul ca pe un stat terorist cu care nu pot fi intretinute relatii comerciale. Pentru moment, Uniunea Europeana nu poate insa conta pe gazul din Iran, care e supus sanctiunilor americane, si nici pe gazul din Turkmenistan, supus monopolului rus. Strategia Uniunii Europene cauta totusi sa ia in considerare si tari de tranzit care in momentul de fata sunt supuse unui embargo politic, dar care au o importanta politica si strategica deosebita, cum e Bielorusia. Moldova nu intra insa pina acum in niciunul din proiecte, nici in cele rusesti, nici in cele ale Uniunii Europene.

---------

În condiţiile în care întregul consum de gaze al Republicii Moldova provine din Rusia, care poate impune orice clauze adiţionale scrise sau mutual la înţelegerile oficiale, guvernarea de la Chişinău îşi doreşte o branşare de alternativă cu reţelele din România, care la rîndul lor sînt conectate la păianjenişul european. Un gazoduct între Iaşi şi Ungheni care costă 19 milioane de euro şi care ar trebui să fie funcţional în 2014 ar putea înlocui, cum speră autorităţile de la Chişinău, 30 la sută din importurile de gaze din Federaţia Rusă cu cele din România.

„Nu cred că vom scăpa vreodată de dependenţa de gazele ruseşti, cum de altfel nu va putea nici Uniunea Europeană, dar vrem să reducem această dependenţă şi să ne asigurăm o parte din consum din România”, spunea acum câteva luni ministrul moldovean al economiei, Valeriu Lazăr, la un forum energetic la Bucureşti, când a mai declarat că atât Uniunea Europeană, cât şi Rusia ar susţine proiectul construcţiei gazoductului Ungheni-Iaşi.

Acum, însă, Republica Moldova negociază un nou contract de livrări în următorii 5 ani cu Gazprom, iar îngrijorarea că aceste tratative s-ar putea solda cu accentuarea expansiunii energetice ruse în Republica Moldova îşi are originea într-o serie de detalii care s-au strecurat în presă din cercuri apropiate negociatorilor.

Chiar dacă cerinţele politice ale ruşilor nu au fost încă enunţate oficial, ministrul Lazăr a spus nu demult în Parlament că Moscova ar cere autorităţilor de la Chişinău o serie de concesii economice şi politice în schimbul ieftinirii metanului. Din discursurile aluzive se poate deduce că Rusia ar revendica controlul deplin asupra reţelelor de gaze, majorarea cotei Gazprom în Moldovagaz, precum şi controlul asupra unor obiective de infrastructură cum ar fi cele din telecomunicaţii, căi ferate şi reţele de transportare a energiei.

Se pare că în prezent Republica Moldova plăteşte unul dintre cele mai pipărate tarife Gazpromului, peste 395 de dolari pentru mia de metri cubi, iar Chişinăul ar vrea să obţină pentru următorii 5 ani preţuri mai mici decât tariful actual care a devenit insuportabil pentru consumatori. Mai mulţi experţi opinează însă că a te milogi în faţa furnizorului nu ar fi tactica cea mai eficientă, întrucît ar încuraja cunoscutele reflexe paternaliste ale monopoliştilor.

Iată opinia lui Ion Muntean, expert la IDIS Viitorul:

“Accesul la reţelele de gazoducte trebuie să fie liber, iar în cazul în care întreaga reţea naţională de gazoducte ar fi în proprietatea Gazprom-ului, într-un fel ar trebui să ne cerem permisiunea dânşilor ori de câte ori am vrea să utilizăm aceste reţele pentru a aduce gaze din altă parte.”

Iar jurnalistul Ion Preaşcă, expert în probleme energetice, crede că Chişinăul ar trebui să-şi sincronizeze oarecum negocierile cu vecinii, dacă vrea să obţină un preţ mai bun:

“Se creează impresia că se face parcă în grabă. Dar câte o dată poate ar trebui s-o luăm mai domol. Să vedem ce va negociază şi Ucraina, şi Belorusia, şi ţările din Balcani. Să fie oarecum concertate acţiunile acestea, ca să se creeze o poziţie comună şi să se respingă presiunile Gazpromul. Dacă ne vom grăbi şi vom ceda, asta poate să le strice şi celorlalţi negocierile.”

Proiectul conductei Ungheni-Iaşi, pentru transportul gazelor naturale din România spre Republica Moldova, este văzut de experţi drept principala oportunitate pentru moldoveni prin care să-şi diversifice sursele de metan, dar avându-se în vedere încetineala cu care se mişcă acest proiect, mulţi se declară sceptici în legătură cu viitorul lui.
XS
SM
MD
LG