Linkuri accesibilitate

Vlad Filat: R. Moldova ar putea solicita aderarea la UE peste circa trei ani


Premierul Vlad Filat a dat de înțeles că Republica Moldova ar putea depune cerere de aderare la Uniunea Europeană peste numai câțiva ani. Potrivit Moldpres, Filat s-a întâlnit astăzi cu un grup de tineri aflați în vizită la guvern, care l-au întrebat cum vede țara peste trei ani. Premierul a răspuns că la acea dată Moldova va fi semnat acordul de asociere cu UE, țara va fi în zona europeană de liber-schimb, iar moldovenii vor avea regim liber de vize.
„Având toate aceste realizări, țara noastră va putea aplica pentru a deveni membră a Uniunii Europene”, a mai spus Filat. Uniunea Europeană nu consideră deocamdată Moldova printre țările potențial-candidate la aderare. Grupul restrâns al acestor țări cuprinde fostele republici iugoslave care încă nu au început negocieri de aderare și Albania.
XS
SM
MD
LG