Linkuri accesibilitate

Grecia și Italia în căutarea unei ieșiri din criză


Noul premier grec Lucas Papademos

Noul premier grec Lucas Papademos

Lucas Papademos și Mario Monti, doi tehnocrați europeni pe cale de a prelua frîiele guvernelor la Atena și Roma.




După zile şi nopţi de negocieri şi după ce presa internaţională titra zilele acestea ca zona euro are de-a face cu o „tragedie grecească”, astazi a fost nominalizat pentru funcţia de premier, în locul socialistului George Papandreou, finanţistul Lucas Papademos. Fostul vicepreşedinte al Băncii Centrale europene va conduce un guvern de uniune naţională a cărui sarcină va fi să impună măsurile de austeritate necesare pentru ca Grecia să nu intre în faliment, măsuri care au fost stabilite cu Uniunea Europeană şi FMI şi care sunt extrem de nepopulare. Totuşi, potrivit sondajelor de opinie, 70 % dintre greci doresc ca ţara lor să rămînă în zona euro, ceea ce dă o rază de speranţă pentru adoptarea noilor planuri de austeritate de către noul cabinet. Mai multe de la Alexandru Eftode.

Politicienii greci l-au ales pe fostul vicepreședinte al Băncii Centrale Europene, Lucas Papademos să devină premier interimar în fruntea unei coaliții de unitate națională a socialiștilor și conservatorilor, care să ferească țara de faliment și eliminarea din zona euro. Președinția de la Atena a pus capăt suspensului după demisia socialistului George Papandreou, anunțând că investirea noului premier va avea loc vineri.

Grecia și Italia în căutarea unei ieșiri din criză


„Calea nu va fi ușoară - a spus astăzi viitorul premier -, dar problemele vor fi rezolvate mai repede iar costurile vor fi mai mici, dacă există unitate, înțelegere și prudență”.

Papademos este o figură respectată în capitalele europene și pe piețele financiare. Reuters îl descrie ca pe o figură ștearsă și lipsită de carismă în peisajul politic plin de culoare al Greciei, dar cu reputația de a fi capabil să-și păstreze calmul în momente dificile ca cel de astăzi.

Papademos a spus că guvernul său este unul de tranziție, iar, înainte de alegeri anticipate, va avea o sarcină precisă. El va aplica pachetul de măsuri de austeritate pe care le presupune noul împrumut salvator de 130 de miliarde de dolari oferit Greciei de țările zonei euro și Fondul Monetar Internațional.

Dar, mai întâi, Grecia are nevoie, de urgență, de o nouă tranșă din împrumutul salvator obținut anul trecut. Dacă nu o primește, intră în incapacitate de plată a datoriilor luna viitoare când vine o nouă scadență. Pachetul următor de 130 de miliarde va acoperi nevoile de împrumut ale Greciei pe doi ani.

Italiei, însă, ale cărei costuri de împrumut pe piețele financiare au crescut miercuri la nivelul record de 7,6 la sută, suma i-ar ajunge pentru numai jumătate de an.

De aceea îngrijorările legate de Italia sunt mult mai serioase. Țara este a treia economie ca mărime în zona euro, cu o cotă de 20 la sută în Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. În ultimul deceniu guvernul italian s-a împrumutat masiv - datoria Italiei este de 2,6 trilioane de dolari, printre cele mai mari din lume. Dacă Italia alunecă în spirala datoriilor, țările partenere nu vor avea bani s-o ajute.

Astăzi, ratele de împrumut pentru guvernul italian la burse au mai scăzut. Recordul de miercuri se înregistrase după anunțul premierului Silvio Berlusconi că demisia sa așteptată în curând trebuie urmată de alegeri anticipate, nu de un guvern de unitate națională.

În cursul zilei, însă, politicienii italieni par să fi găsit un candidat favorit care să-l înlocuiască pe Berlusconi și să pună în aplicare rapid măsuri de stabilitate financiară. Potrivit agențiilor de știri acesta ar fi fostul comisar european, Mario Monti, un tehnocrat la fel de respectat ca Lucas Papademos în Grecia. Un calendar al negocierilor alert impus de președintele Giorgio Napolitano îi face pe unii politicieni italieni să creadă că un guvern de coaliție largă condus de Monti poate fi încă duminica aceasta sau luni.
XS
SM
MD
LG