Linkuri accesibilitate

Şefa FMI şi-a avertizat auditoriul chinez că nici economiile emergente din Asia nu sunt la adăpost de actuala criză.


Şefa Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat că economia mondială este din nou într-o fază periculoasă, că redresarea este mult mai lentă decât era de aşteptat şi că este ameninţată de criza datoriilor din zona euro. D-na Lagarde se află în China, unde a avertizat că nici economiile emergente nu sunt la adăpost de criza europeană. Ileana Giurchescu rezumă relatările corespondenţilor Europei Libere:


Christine Lagarde la forumul financiar de la Beijing



La Forumul financiar de la Beijng, d-na Lagarde a explicat că în acest moment, economia mondială a intrat într-un cerc vicios, în care criza financiară adânceşte recesiunea economică, care la rândul ei adânceşte criza financiară.

Iar acest cerc vicios, a precizat Christine Lagarde, provoacă o creştere constantă a şomajului la cote inacceptabile.

Economiştii explică acest cerc vicios prin faptul că producţia de bunuri şi servicii în economia reală scade pe fundalul unei crize financiare. Este ce s-a întâmplat în 2008 şi se repetă acum, pe fundalul crizei datoriilor din zona euro. În aceste condiţii, specialiştii se aşteaptă la o recesiune de durată şi o relansare economică foarte lentă.

Dar Christine Lagarde şi-a avertizat auditoriul chinez că nici economiile emergente din Asia nu sunt la adăpost de actuala criză.

În cursul întrevederilor pe care le va avea cu conducerea de la Beijing, d-na Lagarde va vorbi şi despre o posibilă participare a Chinei la fondul de stabilitate financiară, creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini ţările în prag de faliment.

Christine Lagarde s-a declarat mulţumită de faptul că liderii europeni au luat în fine toate măsurile necesare pentru a asigura funcţionarea acestui fond de stabilitate.

În altă ordine de idei, directoarea FMI a cerut Chinei să-şi evalueze moneda naţională la cote rezonabile, ceea ce Beijingul refuză de ani de zile pentru a mări atractivitatea exporturilor sale.

Între timp, în Europa cresc temerile legate de Grecia dar acum şi de Italia.

Premierul Berlusconi a promis ieri, după ce a pierdut majoritatea absolută în parlament, că va demisiona luna aceasta. Dar nu înainte de a fi adoptate toate măsurile necesare pentru reducerea datoriei.

Astăzi sosesc la Roma experţi ai Uniunii Europene care vor controla cum sunt aplicate aceste măsuri de austeritate – un control decis în timpul reuniunii G20 la nivel înalt de la Cannes.

Problema Italiei ca şi a Greciei este că acum trebuie să plătească dobânzi extrem de mari, de peste 7 la sută, pentru a se împrumuta pe piaţa financiară internaţională. O cotă care poate ruina bugetul italian.

Iar Grecia rămâne încă fără guvern după retragerea premierului Papandreu. În principiu, socialiştii aflaţi la putere şi opoziţia conservatoare au căzut de acord să formeze un guvern de unitate naţională care să aplice măsurile dure de austeritate cerute de Uniunea Europeană în schimbul unui nou ajutor de 130 de miliarde de euro.
XS
SM
MD
LG