Linkuri accesibilitate

Preşedinții Leonid Kuchma şi Vladimir Voronin s-au înţeles să instituie controlul vamal mixt la frontiera comună moldo-ucraineană.




9 noiembrie 2001

Ora Moldovei.

Chestiunea controlului vamal la frontiera moldo-ucraineană.

Mult disputata problemă a introducerii controlului vamal mixt la frontiera moldo-ucraineană pare să-şi găsească soluţionarea. În timpul negocierilor, purtate astăzi la Viniţa cu omologul său ucrainean Leonid Kuchma, preşedintele Vladimir Voronin a obţinut o nouă promisiune privind situarea vameşilor moldoveni la punctele de control de pe teritoriul Ucrainei învecinat cu Transnistria. Mai mult în relatarea corespondentei noastre Lina Grîu.

Preşedintele ucrainean Leonid Kuchma şi cel moldovean Vladimir Voronin s-au înţeles astăzi să instituie controlul vamal mixt la frontiera comună moldo-ucraineană, inclusiv pe segmentul transnistrean. Timp de 10 zile executivele celor două state vor elabora şi pregăti pentru semnare cadrul legal necesar în acest sens.

Documentele urmează să fie semnate la nivel de prim-miniştri şi în caz de necesitate ratificate de către Parlamentul de la Chişinău şi Rada supremă ucraineană. Cei doi şefi de stat s-au întâlnit astăzi pentru câteva ore în localitatea ucraineană Viniţa pentru a elimina divergenţele apărute după ce Chişinăul a cerut Kievului să instituie posturi vamale comune, inclusiv pe perimetru transnistrean. Întrevederea a fost una neplanificată şi a fost convenită acum trei zile în cadrul conferinţei antiteroriste de la Varşovia.

Astăzi după întrevederea cu preşedintele Vladimir Voronin şi reuniunea plenară a delegaţiilor, preşedintele Leonid Kuchma a declarat că decizia de a institui posturi vamale comune este una politică şi a subliniat de mai multe ori că la elaborarea documentelor trebuie să participe în mod obligatoriu şi partea transnistreană. Viitorul document, a mai spus Kuchma, trebuie să corespundă întru totul legislaţiilor naţionale.

Leonid Kuchma: „Moldova este membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ceea ce a impus noi reguli de joc şi necesitatea introducerii noilor ştampile vamale. De aceea am ajuns astăzi la o înţelegere de ordin politic. Într-adevăr în prezent se impune necesitatea instituirii unui control vamal comun la trecerea mărfurilor şi a încărcăturilor la frontiera moldo-ucraineană. Aceasta cu atragerea obligatorie în procesul de negocieri a părţii transnistrene.”

În acelaşi timp preşedintele ucrainean a exclus posibilitatea introducerii oricăror sancţiuni economice împotriva Transnistriei deoarece, a spus el, acest lucru ar însemna introducerea sancţiunilor împotriva Ucrainei însăşi. La rândul său Vladimir Voronin s-a arătat mulţumit de discuţiile purtate cu preşedintele ucrainean şi a declarat că introducerea noilor reguli vamale nu are drept scop blocarea economică a Transnistriei.

Vladimir Voronin: „Noile reguli vamale nu-şi propun în nici un caz blocarea economică a Transnistriei. Este o viziune primitivă, brutală şi stupidă. Dacă în 1994 Chişinăul a transmis Tiraspolului opt ştampile vamale la retragerea acestora în anul curent în Transnistria existau deja 358 de ştampile. Scopul nostru este de a exclude aceste momente şi de a face ordine şi sunt recunoscător preşedintelui Kuchma pentru operativitate şi pentru rolul activ de mediator pe care îl joacă Ucraina în reglementarea conflictului transnistrean. ”

Ucraina s-a opus până în prezent constituirii posturilor vamale comune pe teritoriul ucrainean pe motiv că legislaţia naţională nu-i permite acest lucru, adoptând în felul acesta o poziţie favorabilă Tiraspolului. În acelaşi timp Ucraina admite în continuare importul şi tranzitul mărfurilor transnistrene în baza ştampilelor vamale vechi, retrase de Chişinău la 1 septembrie curent.

Potrivit unor surse din delegaţia moldoveană, în cadrul discuţiilor de astăzi preşedintele Kuchma a dat asigurări că şi acest moment urmează să fie examinat de experţi şi reglementat în documentele ce vor fi semnate peste 10 zile.

Cei doi şefi de stat au evitat să spună dacă reprezentanţii transnistreni vor intra sau nu în componenţa posturilor vamale mixte, menţionând că nu au discutat detalii ale deciziei politice adoptate astăzi. Preşedintele Voronin a precizat totuşi că într-o ţară nu pot exista două servicii vamale.

Să amintim că între Chişinău şi Kiev a fost deja semnat acum câteva luni un acord la nivel de prim-miniştri, care prevedea controlul mixt la frontieră. Pentru ca posturile vamale să nu fie în raza de control al regimului separatist de la Tiraspol, acestea ar fi urmat să fie plasate pe teritoriul ucrainean. În pofida acestei înţelegeri, Kievul s-a opus instituirii posturilor vamale comune şi chiar a expulzat de pe teritoriul său vameşii moldoveni, care intenţionau de la 1 septembrie să înceapă controlul vamal mixt. Nici în cadrul vizitei la Chişinău a premierului ucrainean Anatolie Chinah din luna trecută nu s-a reuşit aplanarea divergenţelor. În plus, preşedintele Kuchma l-a primit acum două săptămâni pe liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, iar presa locală susţine oficialii ucraineni i-ar acorda sprijin lui Smirnov în alegeri.

Din Chişinău, Lina Grîu, Radio Europa Liberă.

*

Astăzi Federaţia Rusă a început retragerea de pe teritoriul Republicii Moldova a armamentului greu, ce intră sub incidenţa Tratatului adaptat privind forţele armate convenţionale în Europa, semnat la summitul OSCE de la Istanbul în anul 1999. În după amiaza zilei de astăzi o primă garnitură de tren, încărcată cu 37 de sisteme de artilerie, a plecat spre oraşul Narofominsc din regiunea Moscova. După cum se anunţa anterior, armamentul ar urma să fie livrat apoi coaliţiei anti-talibane din Afganistan.

În următoarele câteva zile din Transnistria ar urma să plece alte două garnituri de tren cu 48 de blindate şi 77 unităţi de artilerie. Totodată partea rusă s-a angajat să transmită Tiraspolului utilajul militar ieşit din uz şi să ierte Transnistria de datoriile pentru gazele naturale. Potrivit responsabililor pentru complexul militar din regiunea transnistreană, Veaceslav Safronov, până în prezent Rusia a casat 108 tancuri, 90 maşini blindate şi 32 de aruncătoare de mine. Până la 1 decembrie Moscova ar urma să-şi încheie retragerea tehnicii grele din regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi să-şi îndeplinească în felul acesta cu anticipaţie primul termen de retragere stabilit la Istanbul. Conform angajamentelor asumate la Istanbul, până la sfârşitul anului viitor Rusia ar urma să-şi retragă definitiv trupele şi restul armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova.
XS
SM
MD
LG