Linkuri accesibilitate

Vassilis ALEXAKIS, Limba maternă


Frescă la Knossos (1600-1450 B.C.) Foto: Wolfgang Sauber

Frescă la Knossos (1600-1450 B.C.) Foto: Wolfgang Sauber

O carte trăită, în literă şi spirit, distinsă în 1995 cu Premiul Femina.



Redactat în franceză, romanul scriitorului grec, stabilit la Paris, Vassilis Alexakis, Limba maternă, Ed. Trei, 2009, merită citit fie şi numai pentru că tot mai multă lume se revendică din două şi mai multe culturi. Or, acest „double je” – dublul eu/dublul joc – nu înseamnă neapărat o scindare.


Cartea la pachet cu Emilian Galaicu-Păun



Revenit la Atena după 24 de ani petrecuţi în Franţa, desenatorul Pavlos realizează brusc că „acest tuş negru ar fi chintesenţa vieţii [lui] pariziene”, şi tot atunci îşi dă seamă că a început să-l intereseze… epsilonul: „Nici o femeie nu m-a intrigat vreodată aşa cum mă intrigă această literă”. Aşa că îşi cumpără un caiet în care-şi notează cuvinte ce încep cu epsilon, câte unul pe pagină. „Scrisul mă oboseşte, mă ameţeşte, dar în acelaşi timp îmi provoacă o anumită plăcere. Cred că datorită contactului cu limba. Respir întru limba greacă”. Ei bine, graţie limbii materne, Pavlos reface legătura cu mama – decedată de ceva timp –, dar şi cu propria-i identitate multiplă, răsfrântă în toţi acei cu care intră în contact, după ce că-n existenţa pariziană fusese mai degrabă un schimnic. Pe neprins de veste, romanul părăseşte canavaua Odiseii antice – tot despre un fel de întoarcere acasă este vorba şi în cazul lui Pavlos, chiar dacă nu la Penelopa, ci chiar la limba maternă, ellenika! – pentru a îmbrăţişa, ca-n Ulise al lui Joyce, realitatea imediată.

Emoţionantă, scena în care-şi revede carnetul cu însemnări: „Aveam efectiv impresia că îmi răsfoiesc jurnalul intim. Cuvintele înregistraseră cu fidelitate timpul care trecuse de la sosirea mea în Grecia. (…) Când am ajuns la jumătatea listei, mi-am dat seama că prezenţa mea în Grecia încetase să mă mai tulbure de la un timp, să mă surprindă, nu mai încercam să o justific, deoarece mi se părea deja naturală”. Abia acum, merge la mormântul mamei, pentru a-şi „aminti deodată cuvântul ellipsi, lipsă”, cu care se încheie lista. „Emoţia pe care reuşisem să o controlez în ziua morţii ei, şi în ziua înmormântării, şi pe care nu am încetat să o controlez, s-a eliberat în sfârşit”.

O carte trăită, în literă şi spirit, distinsă în 1995 cu Premiul Femina.
7 noiembrie ’11
XS
SM
MD
LG