Linkuri accesibilitate

Două conturi secrete, despre care ştiau doar câteva persoane din conducerea sovietică, create de Ministerul de Finanţe al URSS în 1939.


În ultima perioadă a existenţei formale a Uniunii Sovietice, bugetul unional era într-o situaţie dezastruoasă. Republicile unionale nu mai contribuiau la acumulările bugetare, în aceste condiţii Moscova încercând să suplinească acest deficit din diferite surse, inclusiv din străinătate.

La un moment dat, Gorbaciov a negociat cu americanii contractarea unui împrumut impresionant care, după unii, ar fi putut să salveze URSS de la pierire. În ultimă instanţă însă americanii s-au răzgândit şi Gorbaciov a trebuit singur să găsească soluţii în interior.

Aflăm mai multe detalii din presa vremii de la Moscova, care anunţa acum 20 de ani, pe 7 noiembrie 1991, că potrivit unui raport al Curţii de Conturi al Uniunii Sovietice adresat Sovietului Suprem al URSS, deficitul bugetar trebuia acoperit din fonduri nebugetare. Conform raportului, deficitul bugetar al URSS pe primele 9 luni ale anului 1991 alcătuia suma de 114,4 miliarde ruble.

Acesta urma a fi acoperit parţial din două conturi secrete, nr. 2140832 şi 3140333, despre care ştiau doar câteva persoane din conducerea sovietică. Întrebat despre provenienţa acestor conturi, Alexandr Orlov, preşedinte al Curţii de Conturi al URSS a răspuns că acestea au fost create de Ministerul de Finanţe în 1939 (!), deci încă în ajunul celui de-al doilea război mondial.

Pe primul cont au fost identificate 40 de miliarde de ruble, iar pe al doilea – 5 miliarde ruble. Anterior sumele erau mult mai mari, dar în decursul anului 1991 fusese transferate Fondului unional pentru stabilizarea economică, precum şi sub formă de credite unor ministere precum celui al transporturilor sau aviaţiei civile.

Conducerea Curţii de Conturi a încercat să afle originea banilor de pe aceste două conturi secrete, precum şi modul în care cheltuielile erau monitorizate. Până la urmă, nu au reuşit mare lucru, constatând că informaţia despre aceste sume exorbitante nu figura în statisticile oficiale şi de care nu ştia nici măcar Preşedintele URSS sau conducerea Sovietului Suprem unional. Prin urmare, numai un cerc restrâns de persoane se folosea de fondurile respective după bunul lor plac.

Şi ministrul de finanţe interimar al URSS, Vladimir Raevski, întrebat fiind dacă ştia de existenţa conturilor secrete, a răspuns negativ, dar a adăugat că sumele proveneau din banii necheltuiţi din bugetul unional, adunaţi an de an. Transferul pe aceste conturi secrete se făcea printr-o decizie secretă a Consiliului de Miniştri unional. Pare totuşi imposibil ca despre aceasta să nu fi ştiut membrii Biroului Politic al PCUS, prin urmare putem bănui faptul că Raevski nu spunea tot ce ştia.

Existenţa conturilor secrete care însumau zeci de miliare de ruble, accesibile doar unui număr restrâns de persoane din conducerea sovietică, ridică mai multe semne de întrebare. În primul rând, referitor la celebra dispută despre banii partidului: adică nu cumva şi banii de care dispunea realmente PCUS, PCM în particular, erau păstrate pe alte conturi decât cele oficiale? În al doilea rând, nu cumva aceşti bani despre care ştiau doar un număr restrâns de persoane şi nu exista nici un control din partea Curţii de Conturi sau a altor instituţii, erau folosiţi după bunul plac al liderilor partidului comunist pentru diferite scopuri, în ultima perioadă pentru a prelua întreprinderi industriale sau comerciale? Ipoteza respectivă ar explica, printre altele, o anumită uşurinţă cu care nomenclatura de partid, inclusiv cea din RSSM, a cedat hegemonia politică, asigurându-şi din timp controlul asupra unor sectoare economice importante.

Amintim că în RSSM numai în perioada anilor 1964-1983 au fost ridicate cca. 100 de „localuri de prestigiu” pentru care au fost cheltuite milioane de ruble – case de odihnă, saune, restaurante – construite de către diferite instituţii din mijloace extrabugetare şi la care aveau acces numai membri ai nomenclaturii comuniste.
XS
SM
MD
LG