Linkuri accesibilitate

Regimul sirian continuă să ucidă protestatari


Televiziunea de stat din Siria a anunțat că autoritățile siriene au declarat o aministie care va dura o săptămână începând de sâmbătă. E vorba de „persoane care au arme, care au vândut arme, le-au distribuit, cumpărat, sau au finanțat cumpărarea lor, şi nu au comis nici o crimă.” Forțele de securitate ale regimului preşedintelui sirian Başar al-Assad au folosit forța pentru a înăbuşi protestele anti-regim care au început în Siria la jumătatea lunii martie. Națiunile Unite estimează că regmul sirian a ucis până acum peste trei mii de protestatari. Amnistia, a treia anunțată până acum de regim, survine după o inițiativă de încetare a vărsării e sânge în Siria anunțată de Liga Arabă. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul la Londra, a anunțat că în ciuda acestul plan de pace al Ligii Arabe cel puțin 12 omeni au fost ucişi în localitata Homs de lângă granița cu Iordania, după ce forțele de securitate au dechis focul împotriva unor grupuri de protestatari si şi dezertori din armata siriană.
XS
SM
MD
LG