Justiţia a ajuns stat în statul lui Traian Băsescu. Când e vorba despre justiţie, preşedintele simte enorm şi vede monstruos. Spune indispus că justiţia mai mult s-a deformat decât să se fi reformat. Uneori tergiversează procesele până când părţile dispar natural, alteori dă, peste noapte, soluţii de coşmar. Fără să ţină cont de principiile reformei sau de necesităţile crizei. Dă sentinţe care amanetează viitorul de aur promis de partidul de guvernământ. Şi, ricanează preşedintele, nu peste mult timp, puterea judecătorească ar putea decide chiar cine e preşedinte.
Aşa a ajuns justiţia să adopte legi proprii, să respingă orice intervenţie externă, să reacţioneze pozitiv la mită şi premii, să aibă o pronunţată sensibilitate faţă de legăturile de sânge şi bani.
Dar ce e nou în asta? La urma urmei, rădăcinile tuturor puterilor în stat sunt subterane. Cu toate adoptă legi proprii, se opun intervenţiilor externe şi văd în rubedenii principalii beneficiari ai reformelor. Îşi trag energia din nămolul subsolului, pentru unde curg minerale preţioase şi insecte flămânde.
Parlamentarii, de pildă, îşi votează propriile salarii, adoptă legi curioase, iar sistemul de vot este o scamatorie de proporţii care bagă în urne iepuri şi scoate şopârle. Iar când preşedintele Băsescu tuşeşte, parlamentul se îmbolnăveşte de friguri portocalii.
Oboseala cronică a parlamentarilor naşte monştri. Unul dintre aceştia este, desigur, justiţia paralelă pentru care se pregătesc serviciile secrete. Este vorba despre curioasa lege care prevede ca ofiţerii Serviciului Român de Informaţii să poată fi şi organe de cercetare penală. SRI vrea să aibă propriul parchet, o structură internă care să nu se mai împiedice în civili. Legea ameninţă să fie adoptată, iar faptul că a despicat silenţioasă cu dorsala sa apele tulburi ale politicii, fără să fie discutată în plen, o face şi mai suspectă.
Toate puterile tind să devină stat în stat.
Dar dacă e vorba despre foame de bani şi putere, guvernul domneşte. La urma urmei, la ce bun justiţia şi Parlamentul când există guvernul? Mai ales un guvern cocoşat de respectul împărţit faţă de lumina care vine de la Cotroceni şi de farul FMI din mijlocul furtunii economice. E nevoie de o lege pe care parlamentul se opinteşte s-o adopte, dar o desfigurează opoziţia sau disidenţii de operetă ai puterii până îi dau lacrimile lui Traian Băsescu? Guvernul adoptă o ordonanţă. Mai trebuie făcut reglajul fin, să nimerească banii buzunarul potrivit fără să murdărească în jur? Se mai dă o ordonanţă.
Voinţa politică devine lege în stare pură, fără maculata concepţiune parlamentară unde toţi îşi vâră mâinile şi interesele prin programul partidului-stat. Dă justiţia o sentinţă definitivă, cu executare imediată? Guvernul o suspendă sau o aruncă în curtea viitoarelor guvernări. În felul acesta, guvernul Boc şi-a legiferat şi legalizat propria incompetenţă.
Din diferenţele de sisteme juridice (cel al guvernului şi cel al justiţiei) s-au născut şi uriaşele plăţi sociale câştigate la tribunal pe care, dacă legea responsabilităţii ministeriale s-ar aplica, aşa cum voia Traian Băsescu pe vremea cabinetului Tăriceanu, echipa lui Boc ar trebui să le plătească din propria agoniseală.
Cu banii publici se joacă doar echipa de la Palatul Victoria, nu şi justiţia. Vorba lui Traian Băsescu: Cine decide plata retroactivă a banilor luaţi de la bugetari să indice şi sursele. Are dreptate, ce atâta grabă? Cum ar putea plăti guvernul peste noapte bani pe care i-a furat din salarii vreme de aproape trei ani? S-au adunat nouă miliarde de lei daune şi e greu de ştiut pe seceta asta de unde ar putea fi plătiţi.
Conform Constituţiei, nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. Pe de altă parte, însă, statul se obligă să-şi plătească datoriile. Este un principiu greu de aplicat câtă vreme pompierismul şi deriva instituţională au ofilit toate zerourile de prin hârţoagele finanţelor. Şi-apoi statul nu mai găseşte mărunţiş, după ce şi-a plătit (din buzunarul nostru) incompetenţii, slugile şi uriaşele erori de guvernare. Dar, pentru a-i face pe plac preşedintelui, un judecător inventiv ar putea găsi multe surse să plătească tâlhărirea contribuabililor.
Nu ne referim la beneficiile rezultate de pe urma nenumăratelor atribuiri de fonduri fără licitaţie, conform ordonanţelor guvernamentale, şi nici la licitaţiile trucate prin care invariabil cei din urmă devin cei dintâi. Nici măcar la marele tun dat cu cauciucurile de iarnă care adună sute de milioane de euro la buget din TVA, adică din buzunarul plătitorilor de impozite. Ar putea începe, însă, cu companiile de stat, falimentare în proporţie de masă, dar cu un apetit bugetar patologic. Nu e de mirare: sunt atâtea guri de directori şi clienţi politici de hrănit! Ar putea continua cu confiscarea proprietăţilor demnitarilor care nu fac dovada legalităţii achiziţionării acestora. Sau măcar cu preluarea acelor imobile şi fonduri care au fost obţinute fraudulos.
După câte ştim, mai toţi lupii bătrâni ai politicii, în frunte cu Traian Băsescu, au căzut în borcanul cu miere al locuinţelor de serviciu. Şi n-au mai ieşit de-acolo. S-ar putea reduce pensiile politrucilor comunişti şi ale securiştilor ca să o ducă şi ei ca oamenii. Adică prost. Şi nu în ultimul rând, magistraţii ar trebui să dea bani din propriul buzunar pentru cazurile de malpraxis judiciar stabilite de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
S-ar face bani cât pentru o ieşire din criză! S-ar putea plăti astfel salariile furate din buzunarele profesorilor şi medicilor, dar şi despăgubirile câştigate în instanţă pentru anii petrecuţi în puşcăriile comuniste. S-ar putea plăti la justă valoare proprietăţile şi bunurile confiscate de regimul comunist şi uzufructul acestora. S-ar putea majora pensiile, conform legii, demonstrând că există viaţă şi după pensie. S-ar pune pe picioare sistemul de sănătate dependent acum de cât oxigen îi dă guvernul. S-ar putea redeschide centrele de cardiologie şi oncologie închise pe timp de criză că nu produceau.
Sinteza politică a săptămînii românești cu Sorin Șerb
Puterile statului sunt încărcate de energii negative, dar Traian Băsescu a greşit exorcismul sau pur şi simplu vrea să mai ofere un subiect de meditaţie cât trece şi vizita aceasta a delegaţiei FMI, cei care au stabilit că e posibil ca guvernul să poată mări pensiile şi salariile anul viitor, mai către alegeri. Deşi îndeamnă la prudenţă, preşedintele nu se mai întreabă de sursele acestor măriri. Desigur, vor fi bugetare.
