Linkuri accesibilitate

Marian Lupu rămâne candidatul AIE la preşedinţia statului


Marian Lupu, liderul partidului democrat, rămâne candidatul Alianţei pentru Integrare europeană la preşedinţie.

După o oră de discuţii , miercuri, cu uşile închise, cei trei lideri ai coaliţiei de guvernare au anunţat rezultatul consultaţiilor. Premierul Vlad Filat, preşedintele Liberal Democraţilor a spus că obiectivul discuţiilor a fost alegerea şefului statului.

Marian Lupu, speakerul şi preşedintele interimar a spus că rămîne în vigoare invitaţia la dialog către partidul Comuniştilor şi acest lucru va fi făcut atâta timp cât va fi nevoie.

Marian Lupu a spus că există căi posibile care ar duce la alegerea şefului statului, dar nu a nominalizat nici una din acestea.

Mihai Ghimpu, liderul liberalilor a spus că de această dată s-a vorbit „mult şi nimic”. Poziţia partidului liberal rămîne categorică: nu votează nici o candidatură venită din afara AIE. Mihai Ghimpu a spus că situaţia poate fi depăşită şi în nici un caz nu trebuie să se ajungă la alegeri parlamentare anticipate pentru că Moldova are nevoie mai mult de reforme.
XS
SM
MD
LG