Linkuri accesibilitate

Germania şi Franţa au informat Grecia că nu va mai primi un euro ajutor până după referendum


Germania şi Franţa, arhitecţii celui de al doilea plan de salvare a Greciei dar şi de stabilizare a zonei euro au informat Grecia că nu va mai primi un euro ajutor până după referendum.

Luni, premierul grec a luat pe toată lumea prin surprindere, când a anunţat că va organiza un referendum legat de al doilea plan de salvare a Greciei. Numai că planul se referă la fel de mult la stabilizarea zonei euro.

În noiembrie, principial, Grecia aşteptat 8 miliarde de euro sprijin pentru a-şi plăti datoria extern

„Am prefera să stabilizăm moneda euro cu Grecia decât fără, a declarat cancelara Germaniei Angela Merkel, dar scopul principal este stabilizarea monedei unice europene”.
XS
SM
MD
LG