Linkuri accesibilitate

De ce a scos NTV din program reportajul despre abuzurile poliției în Cecenia


Polițişti ceceni la Groznîi

Polițişti ceceni la Groznîi

Filmul a fost şocant pentru cei obişnuiţi numai cu lucruri care nu deranjează pe nimeni.





Săptămîna aceasta telespectatorii ruşi din Orientul Îndepărtat au văzut la televiziunea NTV, proprietate a companiei de stat Gazprom, un reportaj despre încălcarea drepturilor omului în Cecenia. Reportajul nu a avut însă viaţă lungă, după ce patronii au ajuns la concluzia că documentarul trebuie refăcut. Reportajul vorbea despre răpirea şi torturarea cecenilor de către ofțeri din ministerul de interne cecen şi din alte agenţii guvernamentale de la Groznîi.

Jurnalistul Andrei Loşak, care colaborează din cînd în cînd cu televiziunea NTV, a declarat agenţiei Reuter că după difuzarea reportajului „a dat telefon cineva de la Kremlin, aşa cum e obiceiul”. O afirmaţie negată însă de purtătoarea de cuvînt a televiziunii, Maria Bezborodova, într-o declarație pentru Europa Liberă: „ Da, reportajul a fost arătat în Orientul Îndepărtat, după care conducerea companiei a decis că mai e nevoie de clarificări, confirmări şi de continuarea cercetării. Este o practică normală în lumea presei.”




Indiferent de ce a fost retras, reportajul a fost şocant pentru telespectatorii obişnuiţi la televiziunea ruseşti numai cu lucruri care nu dereanjează pe nimeni. Filmul spune povestea unui tînăr de 26 de ani, Islam Umarpaşaiev care spune că a fost răpit şi a ţinut apoi la o bază a ministerului de interne aproape 4 luni, timp în care a fost torturat şi a fost amenințat cu moartea. Acum tînărul se ascunde în Orientul Îndepărtat al Rusiei şi a apelat la organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului pentru a-l proteja şi a-I susţine o acţiune în instanțăîmpotriva guvernului de la Groznîi.

Aleksandr Cerkasov, de la fundaţia „Memoria”, a declarant postului nostru de radio că acest caz are implicaţii mult mai ample: „Nu vorbim numai despre răpirile din Cecenia făcute de forţele de securitate, sau despre metodele ilegale şi brutale de interogare, dar vorbim de fapt despre falsificarea luptei împotriva i s-a permis să se bărbierească şi să se tundă. El a căpătat astfel – şi ştim asta din mai multe cazuri – chipul unui terorist care inspiră teamă şi pe care îl poţi întilni în nu ştiu ce pădure. Este foarte comod să procedezi asa.”

Cerkasov crede şi că scoaterea reportajului din programul televiziunii NTV s-a datorat unei solicitări în acest sens a Kremlinului. După cele douăa răazboaie ruso-cecenee, Kremlinul se bazează de ani de zile pe pumnul de fier cu care Kadîrov îi ține în frîu pe cecen. Dar informaţiile legate de abuzurile regimului său încep să fie din ce în ce mai frecvente în presa occidentală, iar internetul ajută mult. De altfel, reportajul NVT este postat pe platforma Youtube şi poate fi vizionat, dacă se află despre el.
XS
SM
MD
LG