Linkuri accesibilitate

Jumătate din sectorul bancar românesc este deținut de bănci greceşti şi austriece lipsite de lichidităti.




În România va fi înființat un nou tip de bancă, banca-punte, a cărei menire este să aibă grijă pe o perioadă de timp limiată de băncile comerciale care au dificultăţi. De la Bucureşti relatează Sabina Fati.


Băncile româneşti au în total 9 miliarde 200 de milioane de euro pierderi din credite neperformante, cu peste 20 la sută mai mult decât anul trecut. Cei care nu-si pot plati datoriile la banci sint mai ales romanii care au luat credite in valute exotice, in special in franci elvetieni. Acum trei-patru ani astfel de credite erau extrem de avantajoase, numai ca intre timp francul aproape ca s-a dublat, iar oamenii nu-si mai pot achita ratele, care la rindul lor aproape ca s-au dublat. Asadar creditele neperformante reprezinta prima slabiciune a băncilor autohtone, dar nu singura. De aceea Banca Națională a Romaniei îinființează o nouă institutie, numita “banca –punte” (bridge bank), o bancă temporară care sa administreze bancile comerciale aflate in dificultate. Infiintarea noii institutii a fost deja discutata cu expertii Fondului Monetar Internațional, si apare in raportul misiunii anterioare, semn ca slabiciunea sistemului bancar romanesc a fost luata in calcul. Scopul “bancii-punte” este de a facilita vinzarea integrala sau partiala a bancilor preluate catre achizitori privati eligibili de indata ce acest lucru este posibil. Institutii de acest fel exista in aproape toate tarile cu piete bancare dezvoltate, de exemplu americanii au infiintat in perioada 1987-1994 peste 30 de “banci-punte”, care au preluat circa 100 de banci cu probleme.

Jumătate din sectorul bancar românesc este deținut de bănci greceşti şi austriece lipsite de lichidităti, intre ele BCR, Raiffeisen, Alpha Bank, Eurocredit. Practic, cea mai mare banca românească, Banca Comercială Română (BCR), aflata acum in proprietatea grupului austriac Erste se afla deja intr-o situatie de slabiciune recunoscuta, dar se pare ca nici BRD, care face parte din grupul francez Societe Generale nu se simte foarte bine, desi banca mama a adus bani de acasa pentru a sustine filiala din Romania. Erste Bank Austria, tocmai a raportat o pierdere neta de un miliard de euro in acest an, ca urmare a deprecierilor si costurilor din Romania si Ungaria. Presedintele roman, Traian Basescu i-a acuzat pe colegii liderii Uniunii Europene ca din cauza tergiversarii unei solutii, indatorarea in Europa de Est a crescut, pe seama inrautatirii situatiei din Grecia.

Banca Națională din România încearca să prevină unul dintre scenariile cele mai pesimiste prin infiintarea unei “banci-punte”, in conditiile in care, de pilda, bancile grecesti au scos din tara anul acesta pina acum 650 de milioane de euro. Cea mai mare expuntere pe Romania o au in continuare bancile din Austria cu 38 la suta din expunerea totala, urmate de cele din Grecia cu 18,5 la suta din sistemul bancar romanesc si de cele din Franta cu 17 la sută.
XS
SM
MD
LG