Linkuri accesibilitate

Sergiu Ostaf: „O justiţie întârziată este de fapt o justiţie zădărnicită.”



În audierea sa în Parlament, vineri, Procurorul General Valeriu Zubco a spus între alte lucruri şi că dosarul legat de întîmplările din 9 aprilie 2009 este aproape finalizat, cerînd deputaţilor şi moldovenilor încă un mic răgaz pentru a se ajunge la o decizie în acest caz. Liliana Barbăroşie trece în revistă etapele acestui complicat şi controversat dosar.


După ce o comisie parlamentară alcătuită de puterea comunistă de atunci, opoziţia de acum, în scopul investigării evenimentelor din aprilie 2009 și, ulterior, o altă comisie, formată de Alianța pentru Integrare Europeană, au lăsat mai multe întrebări decât răspunsuri, justiţia a devenit cea căreia i-a revenit acum sarcina să elucideze adevărul despre 7 aprilie. Trei magistrați pedepsiți pentru că au emis sentințe abuzive la adresa tinerilor arestați, doi polițiști condamnați și alții achitați din lipsă de dovezi i-a făcut pe cei ce monitorizează acest proces să costate oarecum imaginea neputinței justiției moldovenești.

„Suntem pe calea corectă şi vom stabili foarte curând ce a avut loc pe 7 aprilie”, a spus însă Procurorul General Valeriu Zubco vineri în Parlament, răspunzând la întrebările deputaţilor despre acest dosar.

Declaraţia vine la distanţă de câteva săptămâni de la punerea sub acuzare a bloggerului rus Eduard Baghirov, evadat ulterior din arest la domiciliu, despre care procurorii cred că ar fi jucat un rol important în organizarea revoluției twitter din aprilie 2009. Revoluţie care ar fi urmărit, în opinia procurorilor, discreditarea fostei opoziții, adică actuala putere.

Dar cât de mult împărtăşesc optimismul Procurorului General organizaţiile care monitorizează modul în care se mișcă ancheta pe dosarele legate de 7 aprilie. Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, este mai curând sceptic, cel puţin în cazul anchetelor asupra torţionarilor: „Vorbim despre două cazuri ajunse în instanţă, cu doi poliţişti de grad inferior condamnaţi şi o persoană despăgubită. Fac concluzia că progresul pe aceste cazuri este foarte şi foarte nesatisfăcător. Am raportat sute de cazuri de tineri maltrataţi. 2 ani şi jumătate nu este oare un termen destul de rezonabil pentru a asigura toate probele şi pentru a aduce aceste dosare în instanţe? Deci, eu constat aici o lipsă totală de progres.

Din varii motive - interesul a dispărut, resursele necesare în cadrul procuraturii au fost aruncate pe alte dosare, a trecut prea mult timp, probele au rămas neexplorate la timpul respective, plus că victimele nu mai sunt atât de cooperante pentru că au văzut că justiţia nu este realizată în termene rezonabile. O justiţie întârziată este de fapt o justiţie zădărnicită.”

Lipsa de progres în dosarele pe numele înalţilor demnitari, responsabili pe atunci de menţinerea ordinii publice, este un alt reproş pe care îl adresează Sergiu Ostaf, Procuraturii în primul rând: „În rapoartele noastre am descris cu lux de amănunte ce şi unde au greşit, dar nu suntem informaţi deloc despre ce se întâmplă în aceste dosare. Ministrul a acţionat ca un organ unifuncţional, s-au comis atâtea greşeli. Se creează impresia că procurorii ascund ceva şi nu oferă societăţii informaţii despre progresul investigaţiei.”

Iată ce crede Sergiu Ostaf despre dosarul Baghirov: „Personajul acesta nu a apărut niciodată în perioada activităţii comisiei Nagacevschi. A fost o surpriză pentru mine să aud acest nume. Procuratura zice că Baghirov ar fi avut un rol important. Dar nu am auzit nici o informaţie. Procuratura ar fi trebuit să ne dea nişte informaţii. Lipsa acesteia ne dă de gândit, că se acţionează în baza unor supoziţii neclare. Evadarea lui ne vorbeşte fie de lipsa capacităţii PG de asigura un dosar cu toate probele, şi atunci l-am lăsat să plece, fie că presiunea opolitică din partea Federeaţiei Ruse a atât de mare că dosarul acesta trebuie să apară ca unul fără finalitate”, crede Sergiu Ostaf.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG