Linkuri accesibilitate




Oricât s-ar dezice eternul nostru (?!) interimar de ceea ce a spus în văzul lumii de la microfonul de Speaker al Parlamentului Republicii Moldova, memoria colectivă va reţine această premieră absolută: în Legislativul prezidat de cel mai văzut transfug al politicii naţionale se înjură – în rusă, cum altfel! – ca la uşa cortului, iar cel care o face e chiar stâlpul – adevărat, proptit pe de-o parte de Vlad Plahotniuc, pe de-alta de Artur Reşetnikov – acestui cort ce aduce tot mai mult a şatră! (Mulţam şi pentru atât: că nu a bătut cu pantoful în tribună – la ce număr poartă Marian Ilici! –, asemenea lui Nichita Hroşciov la ONU…). Nu faptul că i-a scăpat înjurătura – la urma urmei, s-a răcorit omul „по фене” (semn că nu s-a desprins cu totul de PCRM sau că tocmai se pune de o apropiere între fiul rătăcitor şi formaţiunea ce l-a scos în lume; dacă tot veni vorba, cunoscuta ziaristă rusă Evghenia Albaţ numea limba rusă a lui Mark Tkaciuk: „неизвестно какая-то феня”) –, ci încăpăţânarea cu care neagă cele întâmplate, ca şi cum toată lumea va fi surzit la comandă.

Ei bine, mesajul meu este unul de încurajare – înjură, domnule!, că şi pe la case mai mari „se poartă” aşa ceva (cine nu-şi aminteşte „connerie”-a lui Jacques Chirac de-acum câţiva ani, adevărat – scăpată la adresa unui jurnalist sâcâitor, la Salon de l’Agriculture, şi nu de la prima tribună a ţării?!); poate că astfel vei trece în ochii naţiunii drept „bărbat” (cu care „se poate face treabă”, vorba lui Voronin, autorul celui mai memorabil „portret verbal” al lui M. Lupu).

Însăşi tradiţia populară vine în sprijinul acestei chemări: „Românul, când se necăjeşte rău, ori pe un lucru neînsufleţit, ori pe o fiinţă vie, absolut indiferent de categorie şi specie, raportează ori, mai exact, trimite acel lucru sau acea fiinţă la originea lui naturală. Nu ştiu dacă cetitorul a luat seama de profunzimea filosofică cuprinsă în acea formulă...” (Paul Zarifopol, Registrul Ideilor Gingaşe).

Sigur că există o mare diferenţă – sau vorba odesiţilor: „две большие разницы” – între „Б…ь!” scăpat de Speakerul moldav în plenul Parlamentului şi trimiterea neaoşă la origini: spunând naţiunii „Б…ь!”, se cheamă că Marian Ilici a făcut-o curvă (cuvânt pe care pudibondul meu corector mi-l subliniază cu roşu), pe când dacă o băga pur şi simplu în p[etre]-m[arinescu], cel puţin îi acorda şansa unei renaşteri pe o treaptă superioară de existenţă (de la Paul Zarifopol citire). Dar trebuie să-l credem: după ce că omul a crescut într-un „Gulag lingvistic” în care „б…ь!” constituie mai degrabă un cuvânt de legătură, îi vine greu s-o dea pe „moldov’neşte”! Aşa că „bilingvismul armonios” nu se referă şi la înjurături – tot „феня” bate sudalma (mater)!

Închei aceste rânduri cu o amintire de neşters: 1982. Parada de 7 Noiembrie din Chişinău (deci cu 3 zile înainte să moară Brejnev, ca să citez un titlu de referinţă) transmisă în direct la televizor. La un moment dat reporterul se apropie de un fruntaş în producţie, cu pieptul plin de medalii, ca să-l intervieveze. După felul în care omul dădu drumul unui flux de cuvinte-lozinci, se vedea că învăţase textul pe dinafară, fără să înţeleagă mare lucru, doar că – vai! – poticnindu-se la un moment dat, de nervi lăsă să-i scape un memorabil: „…твою мать!” pe înţelesul clasei muncitoare. În aceeaşi clipă, a dispărut de pe micul ecran – nu-i nevoie de multă imaginaţie ca să ne închipuim ce va fi păţit a două zi, pe linie sindicală şi de partid! La fel cum nu-i nevoie de nici o imaginaţie ca să-l vedem pe marele nostru înjurător tot acolo, înţepenit în interimatul său fără ieşire (decât, poate, pe uşa din dos a istoriei).
Revenind la oile noastre, mă întreb ce [perico]le mai paşte din partea Lupului…


XS
SM
MD
LG