Linkuri accesibilitate

Colonelul regretat la Moscova


Vladimir Putin la Tripoli în 2008
Vladimir Putin la Tripoli în 2008

„Pentru noi a fost un lider legitim pe scena internațională”.




Președintele Statelor Unite, Barack Obama a spus că moartea fostului lider libian, Muammar Gaddafi este un mesaj pentru dictatorii din întreaga lume. Și-a terorizat țara și a sprijinit terorismul timp de 40 de ani, i s-a ivit șansa să aducă democrația în Libia, dar a irosit-o, a spus Obama, marți, la 5 zile de la capturarea lui Gaddafi, decedat în condiții neclare în captivitatea autorităților interimare libiene. În timp ce Occidentul vede în cele întâmplate o victorie a forțelor democratice împotriva dictaturii, perspectiva Rusia este foarte diferită. Alexandru Eftode rezumă relatarea corespondentului Europei Libere la Moscova, Tom Balmforth.

Gaddafi este mort, Libia s-a declarat liberă, NATO sărbătorește o victorie de care avea nevoie. Rusia, dimpotrivă, pune la îndoială legitimitatea celor întâmplate. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a spus că rebelii libieni au violat Convenția de la Geneva, împușcându-l pe Gaddafi după ce l-au prins joi la Sirta, orașul său natal. După Lavrov, fostul lider libian trebuia tratat ca prizonier de război, iar NATO ar fi încălcat mandatul primit de la ONU când a bombardat convoiul în care Gaddafi încerca să scape.

Rusia: regrete la moartea lui Gaddafi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:12 0:00
Link direct


Vorbind la câteva posturi de radio rusești la o zi după moartea lui Gaddafi, ministrul rus de externe a spus că atacul din aer asupra convoiului terestru nu avea nimic de a face cu zona de non-survol pe care NATO avea mandat s-o impună în Libia. „În acest caz concret nu putem vorbi nici despre apărarea civililor, pentru că acel convoi nu ataca pe nimeni”.

Vreme îndelungată, Moscova a avut relații bune cu colonelul Gaddafi, datând încă din perioada sovietică. Acum, și-a exprimat neîncrederea că un regim stabil poate umple vacuumul post-Gaddafi în Libia. Rusia poate pierde contracte de achiziție a armamentului și proiecte în infrastructură în valoare de zece miliarde de dolari semnate personal de Gaddafi.

La Consiliul de Securitate ONU, în februarie, Rusia s-a abținut cu greu să folosească dreptul de veto împotriva rezoluției care autoriza NATO să impună zona de non-survol în Libia pentru apărarea civililor de forțele lui Gaddafi. A regretat ulterior decizia și a acuzat alianța occidentală că s-ar acoperi cu rezoluția ONU pentru a-l înlătura pe liderul libian.

Analistul moscovit Aleksei Mukhin de la Centrul pentru Informație Politică, crede că acesta, nu apărarea populației civile din Libia, a fost de la bun început scopul occidentalilor. Mukhin a mai spus că ultima dovadă ar fi anunțul secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen despre încheierea războiului, odată ce Gaddafi a murit.

Spre deosebire de Occident, unde Gaddafi a avut imaginea unui dictator brutal în ciuda ținutei extravagante, Rusia a văzut în el un aliat de încredere, mai spune analistul rus. „Pentru noi a fost un lider legitim pe scena internațională, dar unele organizații media occidentale îl prezentau nici mai mult nici mai puțin drept canibal”, spune Mikhin.

Contrastul se vede bine în presa de bulevard. „Asta a fost pentru Lockerbie!”, exclama titlul tabloidului britanic „The Sun” la știrea morții lui Gaddafi, referindu-se la atacul terorist din orașul scoțian din 1988 în care 277 de oameni au fost uciși la detonarea unui avion de pasageri. Tabloidul „Metro” de la Moscova titra pe de altă parte: „Colonelul a căzut bărbătește”.

În ciuda percepției diferite, Rusia a dat dovadă de precauție. Trei partide – cel Comunist, liberal-democrații ultranaționalistului Vladimir Zhirinovsky și formațiunea de centru-stânga Rusia Justă – au propus săptămâna aceasta ca Duma de Stat să trimită condoleanțe poporului libian pentru moartea lui Gaddafi. Rezoluția a fost, însă, respinsă cu 153 de voturi contra 98 de către partidul puterii, Rusia Unită.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG