Linkuri accesibilitate

Precupeţii din Călăraşi şi alegerea preşedintelui


Piața agricolă din Călăraşi

Piața agricolă din Călăraşi

„Ei stau şi se rînjăsc. Dar cine le duce mîncare? Moldoveanul, prostul acesta de la pământ.”



După doi ani și jumătate fără un șef al statului ales, chestiunea a fost întoarsă pe toate părțile și dezbătută în fel și chip de politicieni și analiștii care-i urmăresc îndeaproape. Alegătorii, cel puțin cei din Călărași cu care a discutat corespondenta noastră Diana Răileanu par plictisiți și sceptici neîncrezători că politicienii vor fi în stare să găsească o soluție la a treia încercare, în noiembrie.

Precupeţii din Călăraşi şi alegerea preşedintelui



În Călăraşi, cu microfonul Europei Libere am mers la piaţa din centrul oraşului. Deşi, de obicei, în târg oamenii sunt predispuşi la discuţii despre politică, cel puţin unul din doi interlocutori din Călăraşi au dat a lehamite din mână atunci cînd i-am întrebat despre şansa alegerii preşedintelui:

„Nu ştiu ce să-ţi spun drăguţă, dar nu mă mai pune pe microfon că ei au mii, dar noi avem cite 800 de lei. Ce facem noi? Ei au zarplată bună şi se mănâncă unul pe altul. Să meargă la sapă, acum de arat e 40 de lei stoca, 10 sotci îs 400 de lei, dar noi de unde să luăm bani din pensie? Dar ei stau şi se rînjăsc. Dar cine le duce mîncare? Măr, pearjă, tot? Cine le duce cartoful? Moldoveanul, prostul acesta de la pământ.”

Dar credeţi că dacă va fi ales preşedintele se va rezolva situaţia în ţară?

„Poate a face ceva dacă o fi în om cum trebuie, cu suflet, dar dacă se vor gîndi numai la buzunarele lor, nu au să facă nimic.”

Majoritatea călărăşenilor cu care am stat de vorbă mi-au spus că Republica Moldova ar fi avut de mult preşedinte dacă acesta ar fi fost ales de popor şi nu de parlamentari:

„Să fie alegerile aşa ca să aleagă norodu' preşedintele, nu parlamentul.”

Deci preşedintele trebuie ales de popor?

„De popor.”

Acum un an, dacă îmi aduc bine aminte, a avut loc un referendum în care oamenii au fost întrebaţi cine trebuie să aleagă preşedintele. Oamenii nu au ieşit la vot. De ce?

„Alţii i-o tulburat, din mal în mal o umblat, de atîta.”

Europa Liberă: Pe 18 noiembrie, cine credeţi că trebuie să cedeze, PCRM sau Alianţa de guvernare?

„Ar trebui comuniştii să cedeze la Alianţă. Le ajunge. Am fost opt ani şi tot pe loc am stat, acum poate cu aceşti de la guvernare se va schimba ceva. Poate vor devine alţi oameni, mai aproape de popor. Cu speranţa că se va schimba ceva spre bine.”

Şi totuşi, o bună parte dintre analiştii politici sunt sceptici faţă de reuşita parlamentarilor de a aleage preşedintele ţării la 18 noiembrie. Am insistat să aflu dacă aceeaşi părere o împărtăşesc şi precupeţii din Călăraşi:

„Eu cred că nu au să reuşescă”

Dacă nu vor reuşi parlamentarii să aleagă preşedintele, vor avea loc alegeri parlamentare? Trebuiesc Moldovei aceste alegeri?

„Au să fie alegeri anticipate, asta-i precis. Dacă din două tururi nu au să aleagă preşedintele au să fie alegeri”

„Şi asta-I toată cheltuiala care trebuie să o dea norodului, să ajute norodu.”

Dacă aţi avea acum în faţă parlamentarii, ce le-aţi spune?

„Să se mai gândească la popor, la lumea de la ţară. Asta-I cea mai chinuită lume.”

“Dacă nu ar fi ţăranu, de la sate, ar avea ce conduce?”

“Daaa, acestea nu-s întrebări pentru mine, înţelegeţi? Ei las să se lămurească, că deamu suntem sătui. Toată lumea e sătulă.”
XS
SM
MD
LG