Linkuri accesibilitate



„Coloneii Negri” din Grecia, colonelul Gadhafi din Libia, colonelul Putin din Federaţia Rusă…, nu ştiu de ce unele popoare ajung la ordinele unor colonei, înţepenind pentru decenii în poziţie de „drepţi!”. Departe de mine ideea că li s-ar putea ordona: „Pe loc repaus!” din afară – chemarea libertăţii este una profund lăuntrică; dar cel puţin să (le) citesc – a haute voix – dintr-o carte (a neamului Buendia, întemeietorul satului Macondo) nu-mi poate interzice nici chiar… generalul armatei moarte:

„Mulţi ani după aceea, în faţa plutonului de execuţie, colonelul Aureliano Buendia avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată când tatăl său îl dusese să facă cunoştinţă cu gheaţa. Macondo era pe atunci un cătun cu vreo douăzeci de case de lut şi trestie, clădite la marginea unui râu, ale cărui ape diafane alunecau prin albia cu pietre lucioase, albe, enorme, ca nişte ouă preistorice. Lumea era atât de nouă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul….” (Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singurătate).

La patru decenii şi mai bine de la publicarea acestor rânduri şi la 42 de ani de la lovitura militară din Libia, un alt colonel a făcut cunoştinţă cu gheaţa – nu arătând-o cu degetul, ci expus în camera frigorifică de la Benghazi, înainte de a lua drumul neantului. Să le fie de învăţătură unor viitori coloneii, dar şi popoarelor ce se lasă conduse… (Se aude şi la Moscova?...)

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG