Linkuri accesibilitate

Victor Stepaniuc: „Dacă în clasa politică sunt oameni profesionali, atunci coaliţia largă sau un guvern al celor 3/3, ar putea fi format de PD-PLDM-PCRM.”




Parlamentul a decis ca la 18 noiembrie să aibă loc prima tentativă de alegere a şefului statului. Aşa că deputaţii au la dispoziţie aproape o lună pentru a atinge un compromis, iar dacă nu se ajunge la el, după o a doua încercare, Parlamentul ar urma să fie dizolvat şi vor avea loc alegeri anticipate. Marian Lupu nu mai este candidatul partidelor de la guvernare, în timp ce opoziţia pare dispusă să discute şi alte nume decât Zinaida Grecianâi. Există de această dată şanse mai mari decât în decembrie 2009, data ultimului eşec din Parlament, ca preşedintele să fie ales? Vom discuta în această dimineaţă cu cunoscutul politician, fostul fruntaş comunist, Victor Stepaniuc.

Europa Liberă: Partidul Comuniştilor a insistat nu o dată în această legislatură pe nevoia declanşării procedurii de alegere a şefului statului, dar majoritarii au respins cu dârzenie această iniţiativă până acum invocând riscul ca alegerile să se încheie cu eşec şi astfel să se ajungă din nou la anticipate. Ce credeţi că s-a întâmplat de fapt joi în Parlament, că mai întâi democraţii au propus, iar apoi liberal-democraţii au susţinut şi ei ideea comuniştilor? Au identificat aceste grupuri parlamentare o soluţie pentru alegerea şefului statului sau mai degrabă a fost un joc, un truc prin care democraţii, poate, au vrut să se răzbune pe premierul Vlad Filat care a încercat să le demită procurorul?

Interviul dimineții la Europa Liberă: cu Victor Stepaniuc despre alegerea președintelui țării


Victor Stepaniuc: „În primul rând este totuşi o contra-acţiune a Partidului Democrat, care a fost atacat în ultimele Victor Stepaniuc în studioul Europei Libere

Victor Stepaniuc în studioul Europei Libere

luni, nu numai de comunişti, dar cred că şi partidului domnului prim-ministru. Dar, pe de altă parte, noi cetăţenii trebuie să privim această situaţie ca una normal, atunci când în cele din urmă deputaţii au decis să revină în câmpul constituţional al Moldovei, care prevede concret că Preşedintele trebuia să fie ales în momentul de când această funcţie este vacantă. 2 luni de zile trebuiau organizate alegerile, după ce funcţia respectivă a devenit vacantă.

Dacă au fost declanşate alegerile din 28 noiembrie 2010, de-acum în două luni de zile după asta trebuiau organizate alegerile, în viziunea mai multor specialişti. Din păcate Curtea Constituţională (CC) a fost foarte lejeră faţă de AIE, şi le-a permis să găsească soluţii pe parcursul unui an. Anul respectiv se implineşte, in opinia mea, la 28 noiembrie. CC a considerat în general că se împlineşte la 28 septembrie. Sau domnii deputaţi, nu numai comunişti dar şi liberal-democraţi şi democraţi, au hotărât să ia în vedere aceste termene, aceste condiţii înaintate de CC.

În ce măsură s-au găsit soluţii este greu de spus. Fiecare partid, PCRM, PD şi PLDM au ambiţii foarte mari, din păcate orgolii sunt. Fiecare poate să-şi urmărească scopul respectiv, dar cred că PD-ul nu mai are prea multe soluţii. A fost prea des atacat în ultimul timp, şi a hotărât să meargă la acest ultim pas.”

Europa Liberă: Cu ce credeţi că s-ar putea sfârşi acest ultim pas, dacă nu există soluţii, aşa cum ne convingem cu toţii. Există vreo şansă ca spre final de noiembrie să avem un şef de stat?

Victor Stepaniuc:
„Toată societatea de fapt a sperat, în ultimul an şi jumătate, că în cele din urmă preşedintele va fi ales şi că politicienii din Parlamentul de azi vor demonstra bunăvoinţă şi bun-simţ pentru a face acest lucru. Dacă au prevalat pana acum ambiţiile liderilor politici, este greu de spus acum că ei vor reveni.

Pe de altă parte, haideţi să recunoaştem, mai mulţi analişti analişti politici, inclusiv eu, am înaintat ideea unei coaliţii largi încă din 2009, pare-se în luna iunie am spus chiar că ar putea fi coaliţie monstruoasă pentru Republica Moldova, o coaliţie stânga-dreapta, pentru a soluționa problemele principale ale ţării.

Acum preşedintele Voronin încearcă şi el să vorbească despre o coaliţie largă. Eu cred că dacă prim-ministrul Filat în vară a propus să căutăm şi alte soluţii, să nu ne cramponăm anume pe candidatura domnului Lupu şi să se meargă prin nişte căi legale de alegere a preşedintelui, de exemplu cum atunci se alegea prin lege organică, acum se încearcă să se facă un dialog şi cu comuniştii.

Dacă clasa politică sunt oameni profesionali, atunci coaliţia largă, sau un guvern al celor 3/3, când probabil că fără participarea PL ar putea fi o coaliţie PD-PLDM-PCRM. Fiecare să propună 1/3 în guvern, Lupu să fie ales preşedintele ţării, preşedintele Parlamentului ar putea fi un reprezentant al PCRM, un vice-preşedinte al parlamentului poate fi un reprezentant PCRM, altul PD şi alt vice – PLDM. Guvernul să fie condus de prim-ministrul Filat în continuare. Dar remanieri solide, când acele 3 partide ar veni cu propuneri pentru un guvern de tehnocraţi.”

Europa Liberă: De ce credeţi că Marian Lupu ar putea fi ales în calitate de preşedinte? Chiar ieri am văzut un deputat comunist zicând că este o candidatură expirată deja.

Victor Stepaniuc:
„Dacă comuniştii afirmă acest lucru şi domnul prim-ministru Filat nu va juca cinstit, atunci pe noi ne aşteaptă alegeri anticipate. Indiscutabil, se prea poate ca acestor două partide, care le-ar convine intr-un fel sau altul, PCRM şi nici lui Filat nu i-ar încurca, din cauză că lucrurile la Guvern nu merg chiar ideal, dumnealui are totuşi un rating înalt în societate, şi se gândeşte că la anticipate ar putea avea un rezultat nu mai rău decât are acum. Cine ar putea fi perdant în această situaţie? Desigur că în primul rând PD, pentru ca a mai făcut şi nişte gafe.

Eu vorbesc despre o coaliţie largă care ar păstra situaţia pentru următorii trei ani, adică nu ne-ar arunca în alegeri anticipate, dar ar crea premise pentru un guvern de coaliţie care ar lucra pentru modernizarea Moldovei.”

Europa Liberă: Domnule Stepaniuc, dumneavoastră v-aţi aflat vreme îndelungată foarte sus în ierarhia partidului comuniştilor aflat acum în opoziţie. Ce credeţi că vrea cu adevărat acum acest partid? Depăşirea impasului politic sau alegeri anticipate?

Victor Stepaniuc:
„Eu nu aş putea răspunde tranşant la această întrebare, pentru că l-am cunoscut pe preşedintele Voronin ca o persoană rezonabilă şi un patriot al Republicii Moldova, dar am văzut şi situaţii când pe dumnealui îl luau pe dinainte ambiţiile şi orgoliile. În cazul de faţă PCRM datorită gafelor AIE e mai mult decât interesat în alegeri anticipate.”

Europa Liberă: Când aţi plecat din PCRM aţi spus postului nostru de radio că după 7 aprilie PCRM-ul nu mai este ce a fost. Că a suportat o lovitură grea în urma căreia şi-a pierdut autoritatea. Credeţi că acum Partidul Comunist este pe punctul de a cunoaşte o nouă ascensiune?

Victor Stepaniuc:
„Eu ştiu că potenţialul acestui partid în ultimul timp a decăzut, de acolo a plecat multă lume, inclusiv pregătită. Dar, repet, ei acum sunt în vigoare şi pot fi în vigoare şi in următoarea perioadă numai datorită greşelilor AIE. Este vorba că lumea, indiscutabil, caută o soluţie, şi dacă AIE nu poate propune soluţii, nu există alte forţe de alternativă, deşi ele vor apărea, de stânga, atunci indiscutabil că alegătorii se vor întoarce mai masiv decât în 28 noiembrie 2010 la PCRM. Este o logică politică destul de clară.”

Europa Liberă: La scurt timp de la plecarea dvs. din PCRM, Igor Dodon a devenit membru al acestui partid. Acum el este un fel de rebel al partidului, dar face un fel de campanie separată, toată lumea a observat acest lucru. De credeţi că este suportat cu această campanie separată şi ce credeţi că va face pana la urmă Dodon?

Victor Stepaniuc:
„Eu nu cred că astăzi Dodon este pregătit să plece de acolo. Situaţia politică din societate demonstrează acest lucru. Totodată, indiscutabil că în PCRM au fost rebeli şi în alte perioade. Poate erau mai vizibili presei de atunci. Acum tot acest lucru se face mai public, mai transparent.

Dodon, indiscutabil, este o personalitate puternică, nu ştiu dacă el este politician de stânga. În acest sens desigur că el este puţin izolat acolo, pentru că formele liberale din societate de după 2006, au fost promovate de fapt după calapodurile domnului Dodon şi a unor consilieri prezidenţiali. Totodată acum se încearcă de a-l izola, şi cred că echipei domnului Tkaciuc îi reuşeşte asta.

Este importantă însăşi atitudinea preşedintelui Voronin faţă de Dodon şi îmi pare că este destul de negativă. Este o situaţie neplăcută, să spunem aşa, pentru Dodon. Pe de altă parte, eu cred că Dodon are destul de puţine argumente acum de a părăsi PCRM-ul. Cu atât mai mult pentru a adera sau pentru a adera pentru oricare candidat al Alianţei.

În 2009 noi am avut mai multe argumente pentru a-l sprijini pe Lupu atunci etc. În perioada respectivă, să recunoaştem, preşedintele PD a mai făcut şi nişte gafe de cadre şi s-a demonstrat ca e un politician mai puţin dinamic decât de exemplu domnul Filat, aşa că în cadrul PCRM, Dodon venind cu nişte argumente pro-Lupu, ar fi luate mai puţin în vedere.”

Europa Liberă: Alianţa este acum zguduită de cele mai mari turbulenţe, probabil, de când există. Dar şi în Partidul comuniştilor se pare că nu merg lucrurile întru totul bine. Cum ar putea influenţa deznodământul procedurii de alegere a şefului statului rivalităţile care există în sânul PCRM?

Victor Stepaniuc:
„Sunt absolut convins că AIE trebuie să caute soluţii în general în colaborarea şi dialogul cu PCRM. Cu toate lacunele acestui partid, dar el este forţa care reprezintă astăzi 40% din societate şi aceasta este o realitate. Pare-se prim-ministrul Filat înţelege acest lucru, deoarece în discursurile publice a demonstrat acest lucru.

Dacă PD a declanşat şi a propus acum petrecerea alegerilor preşedintelui la 18 noiembrie, se pare că şi democrații înţeleg acest lucru. Dacă e aşa, atunci în următoarele săptămâni putem să ne aşteptăm din partea domnului Filat şi domnului Lupu sa se aşeze la masă cu domnul Voronin. Dacă acest lucru nu se va petrece, nu există nicio şansă de alegere a preşedintelui.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG