Linkuri accesibilitate

Moldova muzicală - Pianista Raluca Știrbăț


Un disc remarcabil și înregistrat remarcabil și care evidențiază „o paletă extrem de bogată de culori sonore pe care [Raluca Știrbăț] le folosește magistral.”




Atît de o parte cît și de alta a Prutului, căderea regimurilor comuniste după 1989 a deschis, între altele, perspective neobișnuite de împlinire pentru o nouă generație de artiști muzicieni. Plecați la studii în Occident sau, unii dintre moldoveni, în România, numele lor încep să fie cunoscute în ultimii ani pe scena internațională. Intre ei, cel mai recent ce își face loc într-o adevărată pleiadă de tinere talente, este cel al pianistei ieșene Raluca Știrbăț. Despre ea și noul ei disc compact, cîteva informații de la Victor Eskenasy.


Știrbăț este numele unui mic sat din lunca Sucevei, nu departe de vechiul oraș cetate, și care își păstrează pînă astăzi tradițiile folclorice. Nu aș fi aflat
probabil niciodată de el dacă nu aș fi căutat să aflu originile numelui unei mai tinere pianiste moldovene, Raluca Știrbăț, a cărei carieră se desfășoară în prezent la Viena și al cărei prim disc compact cu un recital de muzică românească (George Enescu, Constantin Silvestri, Paul Constantinescu) a fost publicat anul acesta de casa de discuri austriacă „Gramola”.

Moldova muzicală: un disc de succes cu Raluca Știrbăț
Moldova muzicală: un disc și o pianistă de succes cu Raluca Știrbăț
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:24 0:00
Link direct


Puțini știu iar și mai puțini înțeleg, pe ambele maluri ale Prutului, cît de dificil este astăzi pentru un pianist de talent să-și cîștige o poziție în lumea muzicală internațională și cît de important este să fie sprijinit de cei din țara lui, pe care în ultimă instanță o reprezintă. Nici în Republica Moldova, nici în România, nu se fac eforturi suficiente de promovare internațională a tinerilor muzicieni, care nu pot decît să viseze la șansa colegilor lor, de exemplu din Cehia, unde discul unui tînăr cvartet de succes s-a vîndut recent în 20 de mii de exemplare. Iar Cehia nu are o populație mult mai mare decît a Moldovei. Are, în schimb, o politică coerentă și bine țintită pe plan cultural...

Raluca Știrbăț
Raluca Știrbăț
Raluca Știrbăț, un talent muzical precoce a copilărit și a făcut studiile la Iași de unde, după un prim an la Academia de Muzică „George Enescu”, a plecat în 1991 la Viena, unde a studiat cu profesorul și pianistul elvețian Jürg von Vintschger.

După ce a absolvit cu succes Universitatea de Muzică din Viena și s-a remarcat în concerte pe scenele de prestigiu din Austria, Raluca Știrbăț și-a putut perfecționa arta, participînd la clase de masterat cu Murray Perahia, Lorry Wallfisch și alte nume de rezonanță, grație unor burse și sponsorizări primite de Societatea Beethoven, Rotary Club din Viena, Fundația niponă din Tokyo etc.



Cunoscută în România, unde a revenit pentru a cînta la Iași și la Festivalul „Dinu Lipatti” de la Sinaia, cariera și succesele ei au fost, în esență, pe alte meleaguri, Austria și Elveția, desigur, „Festivalul de Toamnă” de la Budapesta, „Vara tracă”, festivalul de la Plovdiv, de exemplu.

Și grație acestor ultime contacte, și nu celor din România, i-au apărut primele interpretări pe disc, concerte de pian de Mozart și Chopin, cu Orchestra Filarmonică din Plovdiv, la compania Musica Minus One, specializată în producția de
partituri însoțite de discuri, iar în 2006, un disc foarte apreciat cu muzica de cameră a compozitorului național bulgar, Pancho Vladigerov, la casa Hungaroton, în compania unor talentați tineri colegi unguri, cum este violonista Édua Amarilla Zádory și frații Katalin și Endre Hegedüs.

Discul ce o lansează este însă cel publicat în primăvara acestui an de casa vieneză Gramola, și pe care pot fi ascultate Suita Nr. 2 și Sonata în fa diez minor op. 24 No. 1 de George Enescu, Piesa de concert op. 25 și Baccanale de Constantin Silvestri și Toccata. Joc dobrogean a lui Paul Constantinescu.

Un disc remarcabil și înregistrat remarcabil în studioul radioului elvețian german (DRS) și în sala Fanny Mendelssohn a Universității de Muzică din Viena și care evidențiază, pentru a folosi expresia unui critic „o paletă extrem de bogată de culori sonore pe care [Raluca Știrbăț] le folosește magistral.” Un elogiu pianistei și implicit plaiurilor moldovene de unde își trage obîrșia...
Previous Next

XS
SM
MD
LG