Linkuri accesibilitate

Expoziţie de fotografii la Chişinău.


„Aveam 36-37 de ani cînd a venit poliţia şi ne-a silit să ne împachetăm lucrurile şi să plecăm”, aşa începe mărturia unui rom, pe nume Traian Grancea, unul dintre zecile de mii de deportaţi în Transnistria în anii 1942-1944. Din alte cîteva propoziţii aflu că bătrînul din fotografia de pe aceeaşi planşetă şi-a pierdut în exil toată familia. Soţia Maria a fost împuşcată în cap iar cei doi copii ai săi au fost răpuşi de febra tifoidă.

Lumea din Jur cu Lucia Diaconu


Cea care a cules aceste amintiri şi alte cîteva zeci însoţite de fotografiile romilor care au supravieţuit lagărelor din Transnistria provine şi ea dintr-o familie de deportaţi. Luminiţa Cioabă spune că în România, şi în alte ţări, se ştie prea puţin despre ceea ce se numeşte holocaustul romilor. Expoziţia de fotografii pe care a adus-o la Chişinău este doar unul din proiectele ei care au în atenţie persecutarea romilor în cel de-al doilea război mondial.

Luminița Cioabă

Luminița Cioabă

Luminiţa Cioabă: „Familia mea, atît tatăl meu, cît şi mama mea şi bunicii mei în timpul celui de-al doilea război mondial au fost deportaţi lîngă rîul Bug, în Dumanovca. Şi eu am auzi aceste mărturisiri demult, pe cînd eram copil. Vreau să vă spun că eu provin dintr-o lume a romilor nomazi care călătoreau cu cortul şi seara bătrînii spuneau această poveste a lor, povestea Bugului cum o denumesc ei şi plîngeau şi-şi aduceau aminte prin ce chinuri au trecut spunînd nici puiul de şarpe să nu treacă prin ce-am trecut noi. A fost un altfel de Auschwitz, un Auschwitz pe care oamenii nu-l cunosc, un Auschwitz al foametei şi al frigului.”

Fotografiile expuse au fost făcute în timpul interviurilor pentru un film documentar, iar rememorările celor care au trăit pe propria piele ghetoul au făcut şi subiectul unei cărţi. „Tocmai asta am reuşit, să fac trecerea de la istoria orală la cea scrisă şi aşa a apărut prima carte a supravieţuitorilor romi din România, după o tăcere lucidă de 65 de ani, pentru că romii nu au avut o cultură ca să poată să scrie aşa cum a făcut poporul evreu imediat începînd cu anii 45 au început să-şi scrie mărturisirile lor. ”

Vorbind despre ceea ce ar urma să transmită această expoziţie, Fred Taikon, preşedintele organizaţiei de romi din Suedia E Romani Glinda, unul dintre organizatori, a pus accentul faptul că romii nu sînt incluşi în istoria Holocaustului:

„Această expoziţie cu preponderenţă este dedicată oamenilor tineri şi autorităţilor pentru că trei generaţii au pierdut esenţa Holocaustului şi a ceea ce s-a întîmplat. Evenimentul Holocaustului este mult legat şi mediatizat pentru victimele evrei însă nu se ştie aproape nimic despre romi.”

Că şi romii au fost persecutaţi de nazişti în acele timpuri ştiu chiar şi foarte puţini dintre reprezentanţii acestei etnii stabiliţi în Moldova, mi-a spus Valeriu Căldăraru din Mingir, Hînceşti, unul dintre activiştii romi pe care l-am întîlnit la expoziţie. Valeriu Căldăraru: „În România s-a mai spus ceva, dar în Moldova ceea ce s-a ştiut despre Holocaust a fost ceva ani în urmă cînd romii care au suferit în urma Holocaustului au primit nişte cărbune prin intermediul Crucii Roşii şi atît. Dar ei nici nu au ştiut bine pentru ce. Asta este realitatea: foarte puţin s-a vorbit la noi în Moldova despre acest lucru. Ba mai mult, nici nu cunosc ce înseamnă acela Holocaust. Dar cînd intri în vorbă cu persoanele încep să-ţi povestească cum au suferit, cum au fost duse... ”

Şi Silvia Balan din Ciocîlteni, Orhei, altă vizitatoare: „Foarte bine că arată cum au fost romii ridicaţi, condamnaţi, duşi, foarte mult au suferit. Ca să vadă în viitorul nostru să nu se mai întîmple aşa cum a fost în trecut. Eu aşa îmi dau părerile mele.” Cei care au venit la deschiderea expoziţiei susţin că necunoaşterea sau negarea a ceea ce li s-a întîmplat romilor în anii celei mai mari conflagraţii mondiale ar duce la perpetuarea focarelor de discriminare a acestei minorităţi.
XS
SM
MD
LG