Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Securitatea şi partidul (I)


Filă din dosarul de la CNSAS, nota lui „Mayer Iosif” adnotată de Securitate

Filă din dosarul de la CNSAS, nota lui „Mayer Iosif” adnotată de Securitate

Încercările de subminare şi influenţare a exilului prin intermediul unor colaboratori ai poliţiei secrete din România comunistă.




Mai toate acţiunile importante puse la cale de către Securitate după venirea la putere a lui Ceauşescu în anul 1965 trebuiau să fie aprobate de către forurile de partid. Astfel, partidul încerca să-şi asigure monopolul puterii şi asupra aparatului represiv, împiedicîndu-l pe acesta să se transforme într-un organism cvasi autonom (ca pe vremea stalinismului) care supraveghează inclusiv conducerea superioară politică.

Jurnal de corespondent: William Totok (Berlin)


Operaţiuni importante care vizau influenţarea opiniei publice occidentale prin impunerea punctului oficial de vedere, promovat pe diverse canale, aveau după 1965, de asemenea, nevoie de avizul partidului. În cazuri cu totul speciale chiar de avizul „comandantului suprem”, Nicolae Ceauşescu.

Odată cu intensificarea cultului personalităţii se declanşează şi un proces de reconsiderare a istoriei prin integrarea lui Ceauşescu în galeria unor predecesori iluştri. Aureola confecţionată conducătorului avea nevoie şi în Occident de muniţie propagandistică şi tămîie naţionalistă. Aceasta o furnizau atît agenţii de influenţă cît şi spionii plasaţi sub diverse legende în ţări cum era Germania federală în care anual soseau - în mod legal - numeroşi emigranţi din România.

La sfîrşitul anului 1968 i se aprobă lui Hans Weresch (1902-1986) din Timişoara plecarea definitivă în Germania. Fostul lector universitar Weresch fusese arestat şi condamnat în 1960 împreună cu un grup de persoane acuzate de trădare, uneltire şi spionaj. Weresch a fost condamnat la 16 ani muncă silnică şi a fost eliberat cu ceilalţi deţinuţi politici prin decretul de graţiere în 1964. (În studii recente se vorbeşte despre lotul „Reb-Weresch”, ţinîndu-se cont de numele principalului co-acuzat, Hans Reb.)

Deschiderea arhivelor Securităţii facilitează acum nu numai cunoaşterea unor detalii legate de acest proces ci dezvăluie şi părţile necunoscute din biografia protagonistului principal, Hans Weresch, care acceptase în ianuarie 1958 să colaboreze cu Securitatea. Sub numele conspirativ „Mayer Iosif”, acesta a furnizat numeroase date sensibile legate de reprezentanţi ai bisericii romano-catolice.

„În repetate rînduri [„Mayer Iosif”] a semnalat organelor noastre din proprie iniţiativă aspecte din activitatea duşmănoasă a unor persoane,” menţionează Securitatea într-o caracterizare a lui Weresch în februarie 1960 care, pentru serviciile sale, a primit şi anumite îndemnizaţii în bani. („A furnizat informaţii pe baza cărora organele noastre în 1960 au trecut la arestarea unor elemente, documentarea activităţii lor de trădare de patrie şi deferirea acestora justiţiei“, se afirmă într-un alt raport din 1968. În documentele accesibile sunt menţionate şi numele celor care fuseseră arestaţi.)

Dirijat pe lîngă prietenul său Hans Reb care fusese arestat deja în toamna anului 1959, Weresch încearcă să inducă în eroare „organele” „furnizînd materiale de mică importanţă”, precum se menţionează în notele securiştilor. Reticenţa îi devine fatală şi astfel ajunge şi Weresch să fie arestat şi condamnat pentru tăgăduirea unor acţiuni de spionaj de care era acuzat Hans Reb.

Addenda:

[30 martie 1968: Fragmente dintr-un raport al Securităţii]

Weresch a fost reactivat pentru a supraveghea preoţii catolici care furnizează lui NISCHBACH IOSIF materiale legate de situaţia bisericii din România.
Weresch „a fost recrutat ca informator în 1957 (sic!), iar în decursul colaborării a furnizat mai multe informaţii de interes informativ, care în majoritatea lor au putut fi verificate.

Astfel, pe baza informaţiilor furnizate de el au fost arestaţi PILTZ IOSIF, PILTZ TIBERIU, ZAPE ANDREI, care fiind în excursie în URSS au furnizat informaţii unui diplomat american. În această perioadă, WERESCH IOSIF (sic!) menţinea relaţii şi făcea comentarii cu caracter duşmănos cu REB IOAN, despre care nu ne-a furnizat informaţii reale. Ba mai mult, i-a furnizat unele date acestuia, privind starea de spirit a minoritarilor germani din Banat pentru a fi transmise lui GABRIEL IOSIF, ce venea periodic ca turist în RSR.
Pentru aceste fapte WERESCH IOAN în anul 1959 (sic!) a fost arestat şi condamnat la 16 ani M[uncă] S[ilnică], iar în 1964 a fost eliberat.

În cursul anului 1966 a fost contactat de către cpt. Feraru C-tin şi cpt. Toldan Ludovic, solicitîndu-i să le furnizeze informaţii în continuare şi de aici discuţiile au fost canalizate spre faptele sale pentru care a fost condamnat.

Raportînd aceste aspecte şi după unele încercări de a fi încadrat la universitate ni s-a indicat să continuăm contactarea lui şi să-i dăm de înţeles că dacă ne va furniza informaţii de interes operativ îl vom ajuta să emigreze.

Ca urmare a acestor asigurări, a furnizat mai multe informaţii de interes operativ, iar în ianuarie 1968 a solicitat aprobarea de a participa împreună cu soţia sa la înmormîntarea soacrei sale în R.F. a Germaniei.

Reîntors din R.F.G. ne-a furnizat informaţii privind acţiunea de culegere de informaţii din RSR a organizaţiei catolice „CARITAS”, condusă de preotul NISCHBACH IOSIF, originar din Banat , fost condamnat în acelaşi caz cu fostul episcop PACH (sic!) AUGUSTIN şi apoi expulzat din ţară .

Numitului WERESCH IOAN deşi ajuns în R.F.G. i s-au făcut propuneri de a cere azil politic şi de a se folosi de 27.000 D.M. depusă (sic!) la o bancă pe numele său ca urmare a unei colecte organizate de organizaţia „Şvabii din Banat”, a refuzat acest lucru, reîntorcîndu-se în ţară.

A relatat la întoarcerea din R.F.G. că a venit mai repede, deoarece soţia sa insista să nu se mai reîntoarcă în ţară. Nu a fost determinat să se reîntoarcă în ţară de bunurile din locuinţă, deoarece acestea nu valorează mai mult de 4000 lei, ci pentru faptul că a dorit să se ţină de cuvîntul dat organelor noastre şi în acelaşi timp în caz de emigrare să poată vizita pe fratele şi nepoţii săi din R.S. România.

În propunerea de a i se aproba plecarea în vizită în R.F. a Germaniei ne-am bazat pe materialele obţinute din verificările întreprinse, cît şi asupra unor constatări făcute în decursul întîlnirilor cu el.

Astfel, fostul informator „LUCIAN” discutînd cu episcopul clandestin romano-catolic BOROS LADISLAU a semnalat că deşi se cunosc conduitele politice marxiste ale lui WERESCH IOAN, el recomandă acestuia elevi pentru meditare cu toate că predă istoria literaturii de pe poziţie marxistă însă îl acceptă ca fiind un bun pedagog.

„LUCIAN” a mai relatat că fiind în detenţie împreună cu WERESCH IOAN acesta a discutat probleme filosofice de pe poziţie marxistă cu ceilalţi deţinuţi, deşi nu se aştepta să fie eliberat din închisoare.

În afară de acest caz „MAYER IOSIF” va mai putea fi folosit pe lîngă numitul LUXEMBURGER IOSIF din Timişoara, semnalat că se ocupă cu culegerea şi transmiterea unor informaţii în R.F. a Germaniei, urmărit în mapă de lucru cît şi în cazul turistului CAITANI ROBERT din R.F. a Germaniei al cărui frate ar fi cadru într-un organ de informaţii al R. F. a Germaniei.

Întrucît „MAYER IOSIF” în calitatea sa de profesor are o serie e foşti elevi, cît şi colegi, care în prezent deţin funcţii importante în R. F. a Germaniei, la venirea unora dintre ei în RSR ca turişti le va putea fi interpus.

Faţă de cele de mai sus, propunem a se aproba înregistrarea la Biroul „C” a lui „MAYER IOSIF” în calitate de informator.

(ss) Şeful Secţiei III
Dobrescu Alex.

(ss) Locţiitor Şef secţie
Cpt. Feraru C-tin.”

ACNSAS, SIE 8817, vol 1, ff. 14-17

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG