Linkuri accesibilitate

A vorbi de o alianţă verde-roşie e prea devreme (Igor Cașu/Adevărul).




În comentariul său din „Jurnal de Chişinău”, Nicolae Negru îi dă dreptate lui Vlad Filat când se întreabă de ce, la două luni şi jumătate de la atacul asupra băncilor, «în situaţia în care ştim cu toţii în mare parte ce s-a întâmplat», persoanele suspecte de implicare în acest caz nici măcar nu au fost audiate de către procurori. Pe de altă parte, editorialistul îi dă dreptate şi lui Marian Lupu când spune că poate veni cu iniţiativa demiterii procurorului general doar în anumite condiţii. PLDM nu şi-a făcut bine lucrul pe acasă, constată Nicolae Negru, pentru că consilierii premierului nu au studiat suficient de bine legile, ca să-şi dea seama că nu e simplu de demis un procuror general, chiar dacă acest lucru l-ar dori toate fracţiunile parlamentare.

Un comentariu din „Timpul” semnat de George Damian reia o constatare din Parlament a liderului liberal Mihai Ghimpu. „Raiderii nu există doar în lumea economică – ei există şi în politică. Iar premierul Vlad Filat a dovedit în şedinţa de joia trecută a Parlamentului că este un adevărat raider politic. Un prădător natural. Filat a sesizat blocajul şi a văzut slăbiciunile şi interesele celorlalţi. El a ales să joace cartea periculoasă a votului alături de comunişti pentru a suci mâna la spate partenerilor de Alianţă. Liberalii şi democraţii din AIE au un electorat restrâns, care îi face să se teamă de noi alegeri. Comuniştii ard de nerăbdare să intre în acţiune iar prin acţiune înţeleg dinamitarea AIE.”, afirmă George Damian.

Timpul” mai notează că „după cerinţa ultimativă de a iniţia procedura de demitere a lui Valeriu Zubco, procurorul general, şi după demiterea lui Gheorghe Mihai, şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), în unele cercuri apropiate PCRM se discută despre revenirea lui Artur Reşetnikov în respectiva funcţie”.

Komsomolskaia Pravda” îl citează pe analistul politic Bogdan Ţârdea, care afirmă că „Lupu nu va permite să fie demis procurorul şi cel mai probabil PCRM va vota pentru demiterea lui Lupu”. „Problema constă în faptul ca alianţa dintre PCRM şi PLDM nu se bucură de susţinere unanimă nici la Vest, nici la Est, de aceea cred că o astfel de alianţă nu se va forma”, menţionează Bogdan Ţârdea.

Igor Caşu observă în „Adevărul” că Voronin a votat cu PLDM mai degrabă nu din dragoste faţă de premier, dar din resentimentele pe care le nutreşte faţă de Lupu şi Plahotniuc, dar şi faţă de Ghimpu. A vorbi de o alianţă verde-roşie e prea devreme şi e în detrimentul imaginii ambelor partide, mai ales a PCRM. […] În acelaşi timp, cererea exprimată de Mihai Godea de demitere a premierului Filat în acest context alimentează ipoteza potrivit căreia ieşirea sa din PLDM a fost determinată de manevrele «păpuşarului». Oricât de criticabile ar fi manevrele lui Filat, revendicarea demisiei sale mi se pare scandaloasă şi deplasată, chiar dacă, într-adevăr, acţiunile sale recente deschid perspective periculoase pentru stabilitatea politică din Republica Moldova”, concluzionează Igor Caşu.

Adevărul” îl citează şi pe Nicu Popescu, cercetător la Consiliul European pentru Relaţii Externe al biroului de la Londra, care afirmă că „în Moldova s-a investit mult capital politic şi speranţe atât la Bruxelles, cât şi la Berlin sau Varşovia, dar există şi temerea că Moldova va repeta traiectoria Ucrainei din 2004-2009”. „Moldova, într-adevăr, este percepută drept «povestea de succes» a Parteneriatului Estic, acum însă miza Chişinăului e de a transforma «povestea» în realitate. Pe unele domenii am avansat destul de bine. Democratizarea, pluralismul mediatic sunt realizări ce nu trebuie subestimate. Pentru UE acestea contează foarte mult, în special pe fundalul ştirilor negative ce vin din spaţiul estic – şi condamnarea Iuliei Timoşenko la şapte ani de închisoare, şi revenirea lui Putin la preşedinţie, şi reprimarea libertăţilor în Belarus”, conchide Nicu Popescu.

Publicaţia rusă „Nezavisimaia Gazeta” scrie că „partidul pro-prezidenţial din Transnistrean «Uniunea Populară» a expediat o scrisoare premierului rus Vladimir Putin, adresându-se acestuia în calitate de viitor Președinte al Federației Ruse”. „Putin a fost asigurat că regiunea va susține și în continuare politica Moscovei în cazul în care la conducere va rămâne Igor Smirnov”. Şeful Departamentului de Externe al administraţiei de la Tiraspol, Vladimir Iastrebceak, a comentat pentru «NG» recentele declaraţii ale lui Serghei Narâşkin, conform cărora decizia lui Igor Smirnov de a candida la alegerile prezidenţiale din Transnistria reprezintă un pas greşit: „«Narâşkin poate să spună ce dorește. Este dreptul său de cetăţean al Federaţiei Ruse. Important e că în acelaşi timp el a fost de acord că decizia finală aparţine alegătorului». Conform spuselor lui Iastrebceak, Smirnov, care în această săptămână va împlini 70 de ani, nu a acceptat propunerea şefului administraţiei de la Kremlin. Insubordonarea este cu atât mai paradoxală dacă ţinem cont de faptul că regiunea, din 2006, practic se întreţine din contul finanţării din partea guvernului rus”, menţionează „NG”.

Portalul „Ştiri Locale” se ocupă de un litigiu între Consiliul raional şi Consiliul orăşenesc Orhei, cu rădăcini din anul 2008, soluţionat pe cale judiciară. „O gaură de aproximativ 1,7 milioane de lei în bugetul orăşenesc şi investitori germani care nu mai vor să audă de afaceri în Republica Moldova” - acestea ar fi potrivit portalului urmările acestui litigiu. Vorba fiind despre un lot de teren pe care , aşa cum a stabilit judecata, oraşul nu avea dreptul să-l vândă investitorilor germani care intenţionau să construiască un supermarket.
XS
SM
MD
LG