Linkuri accesibilitate

Siria ar putea fi exclusă din Liga Arabă


Oficialități ale Ligii Arabe spun că miniștrii de externe din țările membre vor ține o ședință de urgență pentru a discuta eventuala suspendare a Siriei din organizație. Aceiași oficiali spun că întâlnirea de astăzi de la Cairo este un răspuns la incapacitatea guvernului sirian de a dialoga pașnic cu protestatarii, care cer de șapte luni reforme politice și condiții mai bune de trai. Ședința de la Cairo a fost inițiată de țările din zona Golfului Persic, dintre care multe și-au retras ambasadorii de la Damasc pentru a protesta împotriva represaliilor soldate cu uciderea a 3000 de oameni. Un oficial arab citat de Associated Press a spus că dacă suspendarea Siriei din Liga Arabă nu va schimba atitudinea președintelui sirian Bashar al-Assad, vor fi luate alte măsuri, pe care nu le-a precizat.
XS
SM
MD
LG