Linkuri accesibilitate

„Nu am nici eu soluţia. Am doar atitudinea. Şi asta chiar nu mi-o poate sabota nimeni”


Jurnalul săptămânii semnat de Daniela Terzi Barbăroşie.




Jurnalul săptămânii semnat de Daniela Terzi Barbăroşie


Luni

Am revenit recent acasă, după o lungă şi impresionantă călătorie, în ţări şi continente diferite. Am întîlnit lume, de aci şi de acolo, diferită şi ea. Şi ca de fiecare dată, am şi mai multe întrebări, decît răspunsuri, despre ceea ce aş putea îngloba într-un singur cuvînt: patriotism.

Am fost mereu extrem de confuză cu privire la sentimentele pe care le am pentru ţara în care mi-a fost dat să mă nasc. La nivel raţional, admit cu preamultă dificultate că tocmai Moldova este patria mea, deşi exact asta spune DEX-ul. La nivel emoţional, nici barem asta nu pot admite, pentru că pur şi simplu, nu simt ceea ce spune DEX-ul că ar trebui, dacă aş fi patrioată.

Subiectul patriotismului este foarte mult discutat în familia noastra. Odată cu apariţia copiilor însă, discuţiile au devenit altfel: mi-am cenzurat destul de mult comentariile şi am făcut eforturi mari uneori
Nu sunt o patrioată a Moldovei ultimelor decenii, dar nu-mi doresc ca şi copiii mei să trăiască cu această confuzie.

să mă abţin de la altele. Şi asta pentru că ne-am propus, împreună cu soţul, să cultivăm copiilor noştri sentimente frumoase faţă de ţara în care le-a fost dat şi lor, să se nască, şi faţă de poporul acestei ţări. Am făcut această alegere conştient şi asumat, după multe şi dureroase discuţii, în urma cărora concluzionam (pentru a cîta oară...) că nu sunt o patrioată a Moldovei ultimelor decenii, dar că nu-mi doresc ca şi copiii mei să trăiască cu această confuzie.

„Patriotismul este sentimentul de dragoste pentru patria ta, adică pentru Moldova. De exemplu, eu sunt patrioată” - zice cea mică de parcă ar fi citit DEX-ul. „Poate fi un sentiment şi ... nu de dragoste” - adaogă mai pesimist şi mai filosofic, cea mare.

„De ce pleacă rudele noastre din Moldova, mami? Ei nu sunt patrioţi?” - întreabă cea mică. „Pot pleca şi fiind patrioţi” - gîndeşte în voce, cea mare. În Canada, două fiinţe dragi, mi-au confirmă ipoteza fiicei; constat cu durere că au preferat să plece pentru totdeauna din Moldova, simţind încă acel fior de patriotism, decît să rămînă acasă, dar cu patriotismul muribund. „Decît nepatrioţi acasă, mai bine departe, dar patrioţi”.

Între corvoada unui nepatriotism asumat, trăit intens la tine acasă şi fericirea unui patriotism aproape himeric, dar trăit febril într-o altă ţară, eu ce să aleg? Pot oare alege în locul copiilor mei, patrioţi convinşi deja şi „cu acte în regulă”?

Vocea fericită a celei mici mă trezeşte aproape ireversibil din derutarea-mi şi mă cufundă în alta: „Tu ai revenit din deplasare pentru că ai devenit patrioată?”

Marţi

Această zi de octombrie începe frumos. Dimineaţa, adulmec miresmele toamnei, în curtea casei.

Ziua mea de lucru începe cum nu aş fi sperat. Am avut în sfîrşit, acea discuţie cu cineva, pe care o aşteptam demult. Sunt psiholog, ca formare profesională şi, probabil, chemarea sufletului tot încolo mă (se)duce, spre prima mea iubire: psihologia.

Dincolo de alte preocupări, legate de acest domeniu, sunt de-a dreptul alarmată de starea de spirit a moldovenilor. Nu mă îngrijorează atît de mult clasamentele internaţionale despre fericire şi statisticile naţionale, cît feţele oamenilor din jurul meu, reacţiile pe care le surprind la ei, în dialog cu partenerii de cuplu, copiii sau părinţii. De rîs şi de plîns, din nou, pentru mine. În drumul spre împlinirea celui mai mare vis meu, am decis să fac unul dintre paşii: voi avea o rubrică tv cu subiecte de psihologie cotidiană. Sper din inimă să fie cu folos pentru moldovenii mei, şi pentru mine.

Alte întîlniri şi discuţii din această zi deja au contat mai puţin. Ţin în mîini doar acea bucată de puzzle, din Visul meu Mare şi adorm tîrziu, din cauza şi graţie acestuia.

Miercuri

O zi mai posomorîtă azi, şi urîtă, pentru mulţi dintre pămînteni. Nu şi pentru mine, însă. Nu vremea de afară contează pentru starea mea de bine. Din fericire!

În drum spre Alma Mater a fetelor, le admir cum contabilizează cu mare entuziasm recolta din acest an, pe care au cules-o aseară, de frica îngheţurilor. Mai abitir decît ţăranii! Asta îmi confirmă, pentru a cîta oară, cît de mult sunt ataşate ele de acest pămînt, de casă. Motiv de bucurie şi de tristeţe. De rîs şi de plîns, deopotrivă, pentru mine.

Ziua de lucru începe cu o şedinţă, evident (aşa şi se va încheia, de altfel). Deja, devine un obicei prost să ne tot vedem unii cu alţii... în şedinţe. Şi, discuţia este, evident, despre un proiect de-al nostru, realizat în cîteva raioane pe care îl implementăm, cu succes, zice finanţatorul.

Anevoios, zic eu. Şi trist. Pentru că aşa e subiectul - dificil şi controversat. Buna guvernare. Cît e guvernare? Şi cît de bună este? Şi cum integrăm aici şi paradigma egalităţii de gen... nici nu mai vreau să zic (deşi, paradoxal, e subiectul meu preferat)! Ne zic însă oamenii, femei şi bărbaţi, deopotrivă, cînd avem sesiunile de training. Încet-încet, îmi salubrizez cu bună ştiinţă mintea şi sufletul de entuziasmul torturant, care mă macină de doi ani. Să nu credeţi însă că e semn de mare curaj intelectual. E mult mai simplu, dar şi mai istovitor. E dezamagire.

Spre seară, o veste care ma bucură enorm. De la soră-mea, cu care de 15 ani ne vedem doar în vacanţele ei, sau ale noastre. De Crăciun vom fi împreună! Cănd spun noutatea şi fetelor, avem parte de un concert de zile mare: o repetiţie pentru tantica!

Joi

Mare agitaţie de dimineaţă: noi - pentru că azi fetiţa mai mică are serbare la grădiniţă, iar mass-media - pentru că azi va avea loc şedinţa Parlamentului, multaşteptată şi controversată. Fiecare - cu priorităţile sale. Deşi... aş minţi dacă aş zice nu mă interesează şi pe mine ce va fi azi în Parlament.

La birou - iar şedinţă. Dar de bine! Am fost invitată să ţin un discurs în cadrul Forumului Femeilor de Afaceri, pe care îl va organiza în scurt timp o organizaţie non-guvernamentală de profil, dar şi cu interes explicit pentru problemele femeilor. Este foarte oportun acest eveniment, pentru realitatea economică şi de gen a Republicii Moldova. Am acceptat cu entuziasm, chiar dacă sunt implicată acum în organizarea altor două evenimente, în regiuni, pentru consolidarea sectorului asociativ prin integrarea genului în organizaţii şi proiecte.

Serbarea de la grădiniţă a fost un deliciu! Copilaşi dulci, înveşmîntaţi în straie cu motive naţionale, rostind peltic, dar din toată inimioara, omagii despre Pîine. Ce poate fi mai frumos!?

Seara - cad din nou „în păcat”. În loc să citesc puştoaicelor poveşti, butonez telecomanda, încercînd să suprind felul în care mass-media informează şi (mai mult) formează, în baza celor întîmplate azi în Parlament. Mă opresc, în final, acolo unde văd o faţă mai prietenoasă: a analistul politic preferat.

Vineri

Pentru chişinăueni e sărbătoare azi. Nu sunt din Chişinău şi nici acum nu locuiesc aici, dar sunt irecuperabil ataşată de acest orăşel. Şi chiar mi-i dor de tine, Chişinău, cînd sunt plecată mult timp. Şi îmi place să mă plimb prin parcurile tale. Îmi plac concertele şi spectacolele tale. Şi frunzele. Şi mulţi dintre oamenii tăi.

Metomorfozele multi-faţetate ale Chişinăului, însă, mă derutează. Unele - cum ar fi oferta şi varietatea tot mai mare a instituţiilor culturale - mă inspiră. Altele însă - mă scandalizează. Construcţii - care deconstruiesc, de fapt, oraşul. Gropi - care îngroapă bunul simţ al şoferilor. Spaţiu public - care e public doar pentru cei cărora le place fumul de ţăgară. Localuri - care parcă un un semn invizibil pe uşă „Intrare interzisă pentru vizitatori cu cîini şi copii”.

Poate că aş fi înghiţit cu amărăciune toate astea, dacă nu aş şi fi eu în rîndul acelei specii umane, căreia îi pasă. Un grupuscul, de fapt. Şi cu toate astea, deşi împătimită, nu am nici eu soluţia. Am doar atitudinea. Şi asta chiar nu mi-o poate sabota nimeni.

*
Născută la 8 februarie, 1977, în sudul ţării, s. Chioselia-Mare, r. Cahul, a absolvit Facultatea de psihologie a Univeristăţii de Stat, şi-a continuat studiile de specializare în domeniul psihologiei sănătăţii şi psihoterapie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi la Asociaţia de Psihoterapie a Familiei şi Cuplului din Iaşi. De mai bine de 10 ani, activează în sectorul asociativ. Actualmente este directoarea Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”.
XS
SM
MD
LG