Linkuri accesibilitate

De ziua lui, Chișinăul a primit felicitări transmise prin viu grai de delegați din multe capitale învecinate.





În ziua în care a împlinit 575 de ani, orașul Chișinău s-a înfrățit cu capitala Georgiei, Tbilisi. Acordul a fost semnat de edilii celor două capitale Dorin Chirtoacă și Georgi Ugulava, astfel Chișinăul alegându-se cu un frate cu o mie de ani mai vârstnic. Relatează Alla Ceapai.

Hramul oraşului Chişinău



În Piaţa Marii Adunări Naţionale chişinăuienii au fost salutaţi şi felicitaţi în mai multe limbi. Primul salut respectuos şi mesaj de felicitare a fost rostit totuşi în română din partea primarului de Bucureşti, Sorin Oprescu: „Vă spunem că vă iubim, că vă respectăm, vă spunem că acum cînd poate e mai greu pentru toată lumea, aveţi în apropiere braţele deschise. Şi pot să vă spun un singur lucru: că mă simt ca acasă. ”

Delegații străine la ceremoniile de la Chişinău

Delegații străine la ceremoniile de la Chişinău

Vecinul din Est, Ucraina a venit cu „s dneom vashevo belova ţvetka, goroda Chişinău”, mesaj din partea viceprimarului administraţiei publice locale a Kievului, Mihail Cuciuc: „Kievul preţuieşte prietenia dintre oraşele noastre şi popoarele noastre. Suntem mîndri că una din primele instituţi de învăţămînt superior din Kiev, recunoscută în Europa de Est, poartă numele concetăţeanului vostru, Petru Movilă.” „Peridaiu vam ohromnîi privet ot vashih bratiev belorusov”, cu acest „bolishoi privet” şi-a început discursul Igor Carpenco, viceprimarul de la Minsk, capitala Belarusiei, de unde tocmai sunt aduse mai multe troleibuse pentru chişinăueni. „Şi sunt bucuros că din iniţiativa primarului Chirtoacă realizăm un proiect de mari proporţii de aducerea troleibuselor în capitala Moldovei.”

Salutări şi felicitări în limbi mai puţin cunoscute, sau străine cum le spun moldovenii, au fost auzite de la oaspeţii occidentali. Cel mai exotic mesaj de felicitare a răsunat în turcă, din partea secretarului general a primăriei de la Ankara, Kamil Kilic. „Din toată inima vă felicităm din partea oraşului Ankara cu hramul Chişinăului. Sunt convins că vizitele la asemenea festivităţi întăresc nu doar relaţiile interculturale, dar şi cele de prietenie dintre diferite oraşe. ”

De la hramul oraşului nu au lipsit şi politicienii occidentali. Europarlamentarul din România Cristian Buşoi: „Voi cei din Chişinău aţi fost primii care aţi înţeles că drumul spre prosperitatea Republicii Moldova este către vest şi aţi pus Republica Moldova ireversibil pe drumul către marea familie europeană.”

Primarii Giorgi Ugulava şi Dorin Chirtoacă

Primarii Giorgi Ugulava şi Dorin Chirtoacă

Oaspetele cel mai special a fost Georgi Ugulava primarul capitalei georgiene. În piaţa marii adunări naţionale a răsunat imnul oraşul Tbilisi înfrăţit cu Chişinăul. În exclusivitate pentru Europa libera edilul georgian, Georgi Ugulava: „Referindu-ne la parteneriatul estic, pot spune că Georgia şi Moldova au multe realizări în acest sens, de aceea consider că această prietenie şi înfrăţire între capitale este un pas important pentru a elabora o strategie comună care să ne ducă spre o Europa liberă, deoarece este un scop spre care tindem împreună.” Edilul Chişinăului Dorin Chirtoacă, aminteşte că cele două state Moldova şi Georgia se confruntă cu aceaşi problemă separatismul: „Cu georgienii suntem fraţi de suferinţă pentru că o parte din teritoriul nostru şi a lor este sub o ocupaţie militară străină, e vorba de forţele armate a federaţiei ruse.”

Dorin Chirtoacă a felicitat chişinăuienii. „Cu un păhar de vin şi cu o mîncare bună şi o distracţie plăcută tuturor pe parcursul zilei Hramului Chişinăului", cu acest mesaj Dorin Chirtoacă s-a adresat chişinăuienilor şi oaspeţilor capitalei.
XS
SM
MD
LG