Linkuri accesibilitate

Primul ministru cere demisia Procurorului General, a directorului SIS şi a şefului Comisiei pentru piaţa financiară


Premierul Vlad Filat a cerut la şedinţa parlamentului demiterea procurorului general Valeriu Zubco, a directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate Gheorghe Mihai şi a preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţii Financiare, Mihail Cibotaru. Premierul a acuzat toate aceste trei instituţii că în cazul atacurilor „raider” asupra băncilor moldoveneşti nu şi-au făcut datoria. Filat a cerut înfiinţarea unei comisii independente pentru numirea unor noi conducători care să fie independenţi politici pentru aceste instituţii. Filat a spus că a greşit cînd la constituirea Alianţei pentru Integrare Europeană a acceptat ca cele mai importante instituţii de forţă să revină unui singur partid. „Nu păstrarea cu orice preţ a alianţei este scopul nostru, ci îndeplinirea angajamentelor în faţa cetăţenilor”, a spus Filat în şedinţa parlamentului. Premierul s-a declarat mulţumit de activitatea Băncii Naţionale şi a Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţie. În luna august premierul a anunţat că asupra a 4 bănci importante din Moldova au avut loc atacuri raider care au deposedat fraudulos aceste bănci de acţiuni.
XS
SM
MD
LG