Linkuri accesibilitate

...pentru că ar fi vrut să facă revoluție Twitter ca să compromită opoziția de atunci, actuala putere.




Procuratura generală a spus astăzi că scriitorul rus Eduard Baghirov ar fi organizat în 2009 violențe de stradă la Chișinău ca să compromită opoziția de atunci, adică actuala putere. Despre învinuirea făcută publică la aproape cinci luni de la arestarea lui Baghirov are detalii corespondenta noastră Liliana Barbăroșie.


Baghirov a aflat de ce stă la închisoare


Procurorii au anunţat oficial că dispun de dovezi că Baghirov ar fi unul dintre organizatorii a ceea ce s-a acreditat în ulterior cu numele revoluţia Twitter de la Chişinău din aprilie 2009. Mii de tineri s-au adunat atunci în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a protesta împotriva victoriei frauduloase, spuneau ei, a partidului comuniştilor în scrutinul parlamentar, organizându-se cu ajutorul schimbului de mesaje pe telefoane mobile şi prin utilizarea de reţele de socializare.

Potrivit procurorilor, scriitorul rus a căutat să devină un personaj familiar pe reţele de socializare cu mult înaintea acelor evenimente, după care, utilizând tehnici de manipulare, spun procurorii, a reuşit să provoace tulburări.

„În perioada 2008-2009, infiltrându-se activ in mediul social in calitate de „blogger”, „scriitor” si utilizând tehnologii de manipulare a maselor, a participat activ la elaborarea si realizarea masurilor provocatoare, pentru a subminarea procesului pre si post electoral pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”, afirmă procuratura într-un comunicat difuzat astăzi, la aproape cinci luni de la arestarea jurnalistului.

În comunicat se mai spune că „responsabilitățile pentru consecințele grave ale acțiunilor violente urma s-o poarte opoziția de atunci.”

Eduard Baghirov, care a avut o prezenţă activă pe platforma virtuale de formare a opiniei publice în Federaţia Rusă şi CSI - www.litprom.ru - a fost reținut la Chișinău pe 16 iunie 2011, adică la mai bine de doi ani de la tulburările din aprilie soldate cu vandalizarea sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei moldoveneşti. Pe blogul său, pe care a continuat să scrie şi după arest, dar şi în interviuri pe care le-a oferit presei moldoveneşti aflându-se în detenţie, Baghirov a reclamat presiuni din partea procurorilor, care ar fi fost exercitate, potrivit lui Baghirov, la cererea lui Marian Lupu, pentru a se obţine depoziţii împotriva deputatului comunist Mark Tkaciuc.

Pe perioada cercetării penale, ministerul rus de externe a cerut în repetate rânduri autorităţilor moldovene să îl elibereze pe Baghirov, constatând că acesta a devenit „ostatec al neînţelegerilor politice interne din Republica Moldova”. La patru luni de la arestul lui Baghirov, ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin, invoca acest caz drept un posibil motiv de „tensionare şi iritare în relaţiile moldo-ruse”.

Împotriva menţinerii îndelungate în stare de arest a lui Baghirov s-a pronunţat anterior şi reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, Dunija Majatovici, care afirmase că circumstanţele neclare ale cazului ar putea avea efecte negative asupra comunităţii media din Moldova şi regiune.

Demnitarii moldoveni s-au ferit să comenteze cazul Baghirov, invocând evitarea prejudicierii anchetei.
XS
SM
MD
LG