Linkuri accesibilitate

Ministrul ucrainean al justiţiei crede că pedeapsa de 7 ani închisoare dată Iuliei Timoşenko trebuie redusă sau reconsiderată din penală în politică


Ministrul ucrainean al justiţiei Aleksandr Lavrinovici a declarat astăzi la Kiev că sentinţa dată ieri împotriva fostului premier Yulia Timoşenko a fost dreaptă, dar că pedeapsa de 7 ani închisoare ar trebui redusă şi că revine parlamentului să modifice legislaţia astfel încît „infracţiuni” precum cea de care a fost găsită vinovată doamna Timoşenko să fie considerate politice şi nu penale. Decizia de ieri a unui tribunal din Kiev de a o condamna pe Yulia Timoşenko la 7 ani închisoare pentru că ar fi semnat un contract cu Gazpromul a fost criticată aspru de Uniunea Europeană, Statele Unite şi Rusia.
XS
SM
MD
LG