Linkuri accesibilitate

Puţini observă că oraşul a devenit demult o imensă parcare, că el se sufocă de atîtea maşini, de atîtea gaze de eşapament.



O nouă idee legată de maşinile parcate neregulamentar a fost lansată deunăzi de primarul capitalei Dorin Chirtoacă. Edilul va propune consiliului municipal un proiect de regulament care să permită ridicarea şi scoaterea în afara oraşului a automobilelor parcate aiurea pe străzi, operaţiune ce va fi încununată cu aplicarea unei amenzi. Meseria asta, deşi e nepopulară printre şoferi, e necesară, zice primarul.

Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan


Mă gîndesc că primarul are în fond dreptate. De ce să nu existe şi la noi, ca pe alte meridiane, o companie autorizată care să se ocupe metodic de curăţarea trotuarelor capitalei? Mă tem încă că virtuala companie ar putea să nu facă faţă situaţiei. Şi asta pentru că lucrurile se prezintă într-un hal greu de descris.

Numărul maşinilor, în temei luxoase, creşte vertiginos, în ciuda sărăciei proverbiale. Oraşul nu mai poate înghiţi atîţia cai de fier, chiar dacă s-ar lărgi drumurile şi s-ar construi parcările promise. Şi apoi unele drumuri nu pot fi lărgite din simplul motiv că ar trebui mutate o sumedenie de case. Iar parcările apar greu şi sînt incapabile să absoarbă armada de maşini care creşte văzînd cu ochii. De aceea, chiar dacă driverii ar fi speriaţi de compania care le poate ridica maşinile, mare lucru nu s-ar întîmpla pentru că oricum mulţi dintre ei nu ar avea unde parca maşinile. Mai există şi casta şoferilor piloşi, care, profitînd de relaţiile speciale, au cam uitat de bunul-simţ şi îşi parchează mereu maşinile unde apucă, unde vrea muşchiul lor. Şi dacă pînă acum ei mari probleme nu au avut, mă tem că nici viitoarea companie nu-i va speria prea tare.

Şi mai este un aspect pe care puţini îl iau în considerare. Mai toată lumea aici se frămîntă cum să le facă viaţa confortabilă şoferilor, proprietarilor de automobile. Problema e văzută mai mereu din perspectiva celor aşezaţi în fotoliile moi ale vehiculelor: să facem parcări, să lărgim drumurile, să cărăm maşinile în afara oraşului... Puţini observă că oraşul a devenit demult o imensă parcare, că el se sufocă de atîtea maşini, de atîtea gaze de eşapament.

Şi mă tem că nici un fel de companii, nici un fel de parcări supraetajate şi drumuri lărgite nu ne vor ajuta dacă noianul de automobile care a năpădit oraşul nu va seca. Iar el nu va seca, date fiind priorităţile noilor moldoveni. Aşa că vom face slalom în curînd printre maşini...
XS
SM
MD
LG