Linkuri accesibilitate





Gravitatea divorțului implicit Vest-Est nu poate fi măsurată strict contabil. Atîta vreme cît parțile se rezumă la logica bunăstării imediate și locale, adevărata miză rămîne în afara discuției. Din nou, doar o abordare europeană poate atinge nivelul esențial și poate apăra interesul comun în care se regăsesc avantaje pentru ambele părți.

În mod ironic, problema e o reluare la nivel european a discuției duse cu multă urgrență și nu foarte eficient pe tema interesului național contra interes de partid sau de grup, în statele membre. Mai clar, marele test al Uniunii și al politicienilor care fac destinul Uniunii e capacitatea de a gîndi în termenii interesului comun.

S-a vorbit, mereu, despre un așa zis patriotism european. E greu de crezut că un asmenea sentiment poate fi suscitat la cerere. Dar politica europeană nu are nevoie, oricum, de sentimente, oricît de onorabile și de rigoare ar fi ele. Politica europeană e tot politică iar asta presupune viziune. Tendințele actuale, cu accentul lor pe cultivarea intensivă a zonei euro și marginalizarea zonei estice, nu sînt și nu pot fi parte a unei viziuni, ci consecințele unei abordări politice selective, diferite de valorile pan-europene.

Nici măcar acest nivel de discuție nu e, poate, cel mai onest mod de a trata pragul istoric în fața căruia ne aflăm. O nevoie acută de sinceritate și claritate se face simțită, după o epocă lungă în care ambalajul diplomatic a anesteziat percepția realității și a opacizat întrucîtva riscurile.

Brutalitatea adevărului e singura cale spre acțiune. Iar adevărurile ce trebuie rostite acum spun că desprinderea de Est e totuna cu orbirea. Fără legături viabile cu vestul și fără coordonare reală, toată zona dintre Viena și Minsk, rămîne suspendată. Coincidența e înspăimintatoare: retragerea strategică a Vestului ar avea loc exact în momentul în care Rusia e calibrată, pe termen lung, în jurul lui Vladimir Putin.

Relansarea lui Putin pe o nouă colecție de mandate prezidențiale e totuna cu relansarea doctrinei „străinătății apropiate”, programul oficial de influență și control rusesc asupra fostelor state sovietice și a fostelor state comuniste din Est. O Uniune Europeană cu două etaje sau două viteze înseamnă retragerea din acest spațiu a formulelor comune de viitor european. In aceste condiții, programul strategic rus devine, vrînd nevrînd, o alternativă cu care statele estului vor fi silite să trateze și nu tocmai dintr-o poziție favorabilă.

În absența amprentei UE, contagiunea putinistă devine o posibilitate distinctă. Partenerii estici ai Uniunii, adică fostele state sovietice, vor fi lovite primele de criza strategică. Lipsite de stimulii și perspectiva credibilă pe care numai Uniunea Europeană le poate furniza, fostele state sovietice vor pierde mult din motivație și vor fi tot mai vulnerabile la presiunile Rusiei.

Fostele state sovietice vor intra într-un regim de post-sovietizare care va aduce cu sine înghețarea reformelor, subordonarea politicii externe, reorientarea comercială spre Moscova și ascensiunea forțelor politice pro-moscovite. De cealaltă parte a frontierei estice a UE, statele membre nu trebuie să se teamă mai puțin. Depozitate la subsolul Uniunii, statele Estului vor suferi o degradare rapidă. Toate eforturile anticriză și de echilibrare a societății vor fi date peste cap de impactul refuzului de coordonare formulat în zona euro.

Închisă în proiectul propriei formule de guvernare, zona euro va practica inevitabil protecționsimul și, după o regulă imprescriptibilă, realitatea economică va desăvîrși tot ce nu se poate formula politic si rosti public Subdezvoltarea Estului va fi incurajata pe măsură ce lipsa de politici comune se extinde. Rezultatele politice vor fi înregistrate rapid în pierderea de pondere a forțelor pro-europene și în apariția alternativelor declarat europene și nedeclarat pro-ruse. Ucrainizarea va deveni noua finlandizare.

Culoarul pe care înaintează Uniunea Europeană sub presiunea crizei euro presupune, desigur, mai multă Europă, cum se aude tot mai des la întrunirile solemne și la onferințele docte pe tema viitorului. Dar clarificarea metodelor de guvernare economică a zonei euro, așa cum e ea practicată acum, are în program o defecțiune fundamentală: compromiterea proiectului pan european.

Estul riscă o declasare care poate da iluzia ușurării, în țările occidentale. Adevărul e cu totul diferit. În primul rînd, pentru că detasarea, ar da în Est o problemă de afiliere și identitate cu final imprevizibil. UE poate evalua acest gen de transformări, folosind exemplul Turciei care și-a dezvoltat o agendă proprie, o misiune discutabilă și un comportament greu controlabil, după ce a fost îndelung refuzată de Uniunea Europeană. În cele din urmă, Turcia a renunțat la întîlnirea cu Europa și a decis să aleagă alt drum.

Lecția e mult mai vastă decît cazul Turciei și ar trebui să aducă în fața UE o concluzie aparent pardoxală: nu numai Estul trebuie să se adapteze la normele europene dar și UE trebuie să accepte, din pragmatosm strategic, adapatarea la situația Estului.

Un alt adevăr crucial și nerostit e relația de dependență reciprocă a Vestului și Estului. Ultimii 20 de ani au acreditat relația într-o singură direcție: Estul are nevoie de democratizare și e, din acest punct de vedere, dependent de prescripțiile Vestului. Însă, acum, după 20 de ani de istorie, odată cu descoperirea dramatică a crizelor care presează asupra Vestului reversul e nu mai puțin evident.

Vestul nu poate înainta fără concursul Estului. Piețele de desfacere, forța de muncă și impasul demografic spun că, fără participarea Estului, vestul va întîmpina probleme formidabile.
Vestul și Estul se presupun reciproc, dar decizia strategică ține, în primul rînd, de capacitatea analitică și politică a marilor state vesteuropene. Orice ezitare se poate solda cu o complicație suplimentară, într-o lume din ce în ce mai complicată și tulbure. Nu există, practic, alternativă la coordonarea statelor estului cu centrul occidental al UE.

Varianta rusă va ocupa locul lăsat liber de UE dar asta nu înseamnă nici o clipă că varainata rusă e o opțiune reală. În ciuda misticii controlului pe care autoritatea lui Vladimir Putin e degaja, Rusia nu e în poziția de a prelua periferia estică a Europei. Rusia e într-un impas existențial agravat tocmai de lispa de modernizare și de deficitul demografic. În plus, Vladimir Putin are o foarte bună memorie a realității politice sovietice și știe cu siguranță că regimul sovietic n-a reușit să facă față costurilor legate de preluarea lagărului socialist.

Între două propuneri nefinalizabile, una de la Bruxelles, alta de la Moscova, Estul riscă o perioadă istorică de stagnare, confuzie și depreciere. Ancora americană e utilă și România a procedat la o politică de asigurare foarte nimerită, în condițiile date de lipsa de angajament strategic euorpean. Însă Statele Unite au revenit, odată cu președintele Obama, la lunga tradiție de izolaționism și ar putea rămîne acolo, silite de restrîngerea cheltuielilor militare. Singura cale credibilă de acțiune e și pentru Est și pentru Vest revenirea la o filozofie și practica politică europeană. Mai multă Europă nu poate însemna decît mai multă Europă integrală.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG