Linkuri accesibilitate

În universul unde au plasat România politicienii, legea fundamentală nu este Constituţia, ci gravitaţia în jurul puşculiţei cu bani.





Când se va face reorganizarea teritorială, marile probleme vor fi restructurarea şi distribuirea clanurilor mafiote. Cu siguranţă, clanurile în sine nu vor avea dificultăţi să se adapteze, că nu au avut niciodată limite geografice, politice sau morale, dar cum îşi vor împărţi oficialii atenţia şi beneficiile unor prieteni atât de influenţi? Vor fi, oricum, probleme cu clanurile care controlează consiliile judeţene, societăţile, agenţiile, regiile şi companiile cu capital de stat.

Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb


Multe familii se vor destrăma, mulţi capi vor fi nevoiţi să facă un pas îndărăt, să pupe mâna şefilor, să reducă volumul cheltuielilor şi pe cel al clienţilor. Probabil, va mai trece o vreme până să fie asimilate, până la ultimul cuţitar de pe stradă, găştile, clanurile şi reţelele de interlopi. Se va scurge mult sânge pe apa Sâmbetei până vor fi stabilite noi ierarhii iar cei care deţineau controlul vor învăţa cui trebuie să-i dea raportul şi valizele cu bani.

Sinceritatea înlăcrimată a poliţistului Şoric, care-şi jelea în prim-planul unei conferinţe de presă vecinul interlop asasinat într-o reglare de conturi, i-a convins şi pe naivi că noua ordine etică este tot cea străveche, în care lumea este o coincidenţă a contrariilor. Pentru cei care-şi imaginau că taberele de răi şi buni se află în război şi că braţul poliţistului mii de morţi împarte a fost un duş rece. Răii şi bunii păreau să se înţeleagă foarte bine, nefiind doar în relaţii de parteneriat, ci de prietenie, într-o caricatură de amnistie morală naţională.

De fapt, adevăratul război nu se duce între ei, poliţişti şi infractori, foşti şi actuali, gradaţi şi degradaţi, nu este un război între bine şi rău, ci unul în care victimele colaterale şi scuturile umane sunt pietonii trecători prin zonă. Iar presupusa prietenie dintre celor două judecătoare de la Înalta Curte de Casaţie şi unele personaje principale din dosare grele aflate în judecare, relaţie investigată zilele acestea, nu face decât să confirme această viziune.

Procuratura a făcut mai multe percheziţii pentru a vedea până unde au mers aceste legături periculoase. Ca să-şi mai uite de griji şi nevoi, judecătoarele ar fi primit în semn de împăciuire cadouri, perle, excursii la Paris şi în Orientul îndepărtat de la inculpaţii ale căror dosare se aflau pe rolul Înaltei Curţi. Ele sunt colege cu un alt judecător de la Înalta Curte care a şi probat patul din arest, acuzat că ar fi făcut trafic de influenţă în favoarea unui naş mafiot. Soţia judecîtorului face parte şi ea din clanul judecătoresc şi a fost pusă să cerceteze cât de corupt este soţul. Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit, într-o primă fază, că nu vede nicio incompatibilitate. D-aia e justiţia oarbă. Că i-au scos ochii magistraţii. Şi se pregătesc să i-i scoată şi Agenţiei Naţionale pentru Integritate care abia ce i-a făcut.

Aproape că nu trece zi să nu descoperim alte subterane ale luptei anticorupţie. Rădăcinile biografice ale multor politicieni s-ar ofili dacă prietenii domnului Şoric nu le-ar uda periodic. Când nu e stabilită de valoarea pe care o poate da partidului, de preferat în bani gheaţă, adevărata selecţie a cadrelor pare să fie cernută prin sita de interese a clanurilor interlope. Altfel nu se explică de ce autorităţile devin brusc oarbe, surde şi mute când e vorba despre cazurile evidente de încălcare a legii şi nu au reacţii imediate, nu contează în ce situaţie infracţională - fie că e vorba despre un medic sau un profesor care pretinde mită, fie despre un înalt demnitar care face pe agentul publicitar al unei dubioase firme private.

Discuţiile pe marginea proiectului de Constituţie sunt ridicole câtă vreme unuia dintre principiile iniţiale, „Nimeni nu este mai presus de lege”, i s-au găsit atâtea interpretări şi tălmăciri. Nu degeaba există voci, chiar din vecinătatea politică a Partidului Democrat-Liberal, care spun că şansele Constituţiei de a fi modificată până la alegerile viitoare sunt mici. Este posibil, aşadar, ca revoluţia să fie amânată până după alegeri. Sau să fi descoperit cu toţii că nu le este de folos.

O revoluţie înseamnă evoluţie şi nu de aşa ceva e nevoie în cazul reţelelor mafiote care vascularizează birourile de la demisolul instituţiilor. E posibil ca proiectul de Constituţie să se fi născut schilodit de abuzurile propriei familii şi să nu poată face niciun pas fără cârje. Este la fel de posibil ca statul să nu ştie că a devenit cea mai mare pepinieră de corupţie- de la ghişeele administraţiei, la licitaţiile trucate şi finanţarea partidelor politice prin evaziune şi deturnare de fonduri. Poate şi pentru că-l încântă calitatea de principal beneficiar al luptei anticorupţie. Iar beneficiul este că are acces direct nu doar la buget şi fonduri europene, ci şi la corupţii din clanurile Bercea, Duduianu, Cămătaru sau Spoitoru şi şi-i poate face prieteni, cum au făcut, pare-se, cele două judecătoare.

În universul unde au plasat România politicienii, legea fundamentală nu este Constituţia, ci gravitaţia în jurul puşculiţei cu bani. Aflată în stadiul de repetenţie la capitolul anticorupţiei, România a inventat corupţia fără corupţi şi fără corupţie. O crimă perfectă în care investigatorii sunt, în acelaşi timp, şi arbitrii jocului, şi anticorupţii vânând corupţi, ba chiar şi corupţii înşişi, lupta anticorupţie căpătând accentele filosofice ale căutării de sine. Şi, ca în celebrul roman, deşi tineri şi frumoşi, anticorupţii dezvăluie uneori, fără vrere, în public portretul care-i înfăţişează aşa cum sunt cu adevărat: descompuşi de bătrâneţe, degradaţi şi corupţi.
XS
SM
MD
LG