Linkuri accesibilitate

România impune vize pentru a stopa imigranții ilegali


Gh. Enache: „de la Moscova şi pînă la frontierele României imigranții ilegali nu sînt opriţi de către nici o autoritate.”






7 octombrie 2001

Interviul săptămînii.
Reporter: Sabina Fati

România impune vize pentru a stopa imigranții ilegali.

Invitat: Col. Gh. Enache şeful Direcţiei combaterea infracţionalităţii transfrontaliere din Inspectoratul poliţiei de frontieră.

Europa Liberă: Domnule colonel, în ce măsură securizarea graniţelor de nord şi de est, deci impunerea vizelor pentru cetăţenii ucrainieni, ruşi şi moldoveni ar reduce imigraţia ilegală, traficul de arme, traficul de stupefiante?

Gh. Enache:
„Pe lîngă măsurile întreprinse de statul roman pentru securizarea frontierelor, dintre care, pe scurt, aş vrea sa enumăr, realizarea cadrului legislativ, restructurarea şi modernizarea instituţională, - deci practic avem o noua structură -, o nouă poliţie de frontieră în care un element de care trebuie să se ţină cont este faptul că peste 85% din efectiv se află la structurile de execuţie.

De asemenea, un alt accent s-a pus pe modernizarea şi pregătirea la nivelul cerinţelor actuale a acestui efectiv şi nu în ultimul rînd eforturile care se depun pentru o dotare la nivelul standardelor Uniunii Europene, cu tehnică de calcul, cu tehnică de supraveghere. Considerăm că introducerea vizelor pentru aceste ţări ar stopa fluxul migrator care provine din spaţiul post sovietic.” [...]

Europa Liberă: Poliţia de frontieră a găsit de nenumărate ori astfel de traficanţi. Cît la sută din aceşt imigranţi se ocupă şi de traficul de stupefiante sau de arme, sau numai ati descoperit Dvs?

Gh. Enache:
„În general, la frontierele Romaniei s-au descoperit şi pot să dau cîteva cifre - numai anul acesta peste 8 tone de stupefiante, ultimele capturi ale poliţiei de frontieră sunt exemplele de la Giurgiu cu 4 kg de heroină şi ultimul, un kg şi jumătate care au fost descoperite în locaşe speciale.”

Europa Liberă: Dle colonel, ati trimis şi Ministerului de Externe aceste date. Ati încercat în acest fel să convingeţi diplomaţia romana că sunt necesare vize pentru cetăţenii care vin din Ucraina, din Republica Moldova şi din Federaţia Rusă ?

Gh. Enache:
„Deci, pot să spun că ţinem o legătură strînsă cu direcţia consulară din Ministerul de Interne: cazurile pe care noi le descoperim le prezentăm chiar şi cu propuneri, iar ca sa vă faceţi o imagine a ceea ce înseamnă aceasta introducere de viză, pot să vă spun că impreună cu Ministerul de externe, Ministerul de interne, am elaborat nişte norme în care s-au prevăzut foarte clar condiţiile de acordare a vizelor în străinătate pentru cetăţenii celor 92 de state producătoare de migranţi.”

Europa Liberă: Cînd estimaţi că se vor impune vize pentru cetăţenii Republicii Moldova, de pildă ?

Gh. Enache:
„Cu aproximaţie şi din discuţiile purtate cu colegii de la ministerul de externe cred că de la 1 ianuarie 2002.” [...]

Europa Liberă: Domnule colonel, cît la sută din imigranţii ilegali, cît la sută din traficul acesta subteran provine dinspre Chişinău?

Gh. Enache:
„Din 22.000, din Republica Moldova, sunt aşa, ca o cifră, cam în jur 1000, 1013 persoane, din Ucraina vreo 268, iar cele mai multe sunt din ţările care au liberă circulaţie prin spaţiul post sovietic.”

Europa Liberă: Dar cei care vin dinspre spaţiul sovietic, vin tot prin Moldova sau prin Ucraina ?

Gh. Enache:
„E adevărat, ei profită de posibilităţile permisive pe care le oferă trecerea frontierei dintr-o ţară în alta, plus relaţiile care în momentul de faţă există cu ţările producătoare de migranţi, în aşa fel încît pot să vă spun că de la Moscova şi pînă la frontierele Romaniei ei nu sînt opriţi de către nici o autoritate.”
XS
SM
MD
LG