Linkuri accesibilitate

La 5 ani de la asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia.


Pe 7 octombrie se împlinesc 5 ani de la asasinarea jurnalistei de investigaţii Anna Politkovskaia, de la „Novaya Gazeta”. Era vocea cea mai critică faţă de politica Kremlinului în Cecenia şi o apărătoare neobosită a drepturilor omului. Radio Europa Libera publică cu această ocazie o serie de articole pe tema situaţiei presei în Rusia semnate de Gregory Feifer, care s-a întors recent dintr-o călătorie în Rusia şi în Caucazul de Nord.

Dacă premierul Rusiei Vladimir Putin cîştigă alegerile prezidenţiale din martie 2012, aşa cum aşteaptă toată lumea, o parte însemnată a victoriei sale se va datora controlului exercitat de autorităţi asupra presei. Asta nu înseamnă că în Rusia poţi avea acces numai la publicaţii de propagandă ca în vremea sovietică, dar e limpede, spune corespondentul nostru Greg Feifer că presa rusă de astăzi nu mai seamănă de loc cu presa independentă şi efervescentă de acum 10 ani.

Televiziunea rusă ar putea să fie mai sclipicioasă şi mult mai costisitoare decît cea din vremea sovietică, dar mulți ruşi cred că nu diferă prea mult în conţinut. Sunt arătați liderii zilei vizitînd fabrici şi uzine, tăind panglici, zîmbind fotogenic alături de lideri străini şi bătînd prieteneşte pe umăr oamenii întîlniţi în aceste vizite. Dar nu toate canalele arată asta.

Televiziunea NTV, una dintre primele trei din Rusia critica deseori Kremlinul pînă ce Vladimir Putin a devenit preşedinte în 2000. După ce patronul televiziunii a fost pentru puţin timp băgat la închisoare şi unul din principalii acţionari a devenit compania de stat Gazprom, ea poate deveni un model pentru ce s-a întimplat şi altor companii de media. Aleksei Simonov, directorul Fundaţiei în apărarea Glasnost, spune că NTV , împreună cu canalele 1 şi 2 ale televiziunii de stat, a devenit simplă „agitaţie politică şi propagandă”. Al patrulea canal, REN TV a rezistat ceva mai mult, dar acum 60 % din acţiunile sale aparţin unui conglomerat de firme cu afaceri în industria petrolului si a oţelului ale căror venituri depind direct de relaţia cu guvernul şi astfel şi această televiziune a intrat în tiparele „aprobate”.

Cu aceste patru canale care îi sunt prietene, Kremlinul nu are nevoie de mai mult pentru a manipula opinia publică. 80% dintre ruşi află ce se întîmplă în lume de la aceste patru televiziuni, după cum spune Denis Volkov, de la centrul de sondare a opiniei publice Levada, or aceste televiziuni se feresc de subiectele „neplăcute”, precum scandalul internaţional în jurul morţii avocatului Serghei Magniţki. Si astfel majoritatea populaţiei habar nu are de ce se întîmplă într-adevăr şi ruşii nu ştiu nimic despre aceste subiecte.

Asta nu înseamnă însă că nu există presă liberă în Rusia. Există, dar ea se rezumă la presa scrisă, pe care abia de o citesc 20 % dintre ruşi, interesaţi mai mult în presa locală şi nu în cea naţională. Greg Feifer, corespondentul nostru, aminteşte de Novaya Gazeta. 49 % din acţiuni îi aparţin lui Aleksandr Lebedev şi fostului preşedinte Mihail Gorbaciov, iar restul de 51, jurnaliştilor de la ziar. Şi este un ziar independent, dar care a plătit un preţ mare pentru a-şi păstra acest statut: patru dintre jurnaliştii săi au murit în condiţii misterioase din 2003 încoace. Tirajul este de 200 de mii de exemplare. Redactorul şef al ziarului Andrei Lipsky:

„E un paradox, dar chiar autorităţile au nevoie de „Novaya Gazeta”. Si nu numai ca o sursă de informaţii neplăcute care pot fi folosite de unii împotriva altora…”

Explicaţia poate fi valabilă şi pentru postul de radio Echo Moskvîi, care pînă acum nu a fost închis.

Printre ziarele respectate se numără şi „Vedomosti”, care aparţine grupului finlandez de presă Sanoma şi este publicat împreună cu Wall Street Journal şi Financial Times.

La mijloc se află aşa numita presă gri – care nu e nici supusă puterii şi nici independentă – dar care nu abordează subiecte controversate. Fostul redactor şef de la publicaţia Kommersant, Kirill Rogov:

Kommersant a fost cîndva într-o situaţie unică şi minunată şi departe de controlul Kremlinului, aşa cum era şi fostul proprietar (Boris Berezovsky) dar asta s-a terminat…”

Rămîne aşadar internetul. 60 de milioane de ruşi au acces la internet, ceea ce înseamnă aproape 40 % din populaţie, dar, spune Aleksei Simonov, ruşii nu folosesc internetul pentru ştiri şi informaţii ci pentru reţele de socializare şi divertisment: „Internetul nu este un înlocuitor, e numai un mediu, o posibilitate de a avea acces la informaţie, dar nu este ceea ce îşi doresc ruşii acum.”

Potrivit centrului Levada numai, 5-6 la sută dintre cei care au acces la internet îl folosesc pentru ştiri şi informatii…
Iar comunitatea blogerilor este mică, complet necunoscută marelui public şi pe care nu il interesează subiectele cele mai „tari” de pe bloguri, după cum spune Denis Volkov:

„Nimeni nu are nevoie să i se spună că cea mai mare problemă a Rusiei este corupţia. Toată lumea ştie asta. De fapt Medvedev vorbeşte despre asta mai mult ca oricine. Dar rusul de rînd habar n-are cine este Aleksei Navalinîi, cel mai în vogă blogger.”

Concluzia este cea rezumată de Kirill Rogov, fostul redactor-şef de la Kommersant: „Nu poate exista o presă complet liberă într-o ţară care nu e liberă”.
XS
SM
MD
LG