Linkuri accesibilitate

Poliţia greacă estimează la 20 de mii numărul participanților la protestele din Atena


La Atena poliția elenă a folosit gaze lacrimogene împotriva unor tineri demonstranți violenți care aruncau cu pietre, în timp ce o mare mulțime protesta împotriva noilor măsuri de austeritate.

Poliția estimează numărul celor care au ieșit pe străzi la Atena la 18.000 sau chiar 20.000.

Între timp lidera celei mai mari economii europene, cancelarul Germaniei Angela Merkel a respins speculațiile privind ieșirea Greciei din zona euro.

„Consider că este necesar ca Grecia să rămână în zona euro și că Grecia merită o șansă de a se repune pe picioare”, a spus Merkel, vorbind la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles.

Declarația cancelarului german întărește afirmațiile făcute la începutul săptămânii de președintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, care a calificat drept „zvonuri” speculațiile că Grecia ar urma să fie lăsată să intre în faliment sau chiar îndemnată să părăsească zona euro.
XS
SM
MD
LG