Linkuri accesibilitate

Ce fel de politică în următoarea încarnare prezidențială a lui Putin?



Va încerca să aplice o agendă reformatoare, sau va reînvia politica centralist-autoritară? Şi cum va răspunde societatea rusă la forma pe care o va întrupa Putin 2.0? Rusia de azi nu e Rusia de acum zece ani, nici măcar aceea de acum cinci ani, când oamenii erau dispuşi să sacrifice libertățile civile şi subtilitățile democratice pentru un nivel de trai mai ridicat. Şi atunci la ce ne putem aştepta? Iată patru scenarii posibile despre cum ar putea fi a doua şedere a lui Putin la Kremlin (nu neapărat într-o ordine a probabilității ca acestea să se adeverească). Analiza corespondentului Europei Libere Brian Whitmore este prezentată de Lucian Ştefănescu.


Reforma de sus în jos: scenariul Stolîpin

Când Putin se va întoarce la Kremlin ca preşedinte la 7 mai 2012, Rusia va fi o țară radical diferită de aceea existentă acum patru ani, când i-a dat puterea lui Dmitri Medvedev.

Trecută-i făloşenia de „superputere energtică” care se uita de sus la Occident. Mare parte din elita rusească înțelege foarte bine că e nevoie de reformă - în special în economie. Țara a pierdut anul acesta 50 de milioane de dolari prin retrageri de capital; rubla se află la cel mai jos nivel în ultimii doi ani; bursa e amețită; iar prețurile la petrol sunt sub limita celor 116 dolari barilul necesari pentru a echilibra bugetul, şi se aşteaptă să scadă şi mai mult, în umbra recesiunii globale.

Mai mult, în cei patru ani trecuți de când
Nimeni nu aşteaptă cu răsuflarea la gură a doua venire a Perestroikăi.
Putin a stat la Kremlin, societatea civilă rusească s-a trezit la viață cum n-a mai făcut-o de ani buni, sprijinită de Internet şi rețelele de socializare, şi a devenit din ce în ce mai creativă şi mai decisă să-şi facă auzită vocea.

„Sistemul rigid se clatină, principalele sale componente se strică”, scria Julia Ioffe în „Foreign Policy” la 27 septembrie. Însuşi Putin pare să recunoască că trebuie făcut ceva. „Autoritățile responsabile trebuie întotdeauna nu numai să ia pulsul, dar, dacă văd şi se pricep, chiar să prescrie medicamentul, când se ivesc probleme”, le spunea el membrilor de partid înaintea congresului partidului Rusia Unită. „Autoritățile trebuie să le explice oamenilor limpede şi pe înțelesul lor - nu cu bastoane sau gaze lacrimogene, desigur - ci prin dialog şi discuții.” În ciuda acestor cuvinte, nimeni nu aşteaptă cu răsuflarea la gură a doua venire a Perestroikăi.

Cu experiența sa de agent KGB în Germania de est la sfârşitul anilor ʼ80, Putin a bântuit de spectrul unor reforme care să prevină ca sistemul să scape de sub control şi să dărâme totul ca pe un castel de cărți de joc. Orice reforme va adopta, ele vor fi controlate atent şi vor fi gândite în aşa fel ca actuala elită conducătoare să rămână la putere.

Astfel încât, dacă nu Mihail Gorbaciov, atunci cine e modelul?

Piotr Arkadievici Stolîpin

Piotr Arkadievici Stolîpin

În iulie, Putin a dat un indiciu, când a evocat un premier din vremea țaristă, Piotr Stolîpin, fost prim ministru din 1906 până în 1911, când a fost ucis. În calitatea sa de şef al unei comisii cu sarcina de a ridica un monument în cinstea lui Stolîpin în 2012, când se împlinesc 150 de ani de la naştere sa, Putin a spus că Stolîpin a fost „un mare patriot şi un politician înțelept”, care „şi-a servit țara ...într-o perioadă foarte dificilă şi dramatică din istoria Rusiei.” Putin a lăudat şi „voința lui de fier” şi „curajul personal.”

Stolîpin e de fapt modelul perfect pentru o reformă de sus în jos à la Putin. Servind ca premier într-o perioada zbuciumată de după războiul ruso-japonez, Stolîpin a inițiat reforme teritoriale istorice, a extins calea ferată trans-siberiană, şi a facilitat dezvoltarea Siberiei. Dar zelul său reformator n-a mers mai departe. El a desemnat premier de țarul Nicolai al II-lea în atmosfera politică tensionată de după revoluția din 1905, şi era obsedat să prevină o altă răsturnare politică. Era atât de nemilos cu revoluționarii reali sau potențiali, că lațului funiei de la spânzurătoare i se spunea „papionul lui Stolîpin”.

Ar putea Putin declanşa o revoltă de sus în jos, şi în acelaşi timp să țină strâns în frâu sisemul politic? Da, dar doar dacă reformele vor avea ca rezultat o reală îmbunătățire a bunăstării materiale pentru oameni, iar asta să potolească nemulțumirea politică.

Problema e că, cel puțin în faza timpurie, orice reforme nu au ca rezultat un nivel de trai mai bun, ci dificultăți economice sporite. Şi reformele vor include o structurare dureroasă a sistemului de pensii
Într-un fel, Putin e prizonierul sistemului pe care l-a creat, ceea ce înseamnă că nu-l poate schimba

de stat şi vor fisura infrastuctura serviciilor sociale. Având însă în vedere cât de implicați sunt Putin şi cercul lui interior de putere în comanda economiei ruseşti, analiştii spun că efortul de reformă se va opri aici.

„Într-un fel, Putin e prizonierul sistemului pe care l-a creat, ceea ce înseamnă că nu-l poate schimba”, spune Edward Lucas, editorul internațional al săptămânalului „The Economist” şi autorul volumului „Noul Război Rece: Rusia lui Putin şi amenințarea către Vest.” „Dacă încearcă să spună ceva despre corupție, imediat ar apărea întrebări de genul: unde se duc bani de pe petrol, şi unde se duc banii de pe gaze? Sunt întrebări inconfortabile care în mod special ar fi inconfortabile pentru el dacă s-ar răspunde la ele.” În ce-l priveşte pe Stolîpin, acela n-a sfârşit-o tocmai bine. A fost asasinat la Opera din Kiev în septembrie 1911, cu doar şase înainte ca Rusia să intre în revoluție şi război civil.


Modernizarea autoritară: Scenariul Andropov

Stolîpin nu e singurul model pe care Putine l-a cules din istoria Rusiei. În iunie 1999, Putin punea un buchet de flori la mormântul lui Iuri Andropov, la aniversarea a 85 de ani de la naşterea fostului lider sovietic şi multă vreme şef al KGB-ului.

Puțin după ce a devenit preşedinte în 2000, Putin a avut grijă ca pe casa unde a locuit Andropov să fie pusă o placă memorială. La împlinirea a 90 de ani de la naşterea lui Andropov, în 2004, Putin a ordonat ridicarea unei statui de trei metri fostului lider sovietic în cartierul Petrozavodsk, la St. Petersburg.

Şi la 15 iunie 2009, la împlinirea a 95 de ani de la naşterea lui Andropov, televiziunea Canal Unu din Rusia difuza un film laudativ nostalgic intitulat: „Iuri Andropov: 15 luni de speranță”.

Iuri Andropov

Iuri Andropov

Putin n-a făcut niciodată nici un secret din admirația lui față de Andropov, care era şeful KGB-ului când el şi mulți dintre aliații săi siloviki erau proaspăt înrolați în spionajul sovietic din anii ʼ70.

Guvernarea lui Andropov semăna întrucâtva cu modelul de reformă economică de sus în jos, păstrând însă economia sub controlul statului. Când a devenit liderul URSS după moartea lui Leonid Brejnev, Andropov a încercat să introducă un număr limitat de mecanisme de piață pentru a face ca stagnanta economie sovietică să fie mai competitivă față de Occdident. Dar planurile lui pentru o modernizare autoritară nu lăsau loc nici măcar pentru o aluzie la democrație sau pluralism. Sistemul politic a rămas sub un control strict, iar economia îndeaproape controlată de stat - cu KGB la conducere.

Membrii cercului apropiat al lui Vladimir Putin consideră de multă vreme că perioada de 15 luni cât Andropov s-a aflat la conducere a fost calea neurmată, marele „ce-ar fi fost dacă”, ocazia pierdută. Dacă Andropov ar fi trăit, spun ei, Moscova ar fi urmat un program de modernizare autoritară, care ar fi introdus reforme similare celor din China, concomitent cu păstrarea partidului unic. El ar fi reformat economia, ar fi ținut Uniunea Sovietică laolaltă, şi ar fi evitat haosul şi privațiunile perioadei Perestroika şi din anii ʼ90.

„Andropov a crezut că Partidul Comunist trebuie să păstreze puterea şi să instituie o liberalizare economică. Asta a fost calea urmată de China”, a declarat Europei Libere în 2007 Olga Kriştanovskaia, şefa Institutului pentru Studierea Elitelor de la Academia Rusă de Ştiințe. „Pentru cei din serviciile de securitate, China este modelul ideal. Ei văd acolo calea corectă, şi cred că Elțîn a luat-o pe drumul greşit, aşa cum a făcut şi Gorbaciov.”
Kriştanovskaia adauga că pentru Putin şi protejații „Andropov a fost pur şi simplu un geniu, a fost o persoană foarte puternică care, dacă ar fi trăit, ar fi dus la îndeplinire reformele corecte.”

Mulți analişti sunt de părere că, având în vedere proeminența partidului de guvernământ Rusia Unită, dominația serviciilor de securitate, şi legăturile strânse ale statului cu sectorul afacerilor, prima şedere a lui Putin la Kremlin între 2000-2008 a fost o încercare de a revigora andropovismul. Criza financiară a scos însă la iveală slăbiciunile economiei ruseşti, care e greoaie şi
Recenta demitere a lui Kudrin (...) sugerează că facțiunea liberală pierde, cel puțin pentru moment.
dependentă de energie.

În timpul preşedinției lui Medvedev, accentul a fost pus pe deschiderea economiei şi - până la un punct - pe reformarea sistemului politic. Astfel încât ne putem întreba dacă andropovismul se va reîntoarce, dacă Putin ajunge din nou la Kremlin.

Elita pare divizată între facțiunea siloviki, condusă de vicepremierul Igor Secin, care preferă modelul de stat capitalist autoritar, şi gruparea mai tehnocrată (din care face parte şi fostul ministru de finanțe Alexei Kudrin), care preferă liberalizarea economiei şi deschiderea sistemului politic. Recenta demitere a lui Kudrin, şi destrămarea Cauzei Drepte, un proiect susținut de Kremlin de a aduce în viitoarea Dumă de stat un partid prietenos puterii sugerează că facțiunea liberală pierde, cel puțin pentru moment.

Dar cum se prezice că prețurile la petrol vor continua să scadă, că lumea va avea parte de o nouă recesiune - şi Rusia va pusă în fața unei crize bugetare din cauza scăderii veniturilor la buget, majoritatea observatorilor spun că Moscova ar trebui să se concentreze acum pe difersificarea economiei şi vânzarea proprietăților de stat. În plus, societatea civilă din Rusia a devenit din ce în ce mai curajoasă de la plecarea lui Putin de la Kremlin. Grupări cetățeneşti şi bloggeri având la îndemână rețelele sociale într-o țară unde penetrarea Internetului este de 40 la sută, sunt din ce în ce mai dornici să confrunte autoritățile.

2012, în cele din urmă, nu e 1983, şi nici măcar 2007.

Supraviețuire şi stagnare: scenariul Bejnev

Una din problemele pe care decizia lui Putin de a se reîntoarce la preşedinție o rezolvă este eterna dilemă a succesiunii din Rusia şi instabilitatea pe care o aduce cu ea. Elita conducătore ştie acum, cu certitudine virtuală, cine va fi la cârmă până în 2024: Vladimir Putin (dacă bineînțeles cîştigă două mandate de şase ani fiecare). Ceea ce înseamnă că crizele de succesiune care au afectat viața politică rusească în 1999 sau în 2008 nu se vor repeta. Stabilitatea vine însă cu un preț: riscul stagnării şi osificarea unei elite care e sgură pe putere şi privilegii.

Caricatură într-o revistă de la Moscova

Caricatură într-o revistă de la Moscova

Dacă Putin rămâne preşedinte până în 2024, el va fi fost preşedinte 20 de ani şi lider de facto al Rusiei 24 de ani, puțin sub cele trei decenii cât la Kremlin s-a aflat Iosif Stalin şi mai mult decât regimul de 18 ani al lui Leonid Brejnev. Din acest motiv au apărut comparațiile cu Brejnev, după ce la 24 septembrie a apăut ştirea că Putin se va reîntoarce la preşedinție. „Cred că analogia cu Brejnev e una serioasă. E clar că Putin nu e Brejnev, pentru că fizic e mai bine decât el, şi nici nu avem un stat polițienesc sau o economie planificată.

Dar sentimentul de corupție şi de incompetență va fi foarte puternic”, spune Edward Lucas de la „The Economist”. Mulți uită că Brejnev nu a avut tot timpul figura posomorâtă de clown care făcea subiectul bancurilor politice spre sfârşitul erei sovietice.

„La începutul regimului său era o persoană energică, tânără, căreia îi plăcea să conducă maşini, să se ducă la vînătoare, să vorbească cu lumea. Iar produsul politic de început al lui Brejnev era un amestec de stabilitate, guvernare atentă, şi o creştere a bunăstării populației, iar oamenilor le plăcea asta, şi dacă la vremea aceea ştiința sondajelor de opinie a fi ştiut cum să măsoare ratingurile, ele ar fi fost excelente”, scria în 2010 Serghei Şelin într-un comentariu pentru Gazeta.ru.

Sună cunoscut? La fel s-ar fi putut scrie despre prima şedere a lui Putin la Kremlin. El a fost la putere într-un fel sau altul cam 12 ani - ceea ce înseamnă în vremea lui Brejnev cam 1976, când lucrurile au luat-o în jos, când liderul sovietic a mai luat o medalie de Erou al URSS, s-a făcut mareşal, pronunța lungi şi stufoase discursuri, iar starea generală se înrăutățea. E Putin conştient de aceste similarități?

Corespondentul Europei Libere, Brian Whitmore crede că da. La Moscova se spune că Putin n-ar fi vrut cu adevărat să se întoarcă la preşedinție, şi că ar fi preferat să păstorească peste sistem ca lider național al Rusiei, eliberat de zilnica moară murdară a politicii.

Atunci de ce s-a mai întors? Unii observatori spun că n-avea de ales. „Putin a gândit un sistem de conflict controlat”, spune Nikolai Petrov de la Moscow Carnegie Center, şi continuă: „A creat diferite clanuri şi grupuri care se luptă între ele. În felul acesta el controlează sistemul. E judecătorul şi arbitrul care ține echilibrul între ele. E imposibil să plece, e imposibil să-ți imaginezi acest sistem fără el, pentru că toate aranjamentele sunt garantate de el. Fără el toate aceste clanuri s-ar încăiera, cum s-a întâmplat după moartea lui Stalin.”

Criză şi revoltă: scenariul Revoluției Colorate

De la Revoluția Portocalie din Ucraina şi cea a Rozelor din Georgia, autoritățile ruseşti au fost bântuite de teama să nu fie alungate de la putere de o revoltă populară. O teamă care s-a amplificat după revoltele arabe din acest an. Puterea de la Moscova a încercat să prevină asta. Au demonizat revoluțiile colorate spunând că au fost lovituri de stat televizate susținute din străinătate, au limitat spațiul de manevră al ONG-urilor, au încercat să pună sub control Internetul, şi au intervenit în forță împotriva protestelor publice.

Dar acum au o teamă în plus. Norii amenințători care se adună deasupra economiei globale îi fac pe unii să creadă că Rusia s-a copt de revoltă. Politicianul de opoziție Boris Nemțov crede că asta
Putin se transformă într-un Lukaşenka, şi ar putea deveni un Mubarak sau un Gaddafi.

e o posibilitate foarte reală. Reîntoarcerea lui Putin va duce la un foarte serios şoc social şi economic, la masive retrageri de capital, un nou val de emigrație, şi la degradarea pe mai departe a statului, a declarat Nemțov serviciului rusesc al Europei Libere/Libertatea.

„Putin se transformă într-un Lukaşenka, şi ar putea deveni un Mubarak sau un Gaddafi”. Pentru moment însă, nu pare să existe nici un risc pentru o revoltă populară masivă. Ecomomia rusească are probleme şi are mare nevoie de diversicare, pentru a scăpa de dependența ei de energie, dar nu pare a fi pe marginea prăpastiei.

Şi chiar dacă oamenii au devenit mai îndrăzneți în a-şi spune cu glas tare nemulțumirile, Putin e în continuare foarte popular. Dar asta se poate schimba foarte repede. Se pare că după alegeri guvernul va trebui să inițieze dureroase şi foarte nepopulare reforme in sistemul de pensii şi al serviciilor sociale. Veniturile din petrol au ajuns sub nivelul necesar echilibrării bugetului, şi probabi vor scădea şi mai mult.

Marş al ultranaționaliştilor de extremă dreapta la Moscova în 2009

Marş al ultranaționaliştilor de extremă dreapta la Moscova în 2009

„Rolul premierului în 2012 sub preşedintele Vladimir Putin în 2012 va semăna întrucâtva cu acela al unui pilot kamikaze”, spune Nikolai Petrov de la Moscow Carnegie Center. Iar dacă lucrurile o iau pe panta descendentă, dacă economia se prăbuşeşte, discreditându-l pe Putin, putinismul şi întreaga elită conducătoare, atunci aceştia vor avea de făcut o alegere dificilă. Edward Lucas de la „The Economist”: „Ce cale să alegi dacă ai nemulțimiri sociale sau dacă mediul internațional se deteriorează? Vor fi forțați într-o nouă eră a Glasnostului, a Perestroikăi, a reformei ca în Uniunea Sovietică din anii '80? Sau o vor lua în jos pe linia Andropov către mai multă represiune?”

E imposibil de răspuns la această întrebare acum. Dar lucrurile pot scăpa repede de sub controlul autorităților, cum am văzut că s-a întâmplat în Tunisia, Egipt şi Libia. Iar dacă în Rusia se va întâmpla la fel, e foarte probabil ca nu liberalii pro-occidentalii să ajungă la putere.

Naționaliştii ruşi au devenit în ultimii ani din ce în ce mai bine organizați şi vocali, iar o criză economică adâncă ar putea în cele din urmă să aprindă cele mai xenofobe elemente ale societății. Şi dacă într-adevăr vom avea o revoluție colorată în Rusia, s-ar putea ca ea să nu fie nici portocalie, nici a rozelor sau a lalelelor, ci una dominată de cămăşile brune.
XS
SM
MD
LG