Linkuri accesibilitate

Întortochiatele încălcări procedurale între putere şi opoziție.




Ion Muruianu revine din nou la şefia Curtii Supreme de Justiție după ce Curtea Constituțională a spus astăzi că a fost demis ilegal în iulie, atunci când la propunerea liberalului Mihai Ghimpu Parlamentul l-a lipsit pentru a doua oară de functie pentru ca nu şi-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu. O istorie similară s-a întâmplat şi cu un an mai devreme, când parlamentul i-a imputat lui Muruianu un număr prea mare de condamnări la CEDO. Demiterea sa fusese anulată şi atunci de Curtea Constituţională, care a constat abateri de procedură. Amănunte despre a această nouă repunere în funcţie are Liliana Barbăroşie, care a adunat şi reacţia unor partide parlamentare.

Ion Muruianu, din nou la şefia Curții Supreme



Parlamentul l-a demis pentru a doua oară pe Ion Muruianu din funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie în luna iulie, după ce instanţa condusă de acesta decisese ca Tribunalul de Apel de la Bălţi, şi nu conform competenţei Curtea de Apel de la Chişinău, să examineze o contestaţie a partidului comuniştilor prin care aceştia puneau la îndoială legalitatea votului în Chişinău.

Măcinată de disensiuni interne, Alianţa a acţionat totuşi atunci ca un monolit, unii spun că sub presiunea riscului unei decizii judiciare împotriva realegerii lui Dorin Chirtoacă în fruntea capitalei. Astăzi, după ce Curtea Constituţională a decis că acea demitere a fost ilegală, preşedintele comisiei juridice a Parlamentului, liberalul Victor Popa, s-a declarat de-a dreptul contrariat: „Deja este un precedent care vorbeşte de anarhie, dacă vreţi, de jurisdicţie constituţională. Pentru că eu vă spun ca participant la acest proces, ca preşedinte al comisiei juridice care am examinat demersul CSM în baza căruia parlamentul a luat o decizie că, în viziunea mea, norma materială a fost respectată întocmai.”

Curtea Constituţională nu şi-a motivat deocamdată decizia, dar comuniştii, cei care de fapt au contestat în instanţă demiterea, invocau de la bun început încălcări procedurale, cum ar fi, de exemplu, faptul că Muruianu nu ar fi fost sancţionat disciplinar ca să poată fi demis la solicitarea CSM sau că demersul CSM ar fi venit în parlament mai târziu decât acesta l-ar fi supus votului. Iată cum a calificat astăzi decizia CC juristul comuniştilor, deputatul Sergiu Sârbu: „Noi nu am apărat interesele lui Muruianu, ci sistemul judecătoresc, Constituţia, legalitatea şi supremaţia legii într-un stat de drept. Era clar că o asemenra hotărâre a Parlamentului nu poate rămâne în vigoare".

L-am întrebat însă pe democratul Dumitru Diacov cum se explică această „greşeală repetată” a legislativului, dacă e să ne amintim despre povestea similară, cu acelaşi personaj în rolul principal, întâmplată în 2010: „Trebuie să tragem nişte concluzii aici. Ori Parlamentul trebuie să fie mai prudent şi să voteze când sunt toate argumentele. Ori trebuie să facem ca CC să ia decizii în conformitate cu buchia legii. Dar eu cred că decizia curentă reflectă ca şi multe altele situaţia de instabilitate de care se folosesc anumite grupuri de interese. Este o situaţie nu prea plăcută pentru toată lumea. Pentru că iese că parlamentul se războieşte cu Curtea sau invers.”

Ion Muruianu, preşedintele din 2007 al Curţii Supreme de Justiţie, e văzut de actuala guvernare ca o piedică în reformarea justiţiei şi mereu apărat de Partidul Comuniştilor. El revine acum în funcţia de interimar. Mandatul său a expirat încă în primăvară, iar magistraţii nu au reuşit deocamdată să-ţi aleagă un nou şef la CSJ. Iată cum a comentat ministrul justiţiei, Oleg Efrim, revenirea sa în fruntea judecătorilor, fie şi până la concursul repetat de la CSJ: „Reforma în justiţie va fi făcută cu acei oameni care sunt în sistem. Noi avem de reformat justiţia şi o vom face cu oamenii pe care îi avem. Inclusiv cu Muruianu, dacă va trebui. Personal pentru mine nu a fost o piedică.”

Fostul şef al lui Efrim, ales astăzi preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, de fapt primul care ceruse demiterea lui Muruianu, nu a participat din acest motiv la votul de astăzi.
XS
SM
MD
LG