Linkuri accesibilitate

Înaltul comisariat ONU pentru drepturile omului cere Bulgariei să-i apere pe romi de manifestații rasiste violente


Înaltul comisariat ONU pentru drepturile omului a cerut conducerii Bulgariei să contracareze cât mai ferm posibil protestele violente împotriva comunității romilor.
Un purtător de cuvânt ONU a spus la Geneva că guvernul bulgar trebuie să trimită suficiente forțe de ordine pentru a-i apăra pe romii deveniți ținta manifestațiilor rasiste.
Protestele au fost declanșate de moartea în satul bulgar Katunița a unui tânăr lovit de automobilul unui rom înstărit.
În Bulgaria trăiesc aproximativ 700.000 de romi, alcătuind 9% din populația țării. Marea majoritate trăiesc în sărăcie și sunt discriminați pe piața muncii și în școli.
XS
SM
MD
LG