Linkuri accesibilitate

Multă lume spune că între dub-ul jamaican şi muzica trance există o stranie, ascunsă legătură.




Stranie, cred unii, pentru că, ascultate separat, muzica dub şi muzica trance par să aibă puţine în comun, în afară de acea plutire halucinată, şi halucinantă, sugerată de ritm.

Dicționar de sunete: Ott



Ascunsă, pentru că dacă încetinim melodiile trance, şi spargem ritmul 4/4 care le susţine, dacă adăugăm linii masive de bass, şi acoperim toate astea cu o ambianţă sonoră cavernoasă, specifică dub-ului, putem obţine un foarte eficient efect chill, care poate fi numit dub ambiental, dub exotic, sau dub psihedelic, cum vreţi.

Unul din maeştrii acestui stil este producătorul britanic Ott (n-am reuşit să aflu care e numele lui adevărat). Ott are o biografie profesională impresionantă. În cei 20 de ani de cînd activează a lucrat, între alţii, pentru Sinead O’Conner, The Orb, şi Brian Eno.

Ott e cunoscut şi pentru tăietura maiestuoasă a albumelor semnate Shpongle.

Primul album semnat Ott în calitate de compozitor, se numeşte Blumenkraft (Flower-Power, tradus din limba germană), iar piesa pe care o ascultaţi „Billy the Kid Strikes Back”. Acultaţi cu atenţie partitura oudului, acea lăută arabească, pe care Ott o aşează deasupra bassului...
XS
SM
MD
LG