Linkuri accesibilitate

Moldova şi Georgia ar putea începe curând negocierile privind acordul de liber-schimb cu Uniunea Europeană


Moldova şi Georgia ar putea începe la sfârşitul anului negocierile cu Uniunea europeană privind acordul de liber-schimb. La încheierea summitului Parteneriatului estic, de la Varşovia, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy a declarat: „Aşteptăm să putem finaliza negocierile de asociere cu Ucraina înainte de sfârşitul anului. Şi dacă ne vor permite condiţiile (să începem) negocierile pentru comerţ liber cu Georgia şi Moldova până la sfârşitul anului. La conferinţa de presa care a încheiat summitul, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a vorbit despre progresele înregistrate în domeniul liberalizării regimului de vize: „Am făcut un pas important înainte spre regimul de liberalizare a vizelor, mai ales cu Ucraina şi cu Moldova.” Declaraţia finală a summitului nu vorbeşte despre perspectiva aderării la Uniunea Europeană pentru cele 6 ţări din parteneriatul estic. Dar premierul Vlad Filat a explicat ieri, într-un interviu cu Europa Liberă, că aspiraţiile europene ale Moldovei sunt nu numai justificate dar trebuie şi susţinute.
XS
SM
MD
LG