Linkuri accesibilitate




În sfîrșit, formula politică pe care Barroso și, apoi, liderii principalelor grupuri politice din Parlament au avansat-o pentru deblocarea acțiunii comune europene e reducerea și chiar abolirea sistemului de lucru inter-guvernamental. Mai simplu spus, reducerea și eliminarea deciziilor luate în urma negocierilor între guvernele statelor membre.

Unitatea Uniunii nu poate deveni fapt decît odată cu înlăturarea cacofoniei. Statele europene trebuie să tacă și să preia deciziile coerente ale unui singur centru care vorbește cu o singură voce. Cu această observație intensă dacă nu disperată, Barroso a închis cercul și s-a întors la apelul lansat în deschiderea discursului. Într-adevăr, aici e problema fundamentală a Uniunii, problema pe care Uniunea trebuie să o rezolve rapid și convingător.

Înainte de, în timpul și după discursul lui Barroso statele membre sau, mai bine zis, marile state membre, au ilustrat în felul lor fragilitatea sugestiei lui Barroso. Germania conduce categoric în materie. Ministrul de Fianțe german s-a delimitat în termeni categorici de ideea unui super pachet financiar pentru fortificarea zonei euro. Întrucît ideea a venit din Statele Unite, ministrul german ar putea fi bănuit de provincialism anti-american. Adevărul e că ministrul german e profund reprezentativ pentru convingerile clasei politice și bancare germane. În limitele acestei viziuni, Germania și, mai departe Europa, nu trebuie să mai cheltuie bani buni pentru a răscumpăra datornici răi și datorii rele.

Soluția e disciplină, muncă și austeritate pînă la capăt. Iertarea parțială de datorii cumulate de un stat ca Grecia iese din discuție, pentru că, în cuvintele aceluiași ministru, grecii trebuie să plătească. Problema de fond a acestei poziții e, pur și simplu, dezacordul total cu direcțiile sprijinite de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană și de un număr de state membre UE. Îi face asta pe ministrul de finanțe german și pe colegii lui de convingeri anti-europeni? În aparență, da. În realitate, nu.

Germania nu poate fi suspectată de atitudini anti-UE. Fără buna credință și angajamentul politico-financiar german, Uniunea Europeană ar fi ratat startul și n-ar fi atins consolidarea. Însă opțiunile financiare, fiscale, economice și politice ale Germaniei sînt condiționate de interesele germanilor. Iar germanii nu vor să plăească mai mult decît trebuie, lăsînd grecilor și altor națiuni în dificultate șansa să facă restul prin efort, rigoare și voință. Adică urmînd exemplul german. S-ar prea putea ca opțiunea germană să fie corectă dar asta nu are nici un fel de importanță pentru Europa atîta vreme cît nu e împărtășită de Europa.

Lecția e că formularea politicii europene nu poate evita dicteul național. Toată lumea pariază pe o revelație europeană care ar fi singură în stare să abolească interesele și realitățile naționale. În ultimele cîteva luni, în Parlament și la diverse reuniuni europene s-a auzit tot mai des remarca după care Uniunea nu își mai poate permite atîtea alegeri. Așa e. Nu îți mai poate acest fel de alegeri. Prezidențialele 2012 din Franța și generalele 2013 promit paralizia în Franța, respectiv Germania. Dar asta numai atîta timp cît alegerile vor continua să fie, în toată Europa, un prilej de tranzacții dubioase care cară mesaje și bani spre electorat. Nu alegerile sînt problema ci utilizarea lor.

Credința după care putem trece în cea mai pură politică europeană printr-un super salt e ridicolă. Ea echivalează cu un club ocult ai cărui membri mizează pe un miracol iminent. Contradicția fundamentală a Uniunii Europene e intactă. Ea aduce în conflict nevoia de decizie europeană și realitatea națională. În aceste date, problema nu poate fi rezolvată iar planurile și discursurile care recomandă utopia fără alte precizări rămîn perfect inutilizabile.

Soluția e alinierea rațională și negocierea. Statele membre trebuie să acepte în mod profund că nu pot exista decît integrate într-o Uniune și să negocieze cea mai bună decizie posibilă. Metoda inter-guvernamentală trebuie domesticită dar e inevitabilă. Statele europene sînt îndeajuns de integrate pentru a produce contagiuni dar insuficient integrate pentru a lua decizii în numele unui palier european aproape metafizic.

Altfel spus, sîntem îndeajuns de uniți pentru a ne scufunda împreună dar insuficient de coordonați pentru a înota împreună. În aceste condiții, compromisul și numai compromisul poate da șansa de care depinde acțiunea europeană coerentă.
XS
SM
MD
LG