Linkuri accesibilitate

Țara are nevoie de o soluție care să conducă la depășirea impasului constituțional, la ieșirea din actualul provizorat politic.




Decizia Alianței de a începe negocierile cu opoziția comunistă instituie o etapă nouă pe scena politică. S-a spus pe bună dreptate despre PCRM că este un partid „antisistem”, ostil valorilor naționale ale Republicii Moldova și adversar al integrării europene, întrucât apropierea de Occident, dacă ar fi transpusă cu fidelitate, ar conduce la dispariția PCRM în forma sa actuală, de la titulatură și până la programul său politic restauraționist.

Negocierile cu un asemenea partid te plasează într-o postură absolut ingrată. Pe de altă parte, discuțiile sunt inevitabile – pentru partidul lui Voronin a votat un număr important de alegători, indiferent de motivele și prejudecățile care le-au fundamentat opțiunea, iar după doi ani în care puterea și opoziția s-au ignorat reciproc (comuniștii au boicotat o lungă vreme ședințele Parlamentului) țara are nevoie de o soluție care să conducă la depășirea impasului constituțional, la ieșirea din actualul provizorat politic.

Unii observatori externi se întreabă ironic: pentru ce atâta tapaj în jurul unei funcții mai degrabă simbolice, cum este cea de președinte într-o republică parlamentară? Le vom răspunde așa: nu funcția în sine contează – chiar dacă Voronin a reușit să o supradimensioneze pe durata mandatului său de președinte –, ci contează perspectivele de șantaj și intimidare pe care le oferă bătălia în jurul acestei poziții.

Zădărnicirea alegerii președintelui pentru PCRM este calea cea mai sigură către alegeri anticipate, în urma cărora comuniștii speră să revină la guvernare. De rezolvarea acestei probleme – alegerea președintelui – depinde până la urmă în ce direcție o va lua Republica Moldova: spre Vest sau, dimpotrivă, spre o și mai mare servitute față de Rusia. Comuniștii nu vor să audă de interesul național, ei își doresc doar puterea, chiar dacă aceasta ar însemna scufundarea Moldovei în haos și ruină.

Condițiile dure pe care le-a formulat PCRM pentru începerea dialogului cu partidele din arcul guvernamental dezvăluie clar aceste intenții distructive: ce legătură are, de pildă, demiterea șefilor organelor de drept – a procurorului general, ministrului de Interne sau a directorului SIS –, cerută de comuniști, cu subiectul crizei constituționale? Sunt niște aberații, o forțare periculoasă a notei, care ar trebui să-i trezească din visare pe liderii Alianței, să-i responsabilizeze, să-i oblige să fie din nou o echipă.

Dacă ar fi avut mai multă inteligență și nu s-ar fi lăsat antrenate în confruntarea oarbă de orgolii și interese divergente, partidele din coaliție ar fi putut să contureze o situație în care alegerile anticipate să fie cel mai prost scenariu pentru PCRM. Din păcate, timpul a fost irosit, iar acum, pentru a aborda cu aplomb negocierile, Alianța ar trebui să-și clarifice mai întâi agenda viitoarelor discuții, să stabilească limitele unui compromis cu opoziția. Pentru că există o „linie roșie” ce nu poate fi trecută: dincolo de ea te așteaptă capitularea, renunțarea la propria identitate, discreditarea ta ca om politic.

Credem că cel puțin prima rundă a negocierilor cu PCRM ar trebui să fie deschisă presei, posturilor de radio și televiziune. La o asemenea întâlnire părțile s-ar cuveni să-și expună pozițiile: cum văd ele dialogul și ce doresc să obțină, să-și audă argumentele și propunerile.

Nu poți să te gândești cu seriozitate la depășirea blocajului politic care macină Moldova fără a-ți asigura susținerea opiniei publice. Acolo, la masa de discuții cu liderii comuniști, ar trebui să se simtă prezența unui al treilea interlocutor – poporul –, în numele căruia de fapt se negociază. Și atunci democrația va avea o șansă.

© RFE/RL Inc. Reproducerea acestui material se poate face doar cu acordul scris al Europei Libere și/sau al autorului.
XS
SM
MD
LG