Linkuri accesibilitate

Va pierde sau nu Dumitru Pulbere funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale?


Dumitru Pulbere a precizat că a făcut declarația în nume personal, şi nu în numele Curții Constituționale.



Îşi va pierde sau nu Dumitru Pulbere funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale? Doi din colegii săi susţin că săptămâna trecută a făcut declaraţii politice şi ar trebuie să demisioneze. Pulbere refuză iar ciocnirea a fost discutatã astãzi, în spatele uşilor închise, de plenul Curţii Constituţionale. Paul Hodorogea relatează.

Curtea Constituțională decide miercuri asupra demiterii sau nu a lui Dumitru Pulbere



Verdictul demiterii sau „iertării” preşedintelui Curții Constituționale, Dumitru Pulbere va fi anunţat mâine, într-o nouă şedinţă a magistraților. Amânarea a fost necesară pentru că „judecătorii au nevoie să mediteze încă 24 de ore pe marginea acestui subiect.”

Dumitru Pulbere şi-a recunoscut vina in faţa presei şi în faţa judecătorilor: „Mi s-au arătat nişte greşeli, eu le-am recunoscut, că am facut declara'iile cum că din numele Curţii Constituţionale, dar am avut in vedere ca declaratiile îmi aparțin mie ca judecător, ca jurist, nu din numele colegilor judecători.”

Preşedintele Curţii Constituţionale a declarat săptămâna trecută într-o emisiune televizată că decretul de dizolvare a Parlamentului trebuie emis imediat după 29 septembrie, când se împlinește un an de la dizolvarea precedentă, şi dacă acest decret nu e emis toate hotărârile care vor fi luate după data de 29 septembrie vor fi ilegale.

Astăzi, Pulbere a precizat că nu renunţă la opinia pe care a exprimat-o în talk-show, pentru că opinia lui se bazează pe practica Curţii şi pe Constituţie. Unul din membrii Curţii Constituţionale, Victor Puşcaş, care a propus demiterea preşedintelui înaltei instanţe a declarat că dacă Dumitru Pulbere nu-şi prezintă de bună voie demisia, el trebuie dat afară prin votul majorităţii judecătorilor: „Preşedintele Curţii Constituţionale se alege in functie de judecatorii Curţii. Procedura de demitere nu există in lege, dar am dat interpretarea că persoana publică prevazuta in Constitutie poate fi demisă in aceeasi ordine in care a fost numită, adica prin votul majoritatii judecatorilor.”

Victor Puşcaş a respins acuzaţiile care îl invinuiesc că ar râvni la fotoliul de preşedinte al Curţii: „Vă spun ca daca va deveni vacantă funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale eu nu voi candida in niciun caz. Mi-au mai ramas un an si căteva luni, dar ma simt foarte bine in funcţia pe care o deţin.”

În privinţa cererii Partidul Comuniştilor de examinare în regim de urgență a posibilitatii de a-i ridica mandatul judecătorului Puşcaş, acesta a declarat că procedura este foarte complicată, nu la fel de simpla ca şi procedura demiterii preşedintelui Curţii: „Se respectă principiul inamovabiliății. Curtea Constituţională formează o comisie din judecători care verifică faptele, dupa aceasta plenul curţii petrece sedința. Daca se confirmă, mandatul judecatorului poate fi ridicat, daca nu – se respinge.”

Amintim că liberalul Mihai Ghimpu și magistratul Curții Constituționale, Alexandru Tănase au spus că declarația lui Pulbere este „aberantă” și că abia după 29 septembrie începe perioada în care Parlamentul devine dizolvabil.
XS
SM
MD
LG