Linkuri accesibilitate

Scădere a încrederii în stat şi a optimismului privind o integrare europeană rapidă.




Pe măsură ce mai toate instituţiile din stat pierd din încrederea populaţiei pare să scadă şi optimismul moldovenilor în legătură cu şansele ţării lor să se integreze rapid în Uniunea Europeană. Asta arată rezultatele unui sondaj de opinie realizat de IMAS la comanda Institutului Viitorul. Sondajul a măsurat şi preferinţele de vot, astfel încît dacă duminică ar avea loc alegeri, cele mai multe voturi le-ar obţine Partidul Comuniştilor, ceva mai mult de 27%, fiind într-o uşoară creştere. Mai multe detalii are Lucia Diaconu.

Un nou sondaj IMAS


În jumătate de an cît a trecut de la sondajul precedent, instituţiile statului, cu excepţia primăriei, au irosit între 4 şi 11% din încrederea pe care le-o arătau cetăţenii astă- primăvară. Potrivit studiului IMAS dat azi publicităţii, acum în jusitiţie mai au încredere doar 28 la sută din cetăţeni, iar în partidele politice şi mai puţini – doar 25 la sută, praguri considerate critice de sociologi. A pierdut din credibilitate şi biserica, care însă chiar şi aşa are cel mai mare credit la populaţie.

Pe fondul acestei tendinţe, măsurătoarea IMAS constată şi o descreştere, cu 3 la sută, a numărului de persoane care optează tranşant pentru aderarea Moldovei la spaţiul comunitar: dacă mîine s-ar organiza un referendum, ar spune da integrării europene 59% din populaţie. Dar optimiştii care credeau că Moldova ar putea deveni stat membru al UE în următorii 5 ani s-au împuţinat cu 7% şi a crescut numărul celor care amînă cu mult evenimentul. Şi mai mulţi au ieşit din rîndurile celor care credeau că ar fi posibil ca peste un an să meargă fără vize în Europa.

Iată ce explicaţii are directorul Institutului de Marketing şi Sondaje IMAS Doru Petruţi: „Cred că lucrurile astea sînt o consecinţă directă a lipsei de vizibilitate şi discuţie a tematicii europene. Cetăţenii cred că în momentul acesta îşi calibrează mai bine. Să nu uităm momentul realizării celuilalt sondaj, în martie, care a prins şi vizita lui Joe Biden şi probabil atunci populaţia era la un nivel de optimism semnificativ mai ridicat.”

„Oamenii au înţeles că „luna de miere” cu Uniunea Europeană s-a terminat şi că reformele trebuie duse pînă la capăt”- au fost comentariile expertului de la IDIS Liubomir Chiriac.

Cît priveşte temerile moldovenilor legate de ziua de mîine, sondajul arată că ele au crescut, ca de altfel şi numărul celor care cred că lucrurile în ţară merg într-o direcţie greşită, cu 6 la sută mai mulţi decît în martie. Cauza acestor schimbări fiind la părerea expertului de la IDIS aşteptările foarte mari ale cetăţenilor: „Oamenii aşteptau să se schimbe ceva spre bine dar din păcate nu s-a schimbat atît de mult.”

Sondajul a măsurat şi preferinţele de vot, astfel încît dacă duminică ar avea loc alegeri, cele mai multe voturi le-ar obţine Partidul Comuniştilor, ceva mai mult de 27%, fiind într- o uşoară creştere, iar dintre partidele de la guvernare, PLDM ar fi fruntaş – cu 22,6%, mai puţine totuşi decît în primăvară. Celelate două formaţiuni din alianţă, PD şi PL ar acumula în jur de 10 la sută din voturi. La un loc, cele trei partide de la putere ar avea voturile pe care nu le au acum ca să aleagă preşedintele, estimează sondajul.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG