Linkuri accesibilitate

26.09 - București: Prima conferinţă de presă a lui Michael Guest, noul ambasador american la Bucureşti


Michael Guest

Michael Guest

Pe agenda ambasadorului se află reformele sociale din România, adopţiile internaţionale, combaterea traficului cu persoane și a corupţiei şi o mai mare transparenţă a procesului de privatizare.





26 septembrie 2001

Actualitatea (Moderator: R. Călin Cristea; reporter: Ingrid Şuşu).

Prima conferinţă de presă a lui Michael Guest, noul ambasador american la Bucureşti.

„Poziţia fermă luată de guvernul român împotriva terorismului demonstrează faptul că România împărtăşeşte valorile de bază ale sistemului american” – a declarat ambasadorul, care a precizat că oferta promptă de asistenţă, făcută de Bucureşti, a fost foarte apreciată la Washington.

Guest a mai declarat că a fost informat de relatările din presă care au speculat pe marginea posibilelor legături ale reţelei teroriste a lui Osama bin Laden cu România dar s-a declarat liniştit că guvernul va acţiona prompt. „În prezent - a continuat Michael Guest – Statele Unite discută cu România şi alte state, modalităţi neconvenţionale de combatere a terorismului precum blocarea conturilor sau izolarea politică a unor suspecţi iar executivul de la Bucureşti a fost foarte ferm în această direcţie.
Nu văd nici o diferenţă acum între guvernul român şi cel al Statelor Unite în această problemă.”

Michael Guest a apreciat şi operaţiunile de menţinere a păcii în regiune, la care România participă activ. Ambasadorul a pledat pentru continuarea reformelor în armată, care să aducă România la standardele alianţei NATO.

Guest a declarat că este prea devreme să fie apreciate şansele României de a fi invitată să adere la NATO, cu ocazia summitului de la Praga, din 2002. „Personal, mi-aş dori foarte mult ca România să fie primită în NATO” a mai declarat ambasadorul american. „Extinderea NATO a fost mereu o preocupare şi la misiunea din Praga şi la Bucureşti”. Guest a asigurat guvernul român că îl va sprijini în pregătirea summitului NATO de la Praga. „Văd NATO ca un cerc al libertăţii” a mai declarat ambasadorul.

Guest a declarat că pe agenda sa se mai afla reformele sociale din România, adopţiile internaţionale, combaterea traficului cu persoane, combaterea corupţiei şi o mai mare transparenţă a procesului de privatizare.
XS
SM
MD
LG