Linkuri accesibilitate





Politicianul caucazian nu poate ceda, pentru că experiența istorică l-a învățat că anarhia, neînțelegerea și perpetuarea confictului sînt, totuși, un fel de viață, pe cînd cedarea duce la dispariție. Într-un fel, armenii și azerii, renumiți pentru inflexibilitatea lor zgomotoasă, au învățat să prefere și să iubească dezacordul - singura formă de coexistență pe care o cunosc și o înțeleg. Fără contrast și ciocnire, coexistența nu mai stă pe nimic, politica devine de neînțeles iar personajele politice nu se mai pot orienta.

De aici, insistența stupefiantă cu care acest tip de mentalitate politică refuză sau are gijă să astupe orice ieșire spre compromis, mai ales atunci cînd înțelegerea e aproape și, în mod vădit, posibilă. Compromisul nu e util tocmai pentru că nu poate fi vîndut acasă, societăților care își privesc politicienii, ca victorie eroică, adăogată, acum, acelui lung șir de victorii legendare care dau identitatea națională.

Așadar, politicienii zonelor orientale de conflict vin la negocieri condiționați în totalitate de o istorie care a pus, mereu, deasupra împotrivirea, protestul vehement și persoana solitară. Întîlnirea cu politicienii de tradiție occidentală are, prin urmare, toate șansele să se transforme într-o ciocnire. Nu pentru că politicienii de mentalitate orientală ar fi ostili ci pentru că, în mod esențial, orientalii nu caută compromisul ci supremația, oricît de scumpă și de efemeră. Există excepții și asta explică de ce mentalitatea zis orientală nu e totuna cu delimitarea geografică a Orientului.

Mentalitatea politicianului chinez, e de pildă, totalmente neofensivă și mereu gata să absoarbă sugestiile interlocutorului pentru a le reformula sau pune la lucru, după o deviere de mare finețe. Și aici, istoria a hotărît aproape tot ce se poutea hotărî. Scepticismul istoric profund al conglomeratului chinez față de dezordine și, mai ales, față de complicațiile incontrolabile pe care le presupune expansiunea externă sau intervenția străină a produs o mentalitate politică răbdătoare, metodică și subtilă.

În consecință, tipologia mentalităților politice pare totuna cu istoria politică a statelor. În măsura în care au traversat șocuri istorice din care au tras concluzii supranaționale, statele și politicienii lor au dezvoltat mentalități raționale și pragmatice. Invers, în măsura în care șocurile istorice au rămas o realitate superiaoră și ireversibilă, statele și politicienii au intrat în mentalități care nu pot depăși alarma și nu înțeleg compromisul.

S-ar putea crede, mai departe, că naționalismul e decisiv. Că arta occidentală a compromisului e o victorie asupra instinctului național și că mentalitatea orientală e singura care stie să rămînă fidelă obiectivelor naționale. Nu e așa. Și occidentalii sînt naționaliști dar în alt fel. În viziunea lor, națiunea nu mai se mai restrînge la sînge. Asta înseamnă că emanciparea umană e avansată și a găsit, și în politică, o cale spre acordul rațional.

Zona statelor problematice ale Orientului n-a avut, încă, șansa de a testa virtuțile raționalității. Dar asta e povestea foarte complicată a diferențelor de gîndire și experiență care continuă să separe Orientul de Occident. Din acest punct de vedere, dezbaterea despre ciocnirea civilizațiilor n-a pornit degeaba iar divorțul mentalităților politice e unul din subcapitolele ei cele mai importante.
XS
SM
MD
LG