Linkuri accesibilitate

Bursele rămân volatile în ciuda unei declarații liniștitoare a G20


Declarația G20 preciza că situația economiei globale nu este așa de vulnerabilă ca trei ani.



Bursele de acțiuni din lumea întreagă au rămas extrem de volatile astăzi, pe fondul îngrijorării investitorilor că oamenii politici nu sunt în stare să ia măsuri de redresare economică rapide și eficiente. Noul declin al piețelor, din ultimele ore, pare să sugereze că investitorii nu și-au schimbat părerea nici în urma unei declarații liniștitoare datã de cele mai mari economii ale lumii, reunite în G20. Detalii are Mircea Țicudean

G20 a promis un efort coordonat de stabilizare a economiei mondiale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:41 0:00
Link direct



Grupul G20 a dat publicității joi seară o declarație în care țările membre promit să întreprindă „un efort puternic și coordonat” de a stabiliza economia globală. În comunicat se spune că G20 va preveni eventuala extindere a crizei datoriilor din zona euro în sectorul bancar și pe piețele financiare și sunt menționate mai multe măsuri de consolidare a băncilor.

Declarația a venit după cel mai mare declin înregistrat la burse după falimentul din 2008 al companiei americane Lehman Brothers. Declarația liniștitoare a grupului G20 a precizat însă că situația economiei globale nu este așa de vulnerabilă ca în urmă cu trei ani, grație măsurilor de stabilizare luate deja de guvernele europene și introducerii în Statele Unite a unor măsuri de încurajare a investițiilor și de reducere a șomajului.

Prăbușirea de joi de la burse a fost provocată de declarațiile îngrijorate făcute la Washington de șefii instituțiilor financiare internaționale. Președintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a spus că economia globală a intrat într-o zonă periculoasă și că este nevoie de vigilență. Calificând ca improbabilă intrarea într-o nouă criză de felul celei declanșate în 2008, Zoellick a atras totuși atenția că ezitările europenilor în fața crizei datoriilor și semnalele negative din economia americană sunt motive de îngrijorare.

Între timp, tot la Washington, directoarea Fondului Monetar Internațional Christine Lagarde vorbea și ea de pericole, atrăgând atenția că datoriile naționale riscă să sufoce relansarea economică dacă guvernele nu iau măsuri adecvate. Christine Lagarde a spus că sunt necesare măsuri solide pe termen mediu și lung de restaurare a finanțelor publice responsabile, prin stabilizarea datoriilor și apoi prin reducerea lor treptată.

Îngrijorările unor bănci centrale și ale șefilor instituțiilor financiare internaționale au fost explicate de Louise Cooper, strateg al piețelor la firma BGC Partners din Londra. Experta londoneză a amintit că Rezervele Federale din Statele Unite au spus limpede că sunt tot mai îngrijorate de starea economiei americane, iar FMI a anunțat săptămâna aceasta reduceri semnificative de progonoze ale creșterii economice în lumea occidentală. „Sunt o mulțime de aspecte îngrijorătoare, dacă lucrezi în industria piețelor financiare internaționale și, ca să spunem lucrurilor pe nume, în orice domeniu de muncă”, a spus Louise Cooper de la firma BGC Partners din Londra.

Un alt expert, Jeremy Stretch de la CIBC, este citat de BBC cu afirmația că investitorii sunt îngrijorați mai ales de lentoarea cu care se mișcă politicienii, care par să nu-și dea seama de riscurile care pândesc economia globală. „În vreme ce investitorii iau decizii de la o oră la alta, calendarul politicienilor este de la o lună la alta”, a spus Stretch.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG