Linkuri accesibilitate






Se vorbește puțin și în șoaptă despre ciocnirea mentalităților politice. Puțin, pentru că enorma dezbatere despre ciocnirea civilizațiilor domină și suprimă, de la începutul anilor ʼ90, orice alt tip de observație. În șoaptă, pentru că spectacolul e neplăcut și ia în picioare toate clișeele care sugerează că lumea politică e compactă și rațională.

Adevărul e că oamenii politici se înțeleg rareori. În majorittatea cazurilor, dezacordul e prezent la masă, de la bun început. Un singur lucru împiedică transformarea negocierilor, a oricăror negocieri, într-o neînțelegere încă mai solidă: compromisul. Iar arta compromisului, acea reținere rațională care ajută ambele părți să ajungă la un acord care nu satisface pe nimeni dar dă dreptate tuturor, e o cucerire occidentală.

Asta nu înseamnă nimic altceva decît că tradiția culturală și experiența istorică vest-europene au născut treptat o disciplină care nu mai urmărește victoria decisivă ci conservă o stare de lucruri acceptabilă. După mai bine de 200 de ani de artă a compromisului, politica europeană a obosit întrucîtva și e tot mai aproape de impasul birocratic, de amînare și infertilitate. Însă, asta nu recomandă varianta alternativă.

De celalată parte a versantului european, mentalitățile politice sînt complet dominate și tulburate de sentiment și resentiment, de istoria recentă sau de amintirea istoriei îndepărtate. În această lume, politicienii statelor cu probleme nu încearcă nici o clipă să rezolve probleme și reușeșc întotdeauna să relanseze probleme.

Întîlnirea acestor două tipuri de mentalitate politică se soldează invariabil cu un șoc, urmat de dezordine și încununat de dezacord. Parlamentari europeni școliți sau dresați de practica politicii occidentale a compromisului sînt, adesea, derutați de întîlnirile cu politicieni formați în mentalități și tradiții diferite. Așa de pildă, un grup de politicieni europeni (din vest și est) riscă o frustrare uriașă la capătul negocierilor cu politicieni din Caucaz și Asia Centrală. Diferența e imediat vizibilă. Un politician georgian, armean sau azer aduce cu el o nervozitate inflexibilă și o efervescență care suprimă reflecția.

În aparență, contrastul e o chestiune de temperament. Europenii sînt flegamtici, orientalii sînt impulsivi. Dar asta nu explică nimic. Temperamentele sînt în mod esențial individuale. Destui europeni se aprind dar știu să se controleze, destui orientali sînt reci dar reușesc să mențină dezordinea. Explicația vine de altundeva și nu poate fi un reproș.

Cazul oriental, ilustrat abundent de caucazieni dar și de azeri, turci sau irnaieni e, aidoma cazului vesteuropean, rezultanta unei tradiții. Numai că această tradiție pune în joc o experiență în care neîncrederea, violența și minciuna sînt fundamentale. Politicienii caucazieni nu sînt nepregătiți sau neserioși. Politicienii caucazieni sînt purtătorii unei mentalități politice educată de o istorie infernală. Sute de ani de conflict fără deznodămînt au impus mentalității politice locale un soi de eroism prost înțeles, în care a ceda tactic e echivalentul dispariției.

Într-adevăr, cea mai importantă lecție a istoriei e, în această parte de lume, învățătura după care supraviețuirea e singurul lucru real iar cea mai bună șansă de supraviețuire e riposta - lupta cu orice preț și în orice condiții. Această condiționare a format, apoi, psihologia unidimensională a caucazienilor și, mai departe, o mentalitate politică perfect opusă compromisului. Rezultatul e un tip de politician care se ilustrează personal copios, acolo unde europenii au învățat să se retragă în spatele schemelor raționale anonime.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG